0
(0)

De la apariția difuzoarelor şi până în prezent, acestea au evoluat mult, astfel că în zilele noastre difuzoarele Hi-Fi pot reda întreaga gamă de sunete audibile. Problema este că, oricât s-ar chinui producătorii de astfel de echipamente, ele nu pot emite o frecvenţă lină în toate direcţiile, având „puncte moarte”, datorate undelor sonore care se suprapun şi se anulează reciproc.

 

Pentru a suplini aceste deficienţe, producătorii de echipamente de sunet efectuează măsurători de înaltă precizie cu microfoane şi simulări computerizate, dar nici acestea nu sunt suficiente pentru atingerea perfecţiunii.

Laboratorul Naţional de Fizică din Regatul Unit pare să ofere soluţia salvatoare pentru producătorii de difuzoare de înaltă fidelitate. Au dezvoltat o tehnologie ne-invazivă, bazată pe laser, care permite „cartografierea” undelor sonore.

Tehnologia are la bază un vibrometru laser. Pentru a măsura undele acustice emise de difuzor, laserul se poziţionează în laterala acestuia şi scanează ultra-rapid mai multe puncte din faţa difuzorului, percepând undele reflectate de o oglindă retro-reflectivă din cealaltă parte a încăperii. Măsurând undele laser care se întorc la sursă, se pot crea imagini sau filme care să înfăţişeze propagarea sunetului în jurul sursei.

Conducătorii proiectului susţin că, cu ajutorul acestei tehnologii producătorii de difuzoare vor obţine date cu ajutorul cărora vor înţelege mai bine modul în care construcţia difuzorului influenţează distribuţia sunetului, astfel putând să limiteze numărul de „puncte moarte”.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here