Piticele albe sunt ”cadavre stelare”. Totuși planetele din jurul lor ar putea adăposti viața. Cu tehnologiile actuale ar fi mai ușor să descoperim indicii despre existența vieții pe asemenea planete.

 

Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia la care a ajuns Abraham Loeb de la Harvard Smithsonian Center for Astrophysics (CfA) și Dan Maoz, de la Universitatea din Tel Aviv în lucrarea intitulată ”Detecting bio-markers in habitable-zone earths transiting white dwarfs” (Detectarea biomarkerilor pe planetele din zonele locuibile care tranzitează pitice albe), care a fost acceptată spre publicare de Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Avi Loeb: ”În căutarea biomarkerilor pentru viața extraterestră primele stele pe care ar trebui să le studiem sunt piticele albe.”

Ce este o pitică albă? Atunci când ”moare” o stea asemănătoare cu Soarele nostru își expulzeză straturile exterioare, lăsând în urmă un nucleu fierbinte: o stea pitică albă. O asemenea stea are aproximativ dimenisiunile Pământului. Ea se răcește lent, dar poate reține suficientă căldură pentru a încălzi planetele din vecinătatea sa, timp de miliarde de ani. Pentru a se afla în zona locuibilă, o planetă din vecinătatea unei pitice albe ar trebui să se afle la mică distanță față de astrul central. Aceasta ar trebui să fie undeva în jurul valorii de 1,5 milioane de km, ceea ce corespunde unei perioade orbitale de circa 10 ore.

Trebuie să mai spunem că transformarea unei stele în stea pitică albă nu este un proces ”liniștit”. Steaua care își termină combustibilul se transformă mai întâi într-o gigantă roșie, care va distruge planetele din apropierea ei. Același scenariu este valabil și penru Soarele nostru care, peste circa 4,5 – 5 miliarde de ani, se va transforma într-o gigantă roșie și va ”înghiți” Pământul. Chiar dacaă avem un scenariu atât de distructiv, în apropierea unei pitice albe am putea găsi planete. Ele s-ar putea forma prin condensarea prafului și gazului rămas după transformarea stelei în pitică roșie. Acestea ar putea fi numite planete din a doua generație. De asemenea, o planetă aflată inițial la mare distanță de steaua centrală ar putea migra pe o orbită mai apropiată de ea, după transformarea stelei în pitică albă.

Abundența elementelor grele pe suprafața piticelor albe sugerează că circa 500 de pitice albe din apropierea Sistemului Solar ar putea adăposti planete aflate în zona locuibilă. Cea mai bună metodă pentru descoperirea unor asemenea planete este metoda trazitului. Deoarece o pitică albă are dimensiuni apropiate de cele ale Terrei, trecerea planetei prin fața ei va bloca o bună parte din lumina emisă de stea. Dar, aspectul cel mai important este legat de posibilitatea analizării compoziței atmosferei acestor planete. Anumite lungimi de undă ale luminii emise de stea vor fi absorbite de atmosfera planetei care o tranzitează, în funcție de compoziția atmosferei planetare. Aceasta ar permite identificarea biomarkerilor, cum ar fi oxigenul, ozonul, apa, metanul etc.  Așa cum s-a arătat în dosarul din luna februarie al revistei Știință și tehnică, oxigenul reprezintă cel mai important biomarker, deoarece el este extrem de reactiv și se combină cu rocile de pe suprafața planetei. Pentru a putea exista în atmosfera unei planete este nevoie ca el să fie generat în continuu. Organismele vii, prin procesul de fotosinteză, pot produce acest oxigen, lucru demonstrat cu claritate în cazul planetei noastre.

Cei doi autori au simulat spectrul de absorbție al atmosferei unei planete aflate în vecinătatea unei pitice albe, așa cum ar fi el detectat de către telescopul spațial James Webb, care va fi lansat către sfârșitul acestui deceniu. Calculele lor arată că vor fi suficiente numai câteva ore de observație pentru a detecta vaporii de apă și oxigenul din atmosfera respectivei planete.

Abraham Loeb: ”Cea mai apropiată planetă locuibilă ar putea orbita în jurul unei stele pitice roșii, dar cea mai apropiată planetă pe care putem detecta cu ușurință semnele vieții este pitica albă”.

Surse: CfA,  Detecting bio-markers in habitable-zone earths transiting white dwarfs