Extratereștrii, dacă vorbim într-adevăr de o altă specie civilizată, ar fi putut să își îndrepte antenele către Terra de cel puțin 4,6 miliarde de ani, fără însă a primi măcar un singur semnal.

 

În fond, nu au trecut nici măcar două secole de la inventarea radioului de către pământeni. Nici două secole… o fărâmă de clipă în istoria uriașă a Universului. Sau poate că acei extratereștri nu au depășit nivelul de evoluție al Imperiului Roman… ori la cel al trilobiților, un motiv în plus să mergem noi în căutarea lor și, probabil, a unei noi case pentru noi, oamenii.

Un studiu recent al cercetătorilor de la NASA, bazat pe noile descoperiri ale telescopului spațial Kepler, indică faptul că numai Calea Lactee ar putea găzdui circa 2 miliarde de exoplanete asemănătoare Pământului – un număr mult mai mic decât se estimase anterior, dar care este suficient pentru a ne da speranțe în aflarea unui nou Pământ.”Există aproximativ 100 de miliarde de stele asemănătoare Soarelui în Calea Lactee. Două procente dintre acestea ar putea avea în apropiere exoplanete de genul Terrei. Avem, așadar, cel puțin doua miliarde de potențiale Pământuri de descoperit și investigat. Apoi începi să te gândești ca în Cosmos există peste 50 de miliarde de galaxii, fiecare având în jur de 2 miliarde de exoplanete… Este aproape imposibil să ne gândim că suntem singurele forme de viață din Univers”, afirmă Joe Catanzarite, unul dintre coautorii studiului, și cercetător în cadrul Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul Agenției Spațiale Americane.

Bazat pe descoperirile efectuate de telescopul spațial Kepler, autorii studiului au conchis că 2,7 % dintre sorii din galaxia noastră au echivalentul a cel puțin un Pământ în apropierea lor. Până în prezent, Kepler a identificat aproximativ 1.240 de exoplanete, incluziv cea mai mică exoplanetă din afara sistemul nostru solar, iar căutarile sale vor continua pentru cel puțin încă trei ani și jumătate. Același Kepler a analizat, însă, 156.000 de stele pentru a ajunge la această cifră, iar Joe Catanzarite ține să adauge că, în ciuda cifrei care pare ridicată, numărul Pământurilor este extrem de mic, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de eforturi supraomenești pentru a identifica o planetă capabilă să susțină viața așa cum o știm  noi. „Condițiile pe care o planetă trebuie să le îndeplinească pentru a găzdui viața sunt foarte greu de îndeplinit”, susține același Catanzarite. „O exoplanetă trebuie să fie situată în așa numita zonă habitabilă, mai precis să se afle la o distanță optimă față de soarele său pentru a nu fi prea fierbinte, iar apa să se evapore de pe suprafața sa. De asemenea, ea nu trebuie să fie nici prea departe, pentru ca apa să se mențină în stare lichidă iar temperaturile scăzute să nu transforme planeta într-un veritabil glob de gheață. În plus, o planetă care ar avea jumătate din masa Terrei, nu ar putea să mențină o atmosferă proprie, iar oxigenul s-ar dispersa în spațiu, în timp ce o exoplanetă de cel puțin două ori mai mare ca Pământul ar fi supusă unei presiuni atmosferice uriașe, nepermițând vieții să se dezvolte. Nu în ultimul rând, ar trebui ca exoplaneta în cauză să își mențină axa de rotație, fapt care, în situația Terrei, este oferit de gravitația Lunii, iar cel mai bun exemplu de planetă care nu îndeplinește această condiție este Marte. O oscilație majoră a axei de rotație ar duce la condiții extreme, improprii menținerii vieții. Să nu uităm nici existența unui câmp magnetic care să permită păstrarea apei pe planeta respectivă, și multe altele”.
Luând în calcul aceste cerințe, autorii studiului estimează că telescopul spațial Kepler va putea, până la finalul misiunii sale să identifice circa 12 noi Pământuri, și că deja există, între cele circa 1.240 de exoplanete observate deja, patru canditați cu șanse mari pentru a fi noua Terra.
Sara Seager, un alt membru al echipei Kepler neagă, însă, relevanța unei asemenea studiu: „Este ca și cum ai încerca să faci un recensământ complet în Statele Unite ale Americii și te-ai duce din ușă în ușă prin California ca să vezi câți locuitori sunt acolo. Apoi, ai extrapola rezultatul la restul țării. Asta face acest studiu. Dacă Kepler va găsi sau nu un Pământ nou, aș fi mai fericită să aștept acest rezultat decât să speculez pe tema lui. Mărimea unei exoplanete sau situarea ei in zona habitabilă nu spune nimic despre existența vieții. Terra și Venus au cam aceeași masă și ambele se află în zona propice vieții, dar condițiile de pe ele sunt diametral opuse.”

Aceeași Sara Seager aduce ca argument în favoarea sa, o idee a doi celebri astronomi americani. Peter Ward și Donald Brownlee, cercetători de la Universitatea din Washington, au descris în cartea „Pământurile rare – de ce viața nu este comună în Univers”, o sumă de condiții pe care o exoplanetă ar trebui să o îndeplinească pentru a menține viața sub o formă mai avansată decât cea a extremofilelor: distanța optimă față de soarele său, apă lichidă la suprafață, masă optimă a Soarelui care să permită viața, o orbită stabilă, o masă a planetei care să poată păstra o atmosferă, un nucleu solid și suficientă căldură pentru plăcile tectonice, un vecin uriaș precum Jupiter care să țina la distanță cometele și alte corpuri cerești de mari dimensiuni, plăci tectonice, un câmp magnetic, oceane, un satelit natural situat la distanța optimă pentru a stabiliza axa de rotație, un vecin precum Marte ca o posibilă sursă a vieții terestre, posibilitatea de a menține o temperatură și presiune adecvate vieții, o galaxie suficient de mare, care să nu fie eliptică sau neregulată, cu suficient de multe metale, o poziție optimă în galaxie, puține impacturi majore, de genul celui care a dus la dispariția dinozaurilor, o cantitate de carbon care să susțină viața și să nu producă un efect de seră uriaș, prezența oxigenului, dezvoltarea fotosintezei și, bineînțeles, evoluția biologică. Lipsa oricăreia dintre aceste condiții, concluzionează cei doi astronomi americani, ar duce la șanse aproape de zero pentru existența vieții.

Mai mult, Ward (profesor de geologie și paleontologie) și Browlee (profesor de astronomie și membru al Academiei de Științe) aduc în discuție numărul uriaș de “zone moarte” din Cosmos:

  • Zonele tinere din Univers: galaxiile tinere nu au suficiente metale pentru a permite formarea unor exoplanete. De asemenea, existența unor super-nove ucigătoare ar face imposibilă viața.
  • Galaxiile eliptice: În astfel de galaxii nu se pot forma prea multe stele iar cantitatea de metale este insuficientă. În general, stelele asemănătoare soarelui au evoluat în giganți care sunt prea fierbinți pentru puținele planete din jurul lor.
  • Galaxiile de dimensiuni reduse: Cele mai multe dintre ele conțin mult prea puține metale.
  • Centrul galaxiilor: Prezența găurilor negre face imposibilă existența vieții.
  • Marginea galaxiilor: Cele mai multe stele nu conțin suficiente metale.
  • Sistemele planetare cu giganți gazoși aflați pe orbite neregulate: Prezintă un mediu instabil în care unele planete sunt împinse în spațiu.
  • Stelele tinere: Uraniul, potasiul și toriul se găsesc în cantități mult prea mici pentru a oferi suficientă caldură plăcilor tectonice.

Sursa foto: NASA

 

Upgrade