Epidemia tinerilor narcisiști 0 (0)
Un psiholog de la Universitatea San Diego trage semnalul de alarmă: un adolescent din trei suferă de narcisism. Cauzele? Cultul imaginii și internetul.
Capacitatea multilingvistică a bebeluşilor ar putea fi legată de diferenţierea cerebrală...
Bebeluşii şi în general copiii învaţă o a doua limbă cu o uşurinţă remarcabilă, această capacitate pierzându-se însă în timpul creşterii. Cercetătorii de la Institutul de Învăţământ şi Ştiinţe ale Creierului, din cadrul Universităţii Washington, investighează mecanismele cerebrale care contribuie la capacitatea copiilor de învăţare a limbilor străine, sperând să găsească modalităţi de dezvoltare a acestei capacităţi şi la adulţi.
Programaţi genetic pentru dependenţă? 0 (0)
Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cambridge, publicat în revista Science, creierul celor predispuşi la dependenţa de droguri este diferit de al celor non-dependenţi.
Șobolani telepați… 0 (0)
Creierele a doi șobolani, aflați la mii de kilometri distanță unul de altul, comunică prin Internet, cu ajutorul unei interfețe cerebrale
Suntem programaţi genetic să acordăm atenţie necuvântătoarelor 0 (0)
Potrivit unui nou studiu, creierul uman este construit astfel încât să acordăm atenţie animalelor. Acest răspuns cerebral se datorează trecutului nostru, indiferent că este vorba de acela de vânători sau de crescători de animale.























