Acasă PĂMÂNT Pagina 12

PĂMÂNT

Planeta noastră Pământ are o vechime de peste 4,5 miliarde de ani, iar evoluția sa geologică, dar și evoluția vieții și, mai ales, a omului sunt povești extraordinare, pe care oamenii încearcă să le descifreze pas cu pas, prin noi descoperiri și noi tehnologii. Pentru aceasta au fost pus la punct științe dedicate, de la cele care ne ajută să facem „incursiuni” în trecut prin studierea modului în care s-a format Pământul (geofizica) până la cele prin care înțelegem cu a evoluat și prin ce transformări a trecut viața, în toate formele ei (paleontologia).

Evoluția omului, însă, a ajuns într-un punct critic: industrializarea galopantă a fost însoțită, din păcate, și de o evoluție spectaculoasă a poluării. Care acum ne amenință nu doar sănătatea, ci însăși existența în viitor, din cauza influențelor nefaste asupra mediului înconjurător, a biodiversității și chiar a climei – schimbările climatice devin o problemă extrem de gravă, care aduce provocări incomensurabile chiar pentru supraviețuirea speciei umane.

Așa încât prin informațiile din această categorie încercăm să identificăm soluții care să „repare” influențele nefaste ale omului asupra planetei, dar și să înțelegem mai multe despre Pământ. Dacă specia umană considerăm că este cea mai puternică de pe planetă, e bine să ne ghidăm după dictonul ”o putere mare înseamnă și o responsabilitate mare” – atât față de noi înșine, cât și față de animalele și plantele care ne înconjoară.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
PĂMÂNT

Acesta este cel mai vechi mamut descoperit vreodată în America 4.5...

O descoperire paleontologică majoră tocmai a dat peste cap cunoștințele noastre despre sosirea mamuților lânoși în America de Nord. Un dinte vechi...

Super-tribul rinocerilor: cercetătorii fac o descoperire neașteptată datorită erupției unui supervulcan...

Cercetătorii au făcut recent o descoperire istorică care redefinește înțelegerea noastră asupra comportamentului social al animalelor preistorice. Studiind fosilele descoperite în situl...

Aceste urme vechi de milioane de ani nu seamănă cu nimic...

În martie 2022, un grup de cercetători din Noua Zeelandă a făcut o descoperire științifică majoră pe o plajă de pe Insula...

Un om uitat a trăit în Taiwan acum 100.000 de ani…...

Ani de zile, Denisovanii au fost un mister al evoluției umane. Acest grup arhaic, un văr apropiat al neanderthalienilor, era cunoscut doar...

Descoperire incredibilă în Norvegia: un zăcământ uriaș care ar putea alimenta...

O companie minieră norvegiană susține că a descoperit un zăcământ de fosfat uriaș care ar putea asigura necesarul mondial de baterii și...

Autopsia acestui mamut promite descoperiri prețioase! 4.4 (7)

În martie 2025, o echipă de cercetători ruși a efectuat o autopsie excepțională a unui pui de mamut vechi de 130 000...

O adevărată revoluție energetică? Acest film imprimabil ar putea schimba totul...

În Regatul Unit, o întreprindere a descoperit o modalitate de imprimare a unui tip de film solar care combină eficiența, costurile reduse...

O creatură preistorică și-a dezvăluit secretele 5 (7)

În 2009, Judith Pardo-Pérez, paleontolog la Universitatea Magallanes, a făcut o descoperire remarcabilă în Parcul Național Torres del Paine din Chile: rămășițele...

Un carnivor gigant stăpânea munții Himalaya acum 10 milioane de ani...

Un studiu recent, condus de profesorul Dr. Steven Jasinski de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Harrisburg (HU), a dat descoperiri...

Sindromul Kessler 4.9 (9)

Poate că nu vă așteptați, dar sindromul Kessler nu este o boală umană ci o boală a umanității. Prin definiție Sindromul Kessler...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.