Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Extincția dinozaurilor: urme ale unui mega-tsunami descoperite în Louisiana 5 (13)

Consecințele impactului asteroidului responsabil de dispariția dinozaurilor nonaviați au fost mult mai spectaculoase decât ne-am imaginat. Pe lângă incendiile globale și iarna...

Fosilă preistorică extrem de rară descoperită în Alaska 0 (0)

Fosilă preistorică extrem de rară descoperită  în Alaska

Aproximativ 12 resturi fosile de thalattozaur, extrem de fragmentate, au fost descoperite în ultimii 100 de ani, ceea ce face din acest animal preistoric una dintre cele mai rare creaturi pentru paleontologii din toată lumea. Cu atât mai importantă a fost descoperirea în acest an, în apropierea Parcului Național Tongass din Alaska, a rămășițelor unui thalattozaur aproape complet, cel mai bine prezervat schelet de acest gen din lume.

Australia: am aflat mai multe despre pasărea tunetului 4.8 (8)

Nu fără umor, mulți spun că Australia este un loc periculos în care totul pare să te omoare, mai ales animale. Cu...

Descoperirea mezosaurilor giganți îi provoacă pe cercetători 5 (4)

Paleontologii uruguayeni au excavat recent fosile de mezozauri mult mai mari decât cele cunoscute până acum. Aceste reptile acvatice antice, care au...

Fosile din Cretacic aruncă o nouă lumină asupra originii tardigradelor 5...

Universul tardigradelor, aceste creaturi minuscule cu capacități surprinzătoare, se îmbogățește considerabil datorită unei descoperiri paleontologice recente. Prin studiul fosilelor de chihlimbar din...

Pentru prima dată a fost descoperit chihlimbar în Antarctica 5 (7)

Recent, în Antarctica a fost făcută o descoperire rară și valoroasă: fragmente de chihlimbar fosil vechi de 90 de milioane de ani....

Un animal care a trăit înaintea dinozaurilor a fost pictat acum...

Picturile rupestre realizate în urmă cu aproape două secole de oamenii San din Africa de Sud ar putea conține indicii despre creaturi...

Fosilele unui dinozaur cu aspect „extraterestru” au fost scoase la lumină...

Fosilele unui dinozaur cu aspect „extraterestru” au fost scoase la lumină în Canada

Ne-am obișnuit să considerăm erbivorele, în ciuda masivității unora dintre ele, drept cele mai blânde creaturi de pe Terra. Ei bine, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Cel puțin în cazul nou descoperitului dinozaur canadian, este cert că nu carnivorele au deținut mereu monopolul ferocității.

Au fost descoperite urme ale dinozaurilor erbivori şi în Antarctica 4...

Au fost descoperite urme ale dinozaurilor erbivori şi în Antarctica

Semnalarea prezenţei unor dinozauri mari în Antarctica este o premieră, până acum urme fosile de sauropode fiind descoperite pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii.

Musankwa sanyatiensis, un nou dinozaur descoperit în Zimbabwe 5 (3)

Fosilele descoperite pe malul lacului Kariba, din Zimbabwe, reprezintă o specie de dinozaur complet nouă. Această specie remarcabilă, numită Musankwa sanyatiensis, reprezintă...