Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Omul de Neanderthal și virusurile ADN 4.5 (28)

Secvențele genetice a trei virusuri obișnuite, care fac ravagii astăzi, au fost izolate din rămășițele unui om de Neanderthal, datând de mai...

Un nou studiu clarifică concepțiile greșite despre pasărea Dodo 4.7 (14)

Dodo, această pasăre din insula Mauritius a cărei imagine a fost mult timp acoperită cu stereotipuri despre încetineala și stângăcia sa, este...

2025 ne va aduce mai aproape de revenirea mamutului lânos 5...

Anul 2025 ar putea intra în istorie ca un pas crucial către o realizare științifică majoră: renașterea mamutului lânos, care a dispărut...

În China a fost descoperit un nou dinozaur 4.7 (6)

O descoperire paleontologică recentă din China a dezvăluit o nouă specie de dinozaur, Lishulong wangi, care ar putea oferi noi perspective asupra...

Aripile unei păsări de acum 99 de milioane de ani, descoperite...

pasăre preistorică
În urmă cu 99 de milioane de ani, o pasăre de mărimea unui colibri de azi a rămas prinsă în rășina unui copac, fără...

Acest păianjen a evoluat cu mult înainte de dinozauri 5 (3)

În urmă cu câțiva ani, un paleontolog a descoperit fosila unui păianjen antic neidentificat în straturile Carboniferului Superior, lângă Osnabrück, în Saxonia...

Carcharodontosauri și megaraptoride descoperite în Australia 5 (2)

Noi fosile de teropode din perioada Cretacicului au fost descoperite în Victoria, Australia, inclusiv două exemplare de megaraptoride și două carcharodontosauri. Aceste...

O simulare arată că Pământul timpuriu avea oceane verzi 5 (5)

Cu miliarde de ani în urmă, oceanele Pământului nu păreau albastre așa cum apar adesea astăzi, ci verzi. Această ipoteză, susținută de...

Un cuptor pentru lipici descoperit într-o peșteră frecventată de neanderthalieni 5...

Arheologii au descoperit o structură ciudată, care a fost probabil folosită pentru a produce lipici primitiv în timpurile preistorice. Această descoperire a...

Cea mai veche pădure de pe Pământ are o vechime de...

Descoperirea recentă a unor fosile de arbori în sud-vestul Angliei a dezvăluit existența a ceea ce este considerată în prezent a fi...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.