Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Descoperire surprinzătoare: Neanderthalienii aveau propriile „rețete de familie”! 5 (5)

Imaginați-vă două familii vecine care prepară aceeași pulpă de miel în moduri complet diferite. Una o taie în fâșii subțiri, cu precizie,...

Aveau blană neagră și mâncau rinoceri: descoperirea excepțională a doi pui...

În gheața eternă a Siberiei, doi „căței” înghețați în timp au reapărut recent, perfect conservați timp de peste 14.000 de ani. Inițial...

„Aceste mici șopârle trăiau la doar o aruncătură de băț de...

Acum 66 de milioane de ani, Pământul a experimentat unul dintre cele mai catastrofale evenimente din istoria sa: un asteroid cu diametrul...

„Nu ne așteptam la asta”: Oamenii de știință descoperă o surpriză...

Imaginați-vă o reptilă zburătoare uriașă, asemănătoare unui dragon, planând maiestuos deasupra pădurilor preistorice. Cu gheare ascuțite și un cioc impunător, totul înfățișează...

În sfârșit știm unde s-au întâlnit prima dată sapiens și neanderthalienii...

Se știe de mult timp că sapiens și neanderthalienii nu s-au întâlnit doar în muzee sau arbori genealogici. Chiar au făcut-o. Dar...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.