0
(0)

Cu ajutorul puterii combinate a telescoapelor Hubble și Spitzer de la NASA, dar și al unui efect de mărire cosmic, astronomii au identificat ceea ce ar putea fi cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată – MACS 1149-JD.

 

Lumina galaxiei primordiale a călătorit pe o distanță de aproximativ 13,2 miliarde da ani-lumină înainte să ajungă la telescoapele NASA, luminând încă din așa-numita „eră întunecată”, atunci când Universul avea doar 3,6% din vârsta actuală.

Astronomii s-au bazat pe efectul lentilei gravitaționale pentru a observa galaxia îndepărtată. În cadrul acestui fenomen, prezis de Albert Einstein cu un secol în urmă, gravitația obiectelor din prim plan deformează și amplifică lumina obiectelor din fundal. Îndepărtata galaxie a existat într-o eră importantă, atunci când Universul și-a început tranziția din era întuncată.

\"(w540)

În timpul acelei perioade, Universul a trecut de la o expansiune întunecoasă și fără stele, la un cosmos recognoscibil plin de galaxii. Descoperirea acestei mici și palide galaxii deschide fereastra către cele mai adânci și mai îndepărtate epoci ale istoriei cosmice.

„Această galaxie este cel mai îndepărtat obiect pe care l-am observat vreodată convinși fiind de ce anume privim. Eforturile viitoare orientate înspre această galaxie, precum și înspre altele ca ea, ne vor permite să studiem cele mai timpurii obiecte ale Universului și cum s-a încheiat era întunecată”, a declarant Wei Zheng, cercetător principal al departamentului de fizică și astronomie al Universității Johns Hopkins din Baltimore.

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here