Neuroștiințe

Mintea umană și funcționarea creierului fac obiectul unei categorii aparte de științe, numite generic neuroștiințe. Dintre acestea, cele mai importante sunt neurobiologia, psihobiologia, neuropsihologia, psihofizilogia și alte științe relativ noi – prima societate dedicată specialiștilor a apărut de-abia în 1970, când specialiștii din domeniul medicinii au realizat că funcționarea creierului uman este mult prea complexă pentru a fi rezolvată doar prin mijloacele specifice medicinii clasice.

Mai nou, se dezvoltă subdomeniul neuroștiințelor cognitive, care își propun integrarea psihologiei cognitive cu psihofiziologia sau psihobiologia. Iar lumea științifică este de acord că vorbim, de fapt, de un domeniu care se pretează unei abordări interdisciplinare, patologia sistemului nervos fiind combinată cu psihologia cognitivă, cu neuroevoluționismul sau cu genetica.

Practic, obiectivul principal care este urmărit prin neuroștiințe este de a înțelege exhaustiv cum funcționează creierul, mintea, procesele cognitive, subconștientul, etc. Odată rezolvate aceste mistere, oamenii de știință consideră că va deveni mult mai ușor să înțelegem și să rezolvăm și afecțiunile la nivel neuronal și cerebral. De aceea este un domeniu extrem de incitant din punct de vedere științific și care pune mari provocări cercetătorilor prin dificultatea pe care o presupune crearea unor dispozitive și tehnologii potrivite.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Neuroștiințe

Vă sărutați partenerul? Atenție, i-ați putea transmite această tulburare mentală 4.8...

Sărutul, simbol universal al iubirii și intimității, ar putea fi și un vector al tulburărilor psihice, precum anxietatea sau depresia? Această idee,...

Celule identice cu cele care cauzează Parkinson au fost create în...

Celule identice cu cele care cauzează Parkinson au fost create în laborator

Cercetătorii americani au reuşit să creeze în laborator replici de celule umane cerebrale identice cu cele afectate de maladia Parkinson, oferind astfel un model real de testare a tratamentelor.

Cum se formează amintirile? 4.9 (10)

Nu poți să faci o omletă fără să spargi ouă și... nu poți să ai o amintire fără să modifici rupi ADN-ul!...

Simțul mirosului și comportamentul înnăscut 0 (0)

Simțul mirosului și comportamentul înnăscut

Potrivit unui articol publicat de o echipă de cercetători de la Harvard Medical School în Proceedings of the National Academy of Science, înțelegerea bazelor moleculare ale recunoașterii olfactive a prădătoarelor de către rozătoare va furniza instrumente fundamentale pentru studiul circuitelor neurale asociate comportamentelor înnăscute.

Telepatia este reală? Testele arată că da (VIDEO) 0 (0)

Telepatia este reală? Testele arată că da (VIDEO)

Un grup de cercetători de la Universitatea Duke din Carolina de Nord a întreprins un experiment bizar în care a reușit să recreeze o formă brută de telepatie, asta după ce a permis unei perechi de cobai să își trimită instrucțiuni folosind doar impulsurile cerebrale.

Conștiința – o stare de agregare a materiei? 4 (8)

constiinta-stiinta-tehnica-1
Solidă, lichidă, gazoasă, mentală. La un test de perspicacitate sau chiar de inteligență, această enumerare ar face parte dintr-un enunț în care s-ar cere...

Moleculele care ne pot șterge (sau repara) memoria 0 (0)

Moleculele care ne pot șterge (sau repara) memoria

Recent, o echipă de savanți a descoperit în organismul omenesc molecule care ar putea avea un impact major asupra memoriei umane pe viitor.

„Mini-creierele” artificiale ar putea înlocui experimentele cu animale 0 (0)

mini creier
Savanții de la Johns Hopkins University, din SUA, au dezvoltat în laborator „mini-creiere” parțial funcționale, crescute din celule umane. Aceste mici replici le vor...

Cercetătorii transformă imaginile memorate de creier în videoclipuri digitale (VIDEO) 0...

Cercetătorii transformă imaginile memorate de creier în videoclipuri digitale (VIDEO)

Specialiștii în neurologie ai Universității din California-Berkeley (UCB) au dezvoltat un sistem capabil să înregistreze activitatea vizuală a creierului uman și să o reconstruiască sub formă de videoclipuri digitale. Probabil, la un moment dat, acest procedeu va permite cel puțin descifrarea și redarea viselor pe ecranele computerelor.

Iată motivul (real) pentru care ești atât de slab la matematică...

De ce unii oameni intră în panică atunci când văd o ecuație simplă, în timp ce alții jonglează cu numerele ca și...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.