O echipă de fizicieni a demonstrat cu succes, pentru prima oară în istorie, „colapsarea la distanță” a funcției de undă a unei particule, în cadrul unui experiment concentrat asupra unei particule solitare.
Folosind tehnologia de detectare homodyne pentru a măsura particula și tomografia cuantică pentru a cartografia rezultatele aceste măsurători, specialiștii de la Universitatea Griffith și de la Universitatea din Tokio au reușit să verifice starea de entanglement cuantic a unei particule solitare, o formă exotică de entanglement, care s-ar putea dovedi neprețuită pentru calculatoarele cuantice și pentru comunicații.
Deși entanglementul cuantic implică de obicei cel puțin două particule ale căror stări cuantice sunt „cuplate” între ele și care se stabilesc doar în momentul observării, iată că și particulele solitare se pot afla în entanglement. Asta înseamnă că funcția lor de undă – ecuația care le definește comportamentul și locația probabilă – poate acoperi orice distanță.
Mai clar, o particulă solitară aflată în stare de entanglement se poate afla într-o anumită poziție la un moment dat, dar ea poate fi localizată pe o suprafață foarte mare. Atunci când particula este măsurată, funcția sa de undă se va „colapsa” la o locație stabilită.
Tocmai acest lucru a fost demonstrat acum de cercetători, care au împarțit un foton între laboratoarele lor din Japonia și Australia, deși fenomenul fusese privit de Einstein, cu 90 de ani în urmă, ca fiind improbabil.
„În loc să detectăm pur și simplu prezența sau absența particulei, am folosit măsurătorile homodyne pentru a capacita una din părți să execute diverse măsurători, iar pe cealaltă, folosind tomografia cuantică, să testeze efectele acelor alegeri. Prin aceste măsurători diferite, se poate observa colapsarea funcției de undă în feluri diferite, ceea ce îi demonstrează existența și arată că Einstein s-a înșelat”, declară, pe marginea subiectului, profesorul Howard Wiseman, director al Centrului de Dinamică Cuantică, din cadrul Universității Griffith.
