Puțină magie, puțină știință și foarte multă imaginație. Acestea au fost secretele creării primilor automatoni și ale primilor pași spre visul nostru de a zbura asemenea păsărilor, de a explora oceanele asemenea peștilor și de a crea viață din nimic, asemenea divinității.

AUTOMATON – termen derivat din grecescul „automaton” care înseamnă „a acționa conform propriei voințe”. Mașinărie acționată mecanic, care răspunde unor comenzi predeterminate și care, uneori, lasă impresia că acționează conform propriei voințe.

Automatonii au fost primele mecanisme complexe create de oameni în dorința lor de a semăna cât mai mult cu zeii. Sau, dacă preferați, primii roboți ai lumii. Copii cât mai fidele ale naturii. I-au fascinat pe cei din trecut, ne fascinează pe noi, cei de azi și, cu siguranță, vor continua să stârnească imaginația celor din viitor. Și au și de ce… pentru că automatonii, chiar dacă par demodați, au fost și vor rămâne primii pași în încercarea noastră de a înțelege modul în care funcționează natura, de a o copia și, de ce nu, ei au constituit primii pași spre explorarea altor lumi.

Legendele

Nimeni nu poate spune astăzi cu exactitate când anume a fost creat primul automaton. Urmele lor se pierd în negura timpului. Iar despre aceste începuturi nu ne-au rămas decât povești, legende sau mituri, care nu fac altceva decât să aprindă imaginația oricui va încerca să le afle originile.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-101Miturile antice elene spuneau că Hefaistos, zeul focului, al metalurgiei și al meșteșugurilor, ar fi creat primele astfel de mecanisme. Aș aminti aici de uriașul de bronz, Talos, creat de Hefaistos ca un dar de nuntă pentru Europa, regina Cretei, un uriaș ce străbătea țărmurile insulei de trei ori pe zi, păzind-o de pirați sau de invadatori. Ori poate cei doi câini de pază oferiți de același zeu regelui Alcinous al feacilor (populație străveche din insula Corfu), câini realizați din aur, respectiv din argint, care să apere castelul monarhului de orice pericol. Tot Hefaistos ar fi creat, la cererea celorlalți zei, un vultur de bronz care să îi sfârtece ficatul titanului înlănțuit, Prometeu, pentru îndrăzneala acestuia de a fi furat focul zeilor și de a-l fi oferit oamenilor.

Însă nu doar zeii erau capabili să realizeze astfel de minuni tehnologice. Aceleași mituri elene îl amintesc pe meșterul Dedal și creațiile sale, cea mai cunoscută dintre acestea fiind o vacă mecanică, creată din lemn și piele, în care regina Pasiphae, fiica zeului soare, Helios, să se poată ascunde și să procreeze împreună cu un taur oferit soțului acesteia, vestitul rege Minos, de către Poseidon. În urma acestei relații, celebrul Minotaur avea să ia naștere.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-102De asemenea, legende despre mecanisme complexe apar încă din cele mai vechi timpuri, nu numai în Grecia, ci și în China sau Orientul Mijlociu. Tronul regelui Solomon (970 -941 î.Hr.) este un astfel de exemplu. Șase trepte, străjuite de șase perechi de animale create din fildeș și aur, ar fi dus către cel mai impunător tron pe care s-a așezat vreodată un monarh, iar acesta trebuia sa fie numai regele israeliților. De fiecare dată când pășea pe una dintre trepte, un mecanism se declanșa, iar animalele mecanice își aplecau capetele pentru a-l ajuta pe Solomon să urce către următoarea treaptă.

Odată așezat pe tron, un vultur de aur ar fi coborât pentru a aduce coroana regelui și pentru a o ține chiar deasupra capului său, astfel încât suveranul să nu fie împovărat de greutatea acesteia. În același timp, un porumbel de aur ar fi adus un exemplar al Torei în poala monarhului, pentru a-i reaminti acestuia calea după care ar trebui să se ghideze. După moartea lui Solomon, tronul ar fi ajuns în Egipt, apoi la Babilon, adus fiind de Nabucodonosor, pentru ca în cele din urmă să fie capturat de regele persan Darius. Un urmaș al acestuia, Ahasverus, ar fi cerut un tron similar și ar fi angajat zeci de meșteșugari și ingineri egipteni, noul tron fiind gata după mai bine de trei ani de eforturi.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-103Un alt exemplu apare într-un text chinezesc, Lie Zi, vechi de aproape 2.400 de ani, aparținând filozofului Lie Yukou. Acesta relatează o întâlnire dintre un inventator pe nume Yan Shi și împăratul Mu din dinastia Zhou. Yan Shi ar fi prezentat monarhului și întregii curți imperiale un mecanism ce imita aproape perfect o ființă umană. Conform textului antic, omul artificial ar fi putut merge, cânta, gesticula și chiar face cu ochiul doamnelor de la curte, gesturi care l-au înfuriat pe împăratul care a considerat acele avansuri drept o insultă personală.

Drept urmare, a cerut ca Yan Shi să fie executat pe loc, iar mecanismul să fie desfăcut pentru a putea vedea cum a fost construit. În interior, spre surpriza tuturor, împăratul Mu a descoperit replici fidele ale tuturor organelor interne umane, toate create din lemn, piele, adezivi și lac. De asemenea, toate oasele din corpul uman fuseseră reconstituite din aceleași materiale, la fel ca și mușchii, dinții sau părul automatonului.

Suveranul chinez a înlăturat atunci inima mecanismului și a observat că robotul mecanic nu mai putea cânta sau vorbi. Înlăturarea ficatului a făcut ca mecanismul să nu mai poată deschide ochii, în timp ce îndepărtarea rinichilor a dus la imposibilitatea acestuia de a mai mișca picioarele. Nimeni nu a putut explica cum anume fusese creat și cum funcționa acest robot.

Din păcate, creatorul său fusese ucis și astfel secretul robotului mecanic a dispărut pentru totdeauna. Era cel mai complex mecanism într-o lume în care mașinăriile nu erau o ciudățenie. De altfel, în aceeași perioadă de timp, în China se realizau deja celebrele păsări de lemn, Ma Yuan, care puteau zbura pe distanțe scurte cu ajutorul unui mecanism simplu și ingenios.

De la legende la realitate

Legendele și miturile rămân însă relatări în care imaginația povestitorilor poate depăși cu mult granița realului, dacă acesta din urmă a existat vreodată. Este cert însă că lumea antică nu era străină de mecanismele complexe și de automatoni.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-104Poate cel mai bun exemplu este mecanismul din Antikythera, vechi de aproape 2.200 de ani, creat pentru a calcula poziția diferitelor corpuri cerești, a eclipselor și pentru a stabili anumite cicluri temporale, așa cum era data Jocurilor Olimpice. Descoperit în anul 1901, ingeniosul mecanism este dovada certă a unei tehnologii antice pierdute, care a fost recreată de abia 1.600 de ani mai târziu.

Și mai important este faptul că o astfel de invenție trădează o tradiție îndelungată a mecanicii în lumea antică, cel puțin în cea greacă, un atare mecanism neputând fi creat decât în urma unei vaste experiențe. Altfel, ar fi ca și cum am spune că un inventator ca Arhimede ar fi apărut subit, imediat după ce oamenii au părăsit peșterile și au început să practice agricultura.

Unele dintre cele mai vechi scrieri privitoare la crearea unor mecanisme complexe îi aparțin matematicianului și inventatorului grec Ctesibius (285 – 222 î.Hr.). Este adevărat că niciuna dintre scrieri nu s-a păstrat până astăzi, însă ele sunt citate adesea de autori antici, așa cum ar fi Vitruvius, Athenaeus, Philon din Bizanț sau Heron din Alexandria, astfel încât autenticitatea creațiilor acestui inventator nu poate fi pusă la îndoială.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-105Ctesibius, primul conducător al Muzeului din Alexandria (care includea și faimoasa bibliotecă), este autorul primului tratat științific despre aerul comprimat și aplicabilitatea acestuia în diferite mecanisme. Tot lui îi sunt atribuite, printre altele, prima orgă hidraulică, prima clepsidră hidraulică și primul ceas cu cuc din istorie. Chiar dacă, în istoria modernă, primul astfel de ceas este atribuit germanului Philipp Hainhofer (creație din 1629), modelul realizat de Ctesibius, descris ulterior de inginerii antici, nu este departe de modelul din secolul al XVII-lea.

Practic, mecanismul inventat de matematicianul elen includea un complex sistem de supape, valve și robinete care acționau mai multe clopote, păpuși și păsări mecanice, toate acestea cântând pentru a anunța trecerea fiecărei ore. Primul ceas cu cuc și, posibil, unul dintre primii automatoni ai lumii. Mai precis, unul dintre primii automatoni despre care s-a scris în detaliu, și asta pentru că mărturiile poetului teban Pindar (522-443 î.Hr.) fac trimitere către mecanisme care imitau oamenii și care împânzeau străzile publice ale polisurilor elene cu mult înainte de nașterea lui Ctesibius.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-106O altă creație mecanică îi este atribuită matematicianului, astronomului, inginerului și omului de stat elen Archytas (428 – 347 î.Hr.), printre altele, un bun prieten al filosofului Platon. Descrisă de autorul latin Aulus Gellius (125 – 180 d.Hr.), mașinăria imita o pasăre care putea zbura pe o distanță de aproximativ 200 de metri, fiind acționată de un mecanism interior. Este posibil ca dispozitivul, botezat „Porumbelul”, să fi fost suspendat pe o frânghie pentru a putea lăsa impresia de zbor.

Creații similare fuseseră deja inventate, așa cum menționam mai devreme, în China antică. Păsări de lemn care puteau zbura pe distanțe scurte, creații ale inventatorului Lu Ban (507 – 440 î.Hr.) și filosofului Mozi (470 – 391 î.Hr.). Philon din Bizanț (280 -220 î.Hr.), unul dintre marii inventatori ai lumii antice, a abordat, de asemenea, problematica automatonilor. Deși este cunoscut în special pentru prima descriere a unei mori de apă sau a unei arbalete cu repetiție, Philon susține că a preluat principiile pneumaticii de la inginerii egipteni, realizând o serie de dispozitive automate. Dintre acestea, cel mai cunoscut este un dispozitiv mecanic care permitea spălarea mâinilor, apa fiind direcționată prin simpla apăsare a unui mâner.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-107Însă niciunul dintre inventatorii antici nu este la fel de faimos pe cât a fost Heron din Alexandria (10 – 70 d.Hr.), ultimul mare inventator al Antichității și, probabil, cel mai mare pe care lumea antică l-a cunoscut. Lui Heron îi sunt atribuite prima mașinărie acționată prin forța aburilor (aeolipila), ușile automate, primul dozator automat acționat cu fise, orga acționată de o moară de vânt, prima seringă, primul mecanism portabil care să ajute la stingerea incendiilor, dioptra – un strămoș al teodoliților de azi, fântâna arteziană, dar și primii roboți mecanici cerți ai umanității.

Unul dintrea aceștia, un automaton cu formă umană, fusese creat pentru a distra publicul teatrelor. Acționat cu ajutorul unui mecanism ingenios care folosea același principiu cu cel al cartelelor perforate de mai târziu, automatonul se mișca pe o direcție prestabilită și gesticula spre amuzamentul publicului. Însă acesta este doar un singur exemplu din multitudinea automatonilor creați de Heron.

Faptul că o parte a scrierilor sale s-a păstrat pe filiera arabă, a permis refacerea unora dintre creațiile sale. Astfel, extrem de ingenios s-a dovedit teatrul mecanic, posibil o continuare a muncii lui Philon din Bizanț, cel care scrisese un capitol dedicat acestui tip de teatru. Heron și-a imaginat o piesă, Nauplius (o poveste tragică a cărei acțiune se petrece imediat după încheierea Răzoiului Troian), care dura aproximativ 10 minute. În aceasta, zeci de personaje automate jucau în diferite scene, una dintre ele reproducând naufragiul în care eroul Ajax își pierdea viața, tunetele fiind reproduse cu un alt dispozitiv imaginat de Heron, care imita sunetele unei furtuni prin aruncarea unor bile metalice într-un recipient.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-108Un alt automaton, recreat de italianul Giovanni Battista Aleoti în 1589, după scrierile lui Heron, ne arată un dispozitiv ingenios, acționat hidraulic, care punea în mișcare două personaje. Unul dintre acestea, Hercule, lovea cu bâta un dragon care, la rândul său, după fiecare lovitură primită, îi împroșca eroului chipul cu apă. Putem doar să ne imaginăm cum ar fi arătat lumea de azi dacă istoria ar fi avut alt curs, iar lumea inventatorilor antici nu ar fi fost uitată pentru aproape un mileniu și jumătate de o Europă căzută pradă obscurantismului.

Cine știe? Poate mașinile sau vasele cu aburi ar fi apărut chiar din antichitate, iar automatonii ar fi ajuns să servească unor scopuri practice, altele decât amuzamentul publicului larg.

Bizanțul și lumea musulmană

Chiar dacă știința în Europa primelor secole de după Hristos cunoscuse un recul puternic față de ceea ce fusese în Antichitate, automatonii continuă să existe pe Bătrânul Continent, la fel ca și creatorii lor, deși apar sporadic în cronicile vremii și doar ca forme de delectare, pentru capetele încoronate și de etalare a luxului și a puterii.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-109Astfel, în două mărturii din secolul al X-lea, una aparținând episcopului și ambasadorului la Curtea Imperială de la Constantinopol, Liuptrand de Cremona, iar cealaltă prietenului său, viitorul împărat Constantin al VII-lea Porfirogenetul, sunt menționate astfel de mecanisme. Conform scrierilor celor doi, deși sunt separate de câteva decenii, în camera tronului din Constantinopol existau numeroși automatoni ce imitau păsări cântătoare sau lei de bronz aurit care își mișcau cozile și care scoteau sunete „specifice speciilor lor”.

De altfel, astfel de mecanisme se întâlnesc și în lumea arabă, încă din secolul al 8-lea, acolo unde inginerii și inventatorii profitau din plin de manuscrisele antice grecești. Astfel, la Bagdad sunt menționate primele statui acționate de vânt, care ofereau un spectacol demn de magie celor care traversau porțile orașului sau care se apropiau de complexul de palate. Tot în secolul al 8-lea, într-un volum numit Cartea Pietrelor, inventatorul și chimistul siriano-persan Jābir ibn Hayyān (721-815 d.Hr.) descrie modul în care puteau fi creați șerpi, scorpioni sau chiar automatoni cu chip uman, care puteau fi programați să execute anumite mișcări.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-111Secolul următor aduce și primele dovezi ale existenței în Bagdad a unor grădini, așa cum ar fi cea a califului al-Ma’mun, sau cea a califului al-Muqtadir, în care se găseau copaci metalici în care păsări automate băteau din aripi și cântau. De altfel, califul al-Ma’mun, pe numele său complet Abū Jaʿfar Abdullāh al-Maʾmūn ibn Harūn (786 – 833 d.Hr.), era un împătimit colecționar de automatoni. El cheltuise sume imense pentru a achiziționa din mânăstirile creștine scrierile inginerilor și inventatorilor din lumea greco-romană, precum și pe ale celor din China, India sau Egipt.

Aceste documente au fost puse la dispoziția fraților Banu Musa (Ahmad, Muhammad și Hasan), trei învățați persani care vor scrie în anul 850 o carte dedicată automatonilor, numită „Cartea Mecanismelor Ingenioase”. Cei trei nu numai că reiau și refac invențiile lui Heron din Alexandria sau pe ale lui Philon din Bizanț, dar creează propriile mecanisme, ducând mai departe tradiția vechilor greci. Sute de astfel de mecanisme sunt descrise în cartea celor trei frați, printre invențiile proprii numărându-se prima mască de gaze pentru lucrătorii în fântâni sau în subteran, dar și un mecanism asemănător unei macarale, care putea recupera obiecte scufundate.

Printre automatonii creați de frații Banu Musa se numără un cântăreț la fluier, acționat prin forța aburilor, care putea fi programat să emită anumite sunete melodioase. De asemenea, cei trei au creat și o orgă hidraulică, ce acționa mai mulți cilindri ce puteau fi schimbați, fiecare dintre aceștia putând reproduce o anumită melodie. De altfel, această modalitate de a reproduce mecanic muzica a rămas aproape neschimbată până în secolul al XIX-lea.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-110Inspirat de scrierile fraților Banu Musa, dar și de cele antice, inventatorul și matematicianul kurd Ismail al-Jazari va redacta, secole mai târziu, în 1206, o carte cu un titlu similar, „Cartea Cunoștințelor despre Dispozitivele Mecanice Ingenioase”. Volumul era o nouă abordare a problematicii automatonilor și descria nu mai puțin de 100 de astfel de mecanisme, precum și instrucțiuni pentru crearea lor.

Printre acestea se numără un exemplu cert al influenței lui Philon din Bizanț, anume un dispozitiv care permitea spălarea mâinilor sau a feței și prin care apa putea circula prin simpla manevrare a unui mâner (în cazul de față a cozii unui păun metalic). Însă al-Jazari a dus lucrurile și mai departe. Pe măsură ce apa folosită umplea un vas interior, presiunea exercitată de greutatea apei punea în funcțiune un alt dispozitiv, care făcea ca dintr-o ușă ermetică să apară un servitor, evident tot un automaton, care îi oferea săpun celui ce utiliza mecanismul. La final, atunci când vasul interior se umplea, un al doilea servitor apărea ca prin minune prin aceeași ușă pentru a oferi un ștergar.

O altă invenție a lui al-Jazari, care este folosită și astăzi, a fost cea a bazinelor de toaletă care se pot reumple. Automatonul creat de inventatorul kurd reprezenta o femeie care stătea lângă un astfel de bazin. Atunci când apa era eliminată prin simpla acționare a unui mâner, automatonul reumplea bazinul cu apă. Un mecanism creat de al-Jazari, care a făcut furori la vremea respectivă, a fost un alt automaton, tot o femeie, care servea ceai, apă sau băuturi răcoritoare la cerere. Băuturile erau depozitate în vase din care lichidele erau turnate în cești sau pahare. Prin acționarea unor simple mânere, mecanismul turna băuturile cerute în recipiente, iar ceaiul era preparat în decurs de doar șapte minute. Odată ajunse în pahare, băuturile solicitate erau servite de automatonul care apărea de după o ușă automată.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-112Și acestea nu sunt decât câteva dintre zecile de dispozitive create de al-Jazari. Un interes major al acestuia a fost reprezentat de ceasuri. Printre creațiile sale se află un ceas-elefant hidraulic, în mărime naturală, acționat, cum altfel, de automatoni. Călare pe elefant se afla un automaton care lovea un cinel. În același timp o pasăre mecanizată cânta, pentru a anunța trecerea unei ore.

O dovadă a măiestriei acestui inventator a fost și ceasul-castel. Cu o înălțime de 3,4 metri, ceasul avea numeroase funcții pe lângă cea de contorizare a timpului. Ceasul prezenta și zodiacul, precum și mișcarea soarelui sau a lunii, rutele urmate de acestea acționând mecanisme care deschideau uși automate din spatele cărora apăreau automatoni, la fiecare oră, semnalând trecerea timpului.

De asemenea, ceasul era dotat cu o formație de cinci automatoni cu siluete umane, care cântau atunci când mecanismul de rigoare era acționat. Peste toate, doi vulturi mecanizați aruncau sfere metalice în diferite vase, atunci când ceasul prezenta zodiacul, un sistem hidraulic care folosea sistemul vaselor comunicante pentru a roti semnele zodiacale.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-113Și, pentru că am pomenit de modul în care automatonii puteau cânta atunci când sistemul ceasului-castel era acționat corespunzător, nu puteam omite una dintre cele mai cunoscute creații ale lui al-Jazari. Creat special pentru petrecerile capetelor încoronate, ingeniosul dispozitiv hidraulic reprezenta o barcă pe care se aflau patru automatoni.

În timp ce barca plutea pe un lac aflat în apropierea palatului, cei patru automatoni cântau la instrumente diferite, la tobe, tamburină, fluier sau un instrument cu coarde, melodii care erau programate inițial și care puteau fi schimbate după bunul plac al sultanilor sau al oaspeților acestora. De altfel, este foarte posibil ca însuși Leonardo da Vinci să se fi inspirat din creațiile lui al-Jazari, prin documente ajunse în Italia via Spania maură.

Perioada renascentistă

Odată cu perioada renascentistă, atenția europenilor revine asupra autorilor antici, păstrați până atunci doar în lumea bizantină și, mai ales, în cea arabă. Primele scrieri traduse din opera grecilor antici sunt cele ale lui Heron din Alexandria. Fragmente ale textelor sale apar inițial în 1501, sub traducerea lui Giorgio Valla. Acestea sunt urmate de o traducere realizată în 1575 de matematicianul Federigo Commandini.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-114Opera „Pneumatica” a celebrului autor grec este tradusă în 1589 de Giovanni Battista Aleotti, urmată fiind de alte opere ale sale în 1592 și 1595, la inițiativa lui Alessandro Giorgi da Urbino. Textele altor scriitori și inventatori alexandrini sunt și ele traduse, cea mai cunoscută culegere fiind „Le Diverse e Artificiose Macchine” (Diverse și Ingenioase Mașinării) a căpitanului Agostino Ramelli, la finalul secolului al XVI-lea. Scrisă atât în italiană ,cât și în franceză, cartea s-a bucurat de un succes enorm în toată Europa Occidentală, cu atât mai mult cu cât oferea schițe și imagini ale unor mașinării pe care lumea nu le mai văzuse de peste 16 secole.

Alături de aceasta, volumul „Pneumaticorum Libri Tres” al napoletanului Giambattista della Porta, volum publicat în anul 1601, în care autorul aducea o abordare proprie a temelor preferate de Heron și Philon, încercând să îmbunătățească dispozitivele create de aceștia, dădea și el tonul la întoarcerea către științele ingineriei.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-115Tot Heron este cel care îl influențează pe inginerul francez Salomon de Caus (1576 – 1626), cel care publică la Frankfurt, în 1615, lucrarea „Les Raison des Forces Mouvantes avec Diverse Machines tant Utiles que Plaisantes” (Relația forțelor motrice cu diferite mașinării pe cât de utile, pe atât de plăcute), operă în care francezul se arată preocupat de reluarea invențiilor antice și aplicarea acestora în ceea ce el vedea drept grădini ale plăcerilor, grădini pentru nobilii și capetele încoronate ale Europei, în care aceștia să se delecteze la vederea mașinăriilor mecanice sau hidraulice.

În fapt, astfel de grădini nu reprezentau o noutate, însă ele formaseră apanajul câtorva împătimiți ai automatonilor, care își puteau permite luxul de a plăti sume uriașe pentru amenajarea unor asemenea mașinării pentru propriile grădini. Cel mai vechi exemplu este cel al domeniului Hesdin, aparținând contelui de Artois, veche regiune a Regatului Francez, astăzi în Belgia.

Încă din ultimul deceniu al secolului al XIII-lea, contele Robert al II-lea de Artois, inspirat de anii petrecuți în Sicilia, acolo unde avusese contact cu lumea arabă și poveștile ei, investea o uriașă sumă de bani pentru a înfrumuseța parcul castelului de la Hesdin cu automatoni, mașinării ce reprezentau animale sau ființe umane, capabile de mișcare și de a emite sunete.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-116Odată cu moartea acestuia, în 1302, titlurile sale, precum și averea sa, inclusiv domeniul de la Hesdin, sunt moștenite de fiica acestuia, Mahaut (Matilda), devenită acum atât contesă de Artois, cât și contesă de Burgundia prin titlul obținut la căsătorie.

Ea este cea care duce mai departe misiunea tatălui ei, cheltuind enorm pentru înfrumusețarea grădinilor de la Hesdin cu sute de automatoni (ymaginetes, așa cum erau numiți în documentele vremii). Sute de păsări, maimuțe, oameni sălbatici, un rege, fântâni arteziene și zeci de mecanisme hidraulice împânzeau domeniul care devenise un punct de atracție pentru nobilii francezi, până la căderea acestuia în ruină și distrugerea sa de către englezi în secolele XV-XVI.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-117Un alt exemplu este oferit de filosoful francez din secolul al XVI-lea, Michel de Montaigne, în 1581, în timpul călătoriei sale prin Europa, în speranța că va găsi un tratament eficace pentru pietrele la rinichi de care suferea. Vizitând celebra vilă d’Este din Tivoli, la circa 30 de kilometri de Roma, vilă faimoasă pentru statuile din perioada romană, precum și pentru grădinile, cascadele și fântânile sale arteziene care s-au păstrat în parte până azi, Montaigne menționează un aspect mai puțin cunoscut legat de această bijuterie arhitectonică.

Francezul a fost profund impresionat de mecanismele care cântau singure, acompaniind cascadele, de dispozitivele care imitau sunetele trompetelor și de păsările mecanizate care cântau în grădina vilei. Dispozitive similare au fost remarcate și la vila arhiducelui Scarperio din Toscana, sau la cazinoul arhiducelui de Florența, acolo unde Montaigne menționează prezența a nenumărați automatoni ce întruchipau animale sau soldați în miniatură. Toate acestea nu erau decât copii inspirate de creațiile lui Heron din Alexandria, mecanisme ce aveau să fie preluate, câteva decenii mai târziu, de Salomon de Caus.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-118De altfel, una dintre cele mai mari creații mecanizate a fost realizată, după modelele oferite de Salomon, pentru arhiepiscopul Marcus Sitticus, la castelul acestuia de la Heilbrunn. Lucrările începute în 1646, la două decenii după moartea lui de Caus, au continuat pentru aproape un secol, pentru ca la final, în 1725, un meșteșugar din Nuremberg, Lorenz Rosenegge, să construiască un adevărat sat în miniatură al automatonilor, în care existau nu mai puțin de 256 de personaje acționate hidraulic.

O santinelă se mișca atunci când trebuia să anunțe ora, nobilii se plecau în fața domnițelor ce fluturau evantaie, militarii își prezentau armele ca pentru onor, circari în costume ungurești urmăreau o balerină care dansa cu un urs, în timp ce comercianții își vindeau mărfurile la tarabe. Pentru a acoperi zgomotul metalic al mecanismului, o puternică orgă hidraulică oferea fundalul sonor al întregii comunități de automatoni.

Însă niciuna dintre aceste creații nu a atins grandoarea celor din grădina regală de la Saint-Germain-en-Laye, reședință pe atunci a regilor Franței. La sfârșitul secolului al XVI-lea, regele Henric al IV-lea îi angaja pe frații Alessandro și Tommaso Francini, doi inventatori și arhitecți din Florența, pentru a reamenaja uriașele grădini ale palatului.

Prima misiune a acestora a fost să realizeze o serie de terase cu grote artificiale și numeroase fântâni. Cei doi frați au elaborat un sistem extrem de ingenios, care folosea apa unui râu din apropiere, creând o adevărată lume în miniatură, cu grote prin care se putea traversa din una într-alta și în care râuri artificiale acționau sute de automatoni hidraulici.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-119Conform modei timpului, temele centrale erau inspirate de mitologia greco-romană. Din descrierile vremii, în primele trei grote se aflau reprezentări mecanice ale unui dragon, ale unui cântăreț la orgă și a zeului Neptun. O a patra era denumită „grota lui Hercule”, după automatonul care îl reprezenta pe eroul mitologic elen, aceasta fiind flancată, la rândul ei, de grotele lui Perseu, a Andromedei, și de cea a lui Orfeu.

Cea mai mare dintre ele era cea a lui Perseu, în care eroul în mărime naturală cobora dinspre tavan pentru a ucide cu sabia un dragon ce se ivea din apele unui mic lac artificial. În aceeași grotă, Andromeda se zbătea înlănțuită de o stâncă în timp ce, în apropierea ei, zeul Bacchus sorbea dintr-un butoi. Alte imagini similare erau prezente în celelalte grote… un spectacol demn de un rege.

Însă toată această creație nu avea să dureze decât un timp extrem de scurt. Sume uriașe erau necesare pentru a menține gigantica structură hidraulică în funcțiune. Pe lângă aceasta, decizia curții regale de a se muta la Fountainbleau a făcut ca proiectul să fie abandonat. Din toată această creație nu au rămas decât câteva gravuri realizate de inginerul Abraham Bosse după schițele fraților Francini. Însă pasiunea regilor Franței pentru automatoni nu s-a stins.

Frații Francini au continuat să construiască automatoni atât pentru parcul de la Fountainbleau, cât și pentru grădinile palatului de la Versailles, însă și aceștia din urmă au fost distruși odată cu extinderea palatului. De altfel, în secolul al XVII-lea, ceasornicarului olandez Christiaan Huygens, pe lângă zecile de comenzi de automatoni pentru casa regală franceză, i s-a cerut să realizeze un dispozitiv care să prezinte două armate ce se înfruntă pe un câmp de luptă. Și, cu toate acestea, epoca de aur a automatonilor încă nu sosise.

Epoca de aur a automatonilor

Pentru toți împătimiții unor astfel de mecanisme, perioada cea mai prolifică în istoria lor a fost cea a secolelor XVIII – XIX. Chiar dacă automatonii hidraulici sau pneumatici, tipici perioadei antice și renascentiste, nu au fost înlocuiți cu unii complet mecanizați decât în secolul al XVI-lea, odată cu invențiile lui Hans Bullmann din Nuremberg și ale italianului Gianello Torriano din Cremona, cei mai complecși automatoni au fost realizați în aceste ultime două secole.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-120Este perioada în care apare pe scena lumii cel mai faimos creator de automatoni, francezul Jacques de Vaucanson (1709 – 1782). Deși educat la o școală iezuită din Grenoble, într-un spirit pur religios, Vaucanson prezintă abilități tehnice incredibile pentru un elev de vârsta sa. El își folosește talentul pentru a crea îngeri zburători și câțiva automatoni care să servească la masa preoților. Invențiile sale au fost însă considerate profane, unii acuzându-l chiar de vrăjitorie, iar laboratorul său a fost distrus, un motiv în plus pentru francez de a renunța la viața clericală.

Se mută la Paris și începe să studieze anatomia, de unde și visul său de a realiza automatoni care să copieze fidel organismul uman sau pe cel animal. Deși nu realizează decât trei automatoni, aceștia îi aduc faima internațională și o sumă de bani cu mult mai mare decât își imaginase vreodată. Primul automaton, realizat în 1737, reprezenta un cântăreț la fluier, în mărime naturală, care putea interpreta 11 melodii. Modelul era atât de realist încât mulțimea adunată la târgul de la Saint-Germain i-a cerut să îl desfacă pentru a se convinge că înăuntrul mașinăriei nu se ascundea un om.

În același an, inventatorul realizează un alt model la scară, un păstor care cânta cu o singură mână nu mai puțin de 20 de melodii la fluier, iar cu cealaltă mână se acompania la tobă cu mișcări extrem de precise, de parcă ar fi fost un cântăreț experimentat. Cea de a treia mașinărie, și cea mai faimoasă dintre toate, a fost „rața capabilă de digestie”, un mecanism extrem de complex (cuprindea peste 400 de piese diferite pentru fiecare aripă), care putea mânca, bea apă, măcăi, da din aripi și… digera.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-121Pentru această creație, Vaucancon a folosit pentru prima dată un furtun de cauciuc, material pe care l-a procurat tocmai din India, pentru a reda fidel organismul unei rațe. De altfel, o parte a acestui animal automatic a fost lăsată neacoperită, tocmai pentru ca publicul să poată vedea procesul digestiei. În fapt, era vorba de o mică înșelătorie. Mâncarea și apa consumate de rață erau depozitate într-un compartiment interior, în timp ce „excrementele” erau eliminate dintr-un alt compartiment în care inventatorul amestecase pâine pisată și vopsea verde.

Ulterior, plictisit de automatoni, Vaucanson îi vinde pe toți pentru o sumă exorbitantă și se mulțumește să creeze mașinării care să servească în industrie. Era automatonilor era la apogeu. Zeci de mii de creații, care mai de care mai elaborate, capabile să scrie, să deseneze, să joace șah, să cânte, să se miște în cele mai neobișnuite ipostaze, să ajute la muncile casnice sau la cele industriale au fost realizate de inventatori din toată Europa.

automatoni-roboti-stiinta-tehnica-122A fost o modă care avea să inspire, în secolul XX, un întreg curent literar, steampunk, dar, mai mult decât atât, să paveze drumul către performanții roboți electrici și electronici din secolele XX și XXI. Totul începuse ca o distracție și ca o formă de amuzament pentru publicul larg. Eforturile de a imita viața în toate aspectele ei a dus ulterior la dezvoltarea unor principii ale mecanicii care aveau să conducă la crearea unor mecanisme din ce în ce mai complexe.

Odată cu acestea, scopul principal al tehnologiei a fost atins, acela de a reduce și simplifica munca fizică a oamenilor. Peste toate, putem spune, fără să exagerăm, că, dacă astăzi avem o planetă ocupată numai de roboți exploratori, planeta Marte, asta li se datorează în parte și lui Philon din Bizanț, Heron din Alexandria, al-Jazari, Salomon de Caus sau Jaques de Vaucanson.

Comentați pe Facebook