Acasă SPAȚIU Pagina 81

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

Agenţia Spaţială Europeană lansează Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle) 0 (0)

Agenţia Spaţială Europeană (European Space Agency - ESA) lansează miercuri Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle), iar evenimentul care va avea loc la portul spaţial european din Guyana Franceză poate fi urmărit online, de la ora 14.30, ora României, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Soarele: trei ani în trei minute (video) 0 (0)

 

Acum trei ani, Solar Dynamics Observatory (SDO) transmitea primele imagini ale Soarelui. NASA ne oferă posibilitatea să vedem un videoclip, care este compus din câte două imagini pe zi, în care putem vedea trei ani ai Soarelui în numai trei minute.

SpaceX merge mai departe (video) 0 (0)

Prototipul Grasshopper, al SpaceX, care reprezintă o platformă de testare pentru viitoarele sisteme de lansare reutilizabile pe care le dorește Elon Musk, a efectuat un nou zbor în cadrul căruia a atins un nou record de altitudine.

Racheta Antares a decolat cu success 0 (0)

După anularea, din cauza decuplării unui cordon ombililical, a lansării de miercuri a lansării rachetei Antares, dezvoltată de Orbital Sciences, și după alte câteva amânări, provocate de condițiile meteorologice nefavorabile, racheta Antares a pornit în primul său zbor de test.

Doar o imagine, dar ce spectacol! (foto, video) 0 (0)

Pentru a omagia al 23-lea an pe orbită, echipa telescopului spațial Hubble a dat publicității o imagine spectaculoasă a nebuloasei Cap de cal (Horsehead Nebula), în care ni se dezvăluie detalii, ce în mod normal sunt ascunse de praful care o înconjoară.

Încă două exoplanete locuibile (video) 0 (0)

Cu ajutorul telescopului spațial Kepler au fost descoperite două planete aflate în zona locuibilă, care orbitează în jurului stelei Kepler 62, aflată la o distanță de 1200 de ani lumină distanță de noi.

Orbital Sciences amână lansarea (video) 0 (0)

Am așteptat aseară, aproape de miezul nopții, lansarea rachetei Antares. Din nefericire, un incident, produs cu numai 12 minute înainte de pornirea motoarelor, a dus la anularea misiunii.

Ziua Astronomiei: 20 aprilie 2013 – vino la observații astronomice! 0...

EVENIMENT: Știință&Tehnică împreună cu Astroclubul București, cu sprijinul 3M România, te invită sâmbătă, 20 aprilie, în parcul Herăstrău din București, pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Astronomiei!

Omenirea mai are doar 1.000 de ani la dispoziție pentru a...

Afirmația îi aparține fizicianului Stephen Hawking, cel care susține că specia umană va dispărea în maxim 1.000 de ani dacă nu va găsi o soluție să părăsească această planetă fragilă. Hawking, acum în vârstă de 71 de ani, a adăugat că explorarea spațiului este esențială pentru supraviețuirea speciei noastre și îndeamnă la concetrarea eforturilor spre acest deziderat.

Un test reușit pentru Xombie (video) 0 (0)

 

Masten Space Systems este o tânără companie  din California, care dezvoltă sisteme spațiale capabile să decoleze și să asolizeze vertical.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.