Orice poveste reușită începe cu „A fost odată…”, dar acest trecut sună îngrozitor pentru noi, cei de azi. Vă imaginați cum era lumea fără transmisiile prin satelit? Vă imaginați cum ar fi televiziunea fără transmisii în direct? Ei bine, nu de mult, SES ASTRA, cel mai important ope- rator de transmisii prin satelit, a anunțat începerea transmisiilor la rezoluție Ultra HD! Vă invit să descoperim împreună cum am ajuns la o asemenea performanţă.
Este greu să ne imaginăm viața fără sateliții care roiesc în jurul planetei noastre pentru că ei constituie, într-un fel, sistemul nervos al Terrei, modul nostru de a comunica aproape instantaneu cu oricine de pe glob. Fără sateliți nu am avea nici internet, nici comunicare telefonică cu rudele sau prietenii de pe alte continente și nici nu am putea vedea alte posturi de televiziune de pe cealaltă parte a globului.
De la SF la primul satelit
Ideea de comunicare prin satelit îi aparține lui Arthur C. Clarke, care în februarie 1945 trimitea către revista Wireless World o teză cu titlul „Extra-Terrestrial Releys – Can Rocket Stations Give Worldwide Radio Coverage?” (Relee extratereste – pot asigura rachetele o acoperire radio globală?).
Totuşi, a trebuit să așteptăm până pe 4 octombrie 1957 pentru a „vedea” primul satelit artificial pe orbita Pământului: Sputnik 1. Acesta avea un transmițător radio care funcționa pe două frecvențe, 20,005 MHz și 40,002 MHz. Dar Sputnik 1 avea în spate o miză mult mai mare decât simpla comunicare, era o provocare politică deschisă de ruși către americani.
Primul satelit gândit special pentru a studia Comunicațiile globale a fost Echo 1, un balon metalic gigant, cu diametrul de 30 de metri, care plutea la înălțimea de 1.600 km. A fost lansat pe 12 august 1960 de NASA și a probat teoria prin care funcționează și acum sateliții: acesta primește datele dintr-un punct de la sol și le transmite într-un alt punct îndepărtat de la sol. Este practic o oglindă uriașă.
Ce este și „cu ce se mănâncă” un satelit de comunicații
Este un satelit artificial care retransmite și amplifică un semnal radio cu ajutorul unui dispozitiv de recepție-transmisie între o sursă și un receptor în locuri diferite de pe Pământ. Acum există peste 2.000 de sateliți de comunicație pe orbita Pământului, care aparțin organizațiilor guvernamentale sau celor private.
Satelitii de comunicații pot avea de regulă trei tipuri de orbite:
- geostaționară (GEO), la o altitudine de 35.786 kilometri
- orbită medie (MEO), la o altitudine între 2.000 km și 35.786 km
- orbită joasă (LEO), la o altitudine între 160 km și 2.000 km.
Sateliții GEO se numesc geostaționari pentru că, văzuți dintr-un punct de pe Pământ, rămân aparent nemișcați pe cer. Sateliții MEO și LEO orbitează Pământul mai rapid și nu pot rămâne permanent vizibili pe cer, așa că, pentru a asigura o comunicare continuă, este nevoie de mai mulți astfel de sateliți pentru ca măcar unul dintre aceștia să fie pe cer într-un anumit moment.
Totuși, avantajul acestora este că asigură un semnal mai puternic, fiind mai aproape de Pământ. Semnalele electromagnetice cu care lucrează sateliții au un spectru larg de lungimi de undă și frecvențe. Pentru a preveni interferențele între semnale, organizațiile internaționale au impus reguli cu privire la atribuirea și folosirea acestor frecvențe și lungimi de undă de către diferitele organizații care le exploatează.
Distracția intercontinentală
Dar să ne întoarcem la ceea ce ne interesează cel mai mult, la „distracția” pe calea undelor. Primele semnale televizate public prin satelit între Europa și America de Nord au fost transmise deasupra Oceanului Atlantic pe 23 iulie 1962. Bineînțeles, în prealabil au existat și niște teste, mai exact pe 11 iulie.
Semnalele au fost recepționate în Europa și America de Nord și au fost urmărite de peste 100 milioane de oameni. Şi asta în condițiile în care, în acel moment, un televizor costa o mică avere. Fără îndoială, oamenii voiau să afle ce se întâmplă acolo, departe, unde probabil nu puteau ajunge niciodată. În 1965 nici măcar 20% dintre americani nu puseseră piciorul într-un avion. Ce să mai vorbim de europeni.
Astfel, televizorul era singura sursă de informare și, mai ales, o formă de turism prin imaginile primite de atât de departe. Vorbesc, desigur, despre vest-europeni și mai puţin despre noi, cei blocaţi în blocul comunist. De altfel, în România, prima transmisie TV a avut loc pe 31 decembrie 1956.
Toate programele de teatru, varietăți etc. se difuzau în direct, pentru că nu existau echipamente de înregistrare și montaj. În 1958 a devenit posibilă redarea filmelor de 16 mm, iar de la 1 septembrie, același an, s-a trecut la producția proprie de filme. Primul subiect filmat de operatorii studioului Televiziunii Române a fost festivitatea de deschidere a anului scolar.
Ca să vă faceți o idee despre evoluția media, vă amintesc că prima transmisie color a Televiziunii Române datează din 23 august 1983. Poate că puţini dintre dumneavoastră își amintesc de televizorul color românesc, Telecolor. Era un aparat de o calitate bună, poate pentru că era o copie fidelă a unui model numit Colorett, fabricat în Republica Democrată Germană, costând aproximativ 6.000 de lei, adică vreo trei salarii bune.
În comunism, accesul la informație putea fi restricționat extrem de ușor, iar noi, românii, aveam să facem cunostință cu universul media imperialist abia în anii ’80, odată cu apariția primelor playere VHS și a celebrelor casete video pe care le vedeam pe ascuns pe la prieteni, pe la vecinii din bloc. Pentru noi, comunicația prin satelit era doar un vis, iar casetele video amintite veneau datorită contrabandiștilor vremii. Cel puţin în ultimii ani de comunism, în România exista un singur program TV, care emitea doar două ore pe zi. Cuvântul media nici nu exista în vocabularul nostru.
Farfuriile de după revoluție
La noi în ţară, antenele de satelit au început să apară timid, imediat după Revoluţia din 1989. Timid, pentru că o antenă parabolică costa foarte mult atunci. Totuși, setea de informare era atât de mare, încât antenele parabolice au acaparat treptat fațade întregi de blocuri.
Ce-i drept, odată ce ai instalat un asemenea sistem acasă, vei putea vedea mii de canale TV din toată lumea. Recepţionarea semnalului de la satelit este influențată de direcționarea antenei. Există o mulțime de sateliți TV, dar cu o antenă fixă primești semnal de la unul singur. Pentru a comuta de la un satelit la altul, antena parabolică poate fi montată pe un stand motorizat, poziția fiind schimbată dintr-o simplă telecomandă.
Sateliții și identitatea culturală
La 1 martie 1985, în Luxemburg se înființa primul operator privat de satelit din Europa: SES. La momentul acela, inițiativa a lansat controverse, mai ales în Franța, unde existau temeri că noul satelit ar deveni un vehicul pentru „imperialismul cultural al SUA”. În 1984, ministrul francez al comunicațiilor, Louis Mexandeau, a anunțat că va lansa semnale de bruiaj pentru a împiedica recepția canalelor ASTRA în Franța și comenta foarte afectat: „Cu siguranţă nu suntem dispuși să permitem sateliților Coca-Cola să ne submineze identitatea lingvistică și culturală”.
Pe 15 noiembrie, SES și Arianespace au semnat un acord pentru a lansa primul satelit, ASTRA 1A, iar în ianuarie 1988 acesta era lansat. Deși fusese fondată sub numele de SES, compania avea să devină mult mai celebră datorită brandului ASTRA, numele dat primului satelit. O broșură de reclamă anunţa noul sistem revoluționar: „ASTRA este construit exclusiv pentru transmisia TV. Cele 16 transpondere retransmit semnale care pot fi recepționate cu parabolice suficient de ieftine și de mici pentru a stimula instalarea în milioane de cămine peste tot în Europa”.
Televiziunea prin satelit era însă ceva nou. Nu toată lumea era pregătită să cumpere echipamente speciale și să-și instaleze antene de satelit, pentru că tehnologia era încă nouă, necunoscută marelui public. 9 noiembrie 1989 avea să fie o dată memorabilă pentru SES. Căderea Zidului Berlinului avea să producă încă 15 milioane de telespectatori dintr-un RDG fără sistem de televiziune prin cablu. Singura soluție rapidă pentru est-germani era ASTRA, iar, în luna decembrie a aceluiași an, canalele TV Pro 7, Sat i, RTL și Teleclub au fost lansate prin intermediul satelitului ASTRA.
Acest eveniment avea să propulseze enorm notorietatea și veniturile companiei. Până la sfârșitul lui 1990, ASTRA ajungea în 16,6 milioane de gospodării în Europa, iar în decursul anilor ’90 a continuat să lanseze sateliți pentru a ține pasul cu creșterea cererii din partea posturilor de televiziune și în special a telespectatorilor avizi de conţinut din ce în ce mai variat.
În 1995, SES lansa ASTRA 1E, primul satelit dedicat transmisiei digitale. Digitalizarea era importantă din două motive: calitatea mult mai bună a imaginii, precum și posibilitatea compresiei semnalului, care permitea unui transponder să transmită mai multe canale simultan.
SES a continuat să se extindă și în curând a început să facă achiziții în toată lumea, devenind astfel un operator global. În anul 2000, SES ajunsese la o acoperire de 79% a populației globului, iar un an mai târziu cumpăra compania GE AMERICOM, care avea 13 sateliți în America de Nord. Astfel, SES devenea cel mai mare operator din lume, cu peste 40 de sateliți.
În 2004, filiala americană proaspăt cumpărată este prima din lume care transmite semnal HD. În Europa, acest lucru avea să se întâmple doar un an mai târziu. În 2007, SES ASTRA depășește o nouă piatră de hotar în Europa: peste 2.000 de canale transmise. În aprilie 2012, SES lansa SAT>IP, o tehnologie care permite recepția semnalelor transmise prin satelit cu ajutorul dispozitivelor mobile.
În 2014, SES în colaborare cu Samsung a transmis live un concert al formației Linkin Park la rezoluție Ultra HD (UHD 3.840×2.160 pixeli) în standardul HEVC la 50 cadre pe secundă și adâncime de culoare pe 10 biţi. Concertul a fost transmis pe canalul ASTRA Ultra HD demo și s-au folosit 12 camere UHD pentru a surprinde cât mai bine dinamica acelui concert.
Începe nebunia UHD
Acum doar câțiva ani descalificam televizoarele Full HD din lipsă de conţinut, dar posturile TV au început să emită aproape în majoritate la rezoluție HD sau Full HD. Aceeași poveste se va întâmpla, în mod cert, și cu rezoluția UHD. Deja există standarde de compresie a semnalului astfel încât să poată fi transmis prin rețelele de fibră optică care ne împânzesc din belșug orașul.
Totuși, dacă nu vreți să mai aşteptați deloc, aflați că SES ASTRA deja emite prin satelit mai multe canale TV la rezoluţie UHD, printre care Fashion One 4K și postul german de shopping pearl.tv. Până în 2020, SES se așteaptă ca vânzările de televizoare UHD să le depășească pe cele ale TV-urilor Full HD, iar până în 2025, în Europa vor fi lansate nu mai puţin de 220 de canale TV UHD prin rețeaua de sateliți ASTRA.
Epilog
După ce am testat cel mai performant TV SUHD Samsung am declarat sus și tare că mai bine de atât nu se poate. Pur și simplu numărul mare de pixeli face din TV un rival al ferestrei către un tărâm de basm. Nebunia însă nu se va opri. La orizont se văd deja viitoarele tehnologii 8K și 16K.
