Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Primul studiu clinic pentru tratamentul bolilor degenerative cu celule stem

În curând, la Milano va debuta primul studiu clinic din lume care-și propune să experimenteze utilizarea celulelor stem în tratamentul paraliziei supranucleare progresive, o boală foarte rară, cunoscută și sub denumirea de „sindrom Steele-Richardson-Olszewski” și de multe ori confundată cu Parkinsonul. Persoanele afectate de acest sindrom au în medie o speranță de viață de 7 ani din momentul în care se manifestă primele semne ale bolii.

O retină a fost creată în laborator cu ajutorul celulelor stem

Retina, o componentă esențială a ochiului și, implicit, a vederii, a fost recreată artificial  de cercetătorii japonezi din celule stem recoltate de la șoareci. Realizarea ar putea face posibile ameliorarea simțului vizual al celor cu defecte de vedere și chiar recăpătarea lui în cazul orbilor.

Cu stomacul gol și inima sănătoasă

Un studiu realizat de cercetătorii de la Intermountain Medical Center Heart Institute, prezentat în cadrul American College of Cardiology, desfășurat la New Orleans, în Statele Unite, a scos în evidență un beneficiu pentru sănătate, mai précis pentru sănătatea inimii, produs de obiceiul de a posti periodic.

Cum se repară centrul memoriei din creier?

Cerectătorii de la Universitatea din Texas, Southwestern Medical Center, SUA, au reuşit să descrie pentru prima oară mecanismele prin care centrul memoriei din creier se „repară” după traume severe.

În viitor, am putea avea creiere computerizate

În cadrul unui experiment științific, coordonat de cercetători ai Universității din Wisconsin-Madison, SUA, mostre de celule nervoase aflate în proces de formare, recoltate de la șoareci, și-au dezvoltat ramificații pentru a explora nano-tuburi semiconductoare special create, formând o adevărată rețea încrucișată prin intermediul acestora.

Transformă-ți telefonul mobil într–un instrument medical

Departe de a risca să devină desuete, deși s-au banalizat, telefoanele mobile ne surprind încă o dată, demonstrând un neașteptat potențial în sfera tehnologiilor medicale.

Elixir de viață lungă

Nu este vorba despre o nouă moleculă, ci de un reactiv chimic utilizat la scară largă în laboratoarele de neuroștiințe din lumea întreagă, pentru detectarea proteinelor deteriorate de Alzheimer: se numește tioflavina T (ThT) și le-a prelungit viața viermilor și șoarecilor cu peste 50%.