Neuroștiințe

Mintea umană și funcționarea creierului fac obiectul unei categorii aparte de științe, numite generic neuroștiințe. Dintre acestea, cele mai importante sunt neurobiologia, psihobiologia, neuropsihologia, psihofizilogia și alte științe relativ noi – prima societate dedicată specialiștilor a apărut de-abia în 1970, când specialiștii din domeniul medicinii au realizat că funcționarea creierului uman este mult prea complexă pentru a fi rezolvată doar prin mijloacele specifice medicinii clasice.

Mai nou, se dezvoltă subdomeniul neuroștiințelor cognitive, care își propun integrarea psihologiei cognitive cu psihofiziologia sau psihobiologia. Iar lumea științifică este de acord că vorbim, de fapt, de un domeniu care se pretează unei abordări interdisciplinare, patologia sistemului nervos fiind combinată cu psihologia cognitivă, cu neuroevoluționismul sau cu genetica.

Practic, obiectivul principal care este urmărit prin neuroștiințe este de a înțelege exhaustiv cum funcționează creierul, mintea, procesele cognitive, subconștientul, etc. Odată rezolvate aceste mistere, oamenii de știință consideră că va deveni mult mai ușor să înțelegem și să rezolvăm și afecțiunile la nivel neuronal și cerebral. De aceea este un domeniu extrem de incitant din punct de vedere științific și care pune mari provocări cercetătorilor prin dificultatea pe care o presupune crearea unor dispozitive și tehnologii potrivite.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Neuroștiințe

Misterele minții: ești 2 în 1 0 (0)

video
Mintea umană, implicit creierul și conștiința, reprezintă cel mai mare mister al Universului, al umanității și până la urmă al fiecăruia dintre noi. Nu...

Un studiu global dezvăluie un adevăr tulburător: petrecem de 3 ori...

În fiecare zi, aproximativ opt miliarde de oameni se trezesc și își duc viața desfășurând o multitudine de activități. Unii petrec ore...

Cum funcționează memoria spațială 5 (1)

Potrivit studiului realizat de o echipă internațională de neurocercetători, memoria spațială funcționează ca un GPS.

De unde știm că existăm în realitate? 4.7 (3)

Aș putea foarte simplu să vă spun doar atât... Nu știm dacă suntem reali sau nu. Cel puțin nu avem vreo dovadă în acest sens. Însă orice afirmație trebuie să fie însoțită și de o explicație, nu?

A fost fotografiat creierul în timp ce învață 0 (0)

Oamenii de știință au fotografiat creierul „în acțiune”, în timp ce ce învață lucruri noi, și au descoperit că acesta se modifică creându-și niște circuite în toată puterea cuvântului, prin care „călătoresc” amintirile.

Învaţă cum să citeşti cu o viteză de 25.000 de cuvinte...

În weekendul 26 - 27 mai 2012, Connie Larkin, instructor certificat Learning Strategies şi Executive Coach, va organiza la Bucureşti un nou Curs de Fotocitire (PhotoReading).

Cum afectează sarcina creierul: un nou studiu arată o reducere a...

Peste 140 de milioane de femei nasc în fiecare an în întreaga lume și nu există nicio îndoială că sarcina este probabil...

Celulele gliale, „moderatorii” sinapselor 0 (0)

Celulele gliale nu contenesc să-i surprindă pe neurocercetători: un nou studiu realizat la Universitatea Tel Aviv (TAU) a demonstrat rolul crucial jucat de acestea pentru plasticitatea cerebrală, la rândul ei fundamentală pentru toate funcțiile de adaptare, învățare și memorie.

De ce sunt bătrânii mai ușor de escrocat? 0 (0)

 

Un posibil răspuns ne este oferit de articolul ” Neural and behavioral bases of age differences in perceptions of trust” (Baze neuronale și comportamentale pentru diferențierea, în funcție de vârstă, ale percepției încrederii), publicat de PNAS.

Creierul și metafora digitală 0 (0)

creier-metafora-digitala-calculator-stiinta-tehnica-1
S-a întâmplat că m-am „întâlnit” cu o analiză foarte interesantă a unui anume Robert Epstein – cercetător în psihologie legitimat la Institutul American de...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.