Chiar se uită toată lumea la tine? 5 (2)
Ți se întâmplă să mergi pe stradă sau să aștepți în metrou până când trenul ajunge în stația unde cobori și să fii convins că toată lumea se uită la tine? În primul rând, este posibil chiar să fie așa, deci poate n-ar strica să-ți folosești camera frontală a mobilului și să verifici dacă nu cumva ai ceva pe față. Dacă totul e în regulă, stai liniștit, pentru că nu ești paranoic sau, dacă ești, „bun venit în club”.
Premieră medicală: Celule stem implantate cu succes maimuţelor bolnave de Parkinson...
O echipă de cercetători japonezi a implantat celule stem embrionare umane în creierele unui număr de patru maimuţe afectate de maladia Parkinson, condiţia acestora îmbunătăţindu-se în câteva luni.
Creierul transparent… (video) 0 (0)
O nouă metodă, prin care un creier întreg devine transparent, oferă posibilitatea unor evoluții spectaculoase în ”conectomică”, știința care încearcă să descifreze complicatele conexiuni dintre neuronii din creier.
Iată de ce paralizăm în timpul somnului și de ce este...
Potrivit neurologilor de la universitățile Toronto și California, paralizia temporară a mușchilor scheletici în timpul somnului REM este provocată de activitatea cumulată a două sisteme chimice cerebrale importante – receptorii ionotropici și metabotropici. Descoperirea i-ar putea ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine tulburările de somn manifestate prin fenomene ca narcolepsia, bruxismul și altele.
Chiar și autismul ar putea avea leac, în cazul unora 0...
Studii ulterioare riguroase sunt necesare pentru confirmarea unei asemenea teorii, dar anumite concluzii științifice ale cercetătorilor Institutului Național de Sănătate din SUA, care au derulat teste pe 112 pacienți, indică faptul că unii copii actualmente diagnosticați cu autism ar putea pierde simptomele și diagnosticul acestei afecțiuni pe măsură ce înaintează în vârstă.
Cercetătorii transformă imaginile memorate de creier în videoclipuri digitale (VIDEO) 0...
Specialiștii în neurologie ai Universității din California-Berkeley (UCB) au dezvoltat un sistem capabil să înregistreze activitatea vizuală a creierului uman și să o reconstruiască sub formă de videoclipuri digitale. Probabil, la un moment dat, acest procedeu va permite cel puțin descifrarea și redarea viselor pe ecranele computerelor.
Cu un pas mai aproape de citirea gândurilor 0 (0)
Potrivit unui studiu publicat în PLoS Biology, cercetătorii Universității Berkley, din California, au realizat o metodă de reconstrucţie a cuvintelor, pe baza undelor cerebrale emise de creierele unor subiecţi care se gândeau la respectivele cuvinte.
Un studiu obiectiv asupra durerii 0 (0)
Potrivit Institutului Național de Medicină din SUA, 100 de milioane de americai, adică aproximativ una din trei persoane, suferă de durere cronică. Este o problemă care necesită studiu riguros, dar cum se poate cerceta obiectiv o problemă medicală atât de subiectivă, așa cum este durerea?
Creierul, un sistem de telecomunicații 5 (1)
Adaptând metodologia de cercetare utilizată în telecomunicații la studiul creierului, cercetătorii canadieni au au descoperit că timpul scurs între emiterea unui mesaj și altul este reprezintă un indicator valid al activității ariilor cerebrale.
Hormonul fericirii hrăneşte memoria umană 0 (0)
Hormonul fericirii numit dopamină îmbunătăţeşte memoria de lungă durată, potrivit rezultatelor studiului unei echipe de specialişti coordonată de Emrah Duzel, neurocercetător la Centrul German pentru Afecţiuni Neurodegenerative şi la Universitatea din Magdeburg.

























