Acasă SPAȚIU Pagina 55

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

E oficial: mergem pe satelitul Europa

Cea mai mică lună a lui Jupiter, Europa, ar putea avea condițiile necesare formării și întreținerii vieții – un motiv foarte întemeiat pentru ca NASA să trimită o misiune acolo.

Ce s-ar întâmpla dacă am detona o bombă atomică pe Lună?...

video

Liderii militari ai lumii și savanții „trăsniți” și-au pus de mult timp o întrebare mai degrabă deplasată și extremistă, dar care ne suscită tuturor imaginația: „avem destul armament nuclear pe planetă încât să putem mișca Luna de pe orbita ei, printr-o lovitură foarte puternică?”

Curiosity s-a scurtcircuitat

Trimisul Terrei pe Marte, roverul Curiosity, „a tras pe dreapta” preț câteva zile, în timp ce inginerii NASA încearcă să determine cauza și gravitatea unui scurtcircuit „suferit” recent de vehiculul însărcinat cu explorarea Planetei Roșii.

Vrei să știi ce ar păți Terra în cazul impactului cu...

O echipă de cercetători de la Imperial College London și de la Universitatea din Arizona au dezvoltat o aplicație interactivă online capabilă să estimeze consecințele regionale pe care le-ar avea asupra mediului impactul dintre o cometă sau un asteroid și Pământ.

Activitățile spațiale din cadrul INCAS

incas-stiinta-tehnica-4
Autorul articolului de față a avut onoarea ca, în anul 1987, într-o tabără de pionieri ținută la Soveja, jud. Vrancea, să asiste la prelegeri...

NASA vrea să scufunde un submarin în apele satelitului Titan

În cadrul unei posibile misiuni viitoare pe luna saturniană Titan, NASA ar putea folosi un submersibil robotizat pentru a explora întinderile de metan și etan lichide ale satelitului.

Agenţia Spaţială Europeană lansează Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle)

Agenţia Spaţială Europeană (European Space Agency - ESA) lansează miercuri Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle), iar evenimentul care va avea loc la portul spaţial european din Guyana Franceză poate fi urmărit online, de la ora 14.30, ora României, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Soarele: trei ani în trei minute (video)

 

Acum trei ani, Solar Dynamics Observatory (SDO) transmitea primele imagini ale Soarelui. NASA ne oferă posibilitatea să vedem un videoclip, care este compus din câte două imagini pe zi, în care putem vedea trei ani ai Soarelui în numai trei minute.

SpaceX merge mai departe (video)

Prototipul Grasshopper, al SpaceX, care reprezintă o platformă de testare pentru viitoarele sisteme de lansare reutilizabile pe care le dorește Elon Musk, a efectuat un nou zbor în cadrul căruia a atins un nou record de altitudine.

Racheta Antares a decolat cu success

După anularea, din cauza decuplării unui cordon ombililical, a lansării de miercuri a lansării rachetei Antares, dezvoltată de Orbital Sciences, și după alte câteva amânări, provocate de condițiile meteorologice nefavorabile, racheta Antares a pornit în primul său zbor de test.