Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Realitatea virtuală și realitatea augmentată: rolul lor în medicină și sănătate

realitate-virtuala-stiinta-tehnica-200
Nu știam exact de ce (poate și pentru că mă sperie un pic ritmul galopant în care avansează tehnologia), dar nu am primit în...

Lentilele de contact telescopice au devenit realitate

„Clipește o dată ca să apropii imaginea și de două ori ca să revii la normal!” Lentilele de contact telescopice care îi permit utilizatorului să comute între modul vizual normal și cel amplificat sunt în atenția dezvoltatorilor de tehnologii.

Microscop tomografic fără lentile

Am putea să asistăm la o revoluție în domeniul microscopiei, cel puțin așa cred cercetătorii de UCLA.

O mutație face ca bacteria Escherichia coli să devină din inofensivă,...

Lumea bacteriilor reprezintă, în bună parte, o necunoscută pentru oamenii de știință. De exemplu, o bacterie banală, Escherichia coli, care este găzduită...

Tatuajul medicinal – un instrument de monitorizare a sângelui

În câțiva ani, progresul tehnologic ar putea transforma tatuajele, din etichete sociale cu rol estetic, în instrumente terapeutice pentru diabetici, al căror sânge va fi monitorizat prin comunicarea dintre tatuajul digital și un smartphone dotat cu o aplicație specifică acestei sarcini.

Premieră medicală: Celule stem implantate cu succes maimuţelor bolnave de Parkinson

O echipă de cercetători japonezi a implantat celule stem embrionare umane în creierele unui număr de patru maimuţe afectate de maladia Parkinson, condiţia acestora îmbunătăţindu-se în câteva luni.

Cum să faci ca înțepăturile țânțarilor să devină letale pentru aceștia

Perturbarea unor componente proteice din sângele uman poate determina, în maxim două zile, moartea țânțarilor care se hrănesc cu acesta, anunță o echipă de biochimiști de la Universitatea din Arizona. Experimentele acestora au demonstrat ca peste 90% dintre țânțarii afectați au sucombat în cel mult 48 de ore după ce au înțepat o persoană, fără a mai fi capabili să atace pe altcineva.

SSIMA – un nou pas spre viitorul imagisticii medicale

În România se întâmplă și lucruri bune, iar unul dintre ele se numește SSIMA, adică Școala Internațională de Imagistică Medicală. Timp de cinci zile, la...

Bacterii prezente în microbiomul intestinal pot ajuta la reducerea nivelului de...

Oamenii de știință au identificat bacterii intestinale umane care au un instrument util: o enzimă care poate transforma colesterolul care blochează arterele...