Întâlnește-te cu cele mai tari invenții și descoperiri din 2017, cu Carl Sagan și cu Neil de Grasse Tyson!

Vino pe 20 decembrie, la ora 19.00, în Blues Caffe (București, Centrul Vechi, str. Covaci nr. 5-8) la evenimentul de lansare al ediției speciale Știință & Tehnică TOP 100 invenții, descoperiri și evenimente științifice ale anului, dar și al celui mai nou volum de proză scurtă SF al lui Liviu Surugiu, „PULSAR”.

La eveniment va fi prezentă întreaga echipă Știință & Tehnică, dar și cunoscutul autor de literatură SF Liviu Surugiu. Editorii S&T îți vor prezenta și explica pe scurt cele mai importante descoperi științifice ale anului, iar scriitorul Liviu Surugiu îți va povesti despre cel mai nou proiect editorial al său.

Din 2011, „Știință & Tehnică Top 100” a devenit un eveniment de referință al presei de popularizare a științelor din România, ediția de colecție a celei mai cunoscute și cu tradiție publicații de știință din România prezentând în fiecare lună decembrie 100 de descoperiri, invenții și evenimente științifice care au marcat anul, ajutându-te astfel să înțelegi mai bine lumea în care trăiești și în care vei trăi în viitorul apropiat.

Topul cuprinde zece domenii de interes pentru orice individ care trăiește în secolul XXI, de la roboți, gadgeturi, tehnologie sau explorare spațială, la fizică, medicină, istorie sau natură.

De asemenea, din 2015, ediția specială a „Știință & Tehnică” are în desfășurare un parteneriat cu Lucasfilm, aducând fanilor STAR WARS exclusivități despre noul film care se lansează în decembrie.

Dacă în 2015, S&T a avut un interviu în exclusivitate cu Anthony Daniels, interpretul simpaticului robot C-3PO în toată saga Războiul Stelelor, iar în 2016 o avanpremieră cu imagini și detalii din „Rogue One: A Star Wars Story”, în acest an, S&T a obținut un interviu cu Mark Hamill, interpretul lui Luke Skywalker, care are un rol proeminent în „Star Wars – The Last Jedi”, episodul VIII al faimoasei francize, care se lansează în toate cinematografele din România pe 14 decembrie.

PULSAR”, cea de-a șaptea și cea mai nouă carte a lui Liviu Surugiu, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori de ficțiune români contemporani, este un volum de proză scurtă care conține o povestire, o nuveletă, o nuvelă și un scenariu de film adaptat. Volumul are 228 de pagini în care ne vom întâlni cu cei mai faimoși savanți din lume, dar și cu personaje care au trăit acum mii de ani. De la curtea regelui Nabucodonosor, anul 605 î.Hr., până în zilele noastre, când omenirea doarme liniștită, crezând că dincolo de granițele sistemului solar nu se întâmplă nimic, Liviu Surugiu ne propune un periplu științifico-fantastic halucinant.

Află aici mai multe detalii despre PULSAR

Ediția specială „Știință & Tehnică TOP 100” împreună cu volumul „PULSAR” (jumătate de tiraj) se distribuie începând cu 20 decembrie și pe tot parcursul lunii ianuarie la prețul de 30 de lei.

Comentați pe Facebook