40 de ani de la MARELE ZBOR (galerie foto)

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE

Dumitru-Dorin Prunariu s-a născut pe 27 septembrie 1952, în orașul Brașov. Din copilărie l-au pasionat aparatele de zbor. La 17 ani, a câștigat premiul republican la Concursul de creații tehnice „Minitehnicus“ și a primit carnetul de membru cu numărul 103. 11 ani mai târziu, avea să devină cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în Cosmos. Pe 14 mai 1981, a participat la misiunea Soyuz-40, alături de cosmonautul rus Leonid Popov, în cadrul programului spațial „Intercosmos“.

Pe 15 mai 1981, acum 40 de ani, Soyuz-40 a efectuat joncțiunea cu complexul orbital Saliut-6-Soyuz T-4, aflat pe orbită de trei ani și jumătate, la bordul căruia, de două luni, se aflau deja cosmonauții sovietici Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh. A petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute și a fost, la acea vreme, cel mai tânăr zburător în spațiul cosmic din programul „Intercosmos“.

V-ați fi putut naște oriunde, dar ați ales Brașovul…

Când te naști, nu alegi singur nici  locul, nici timpul. Ele te aleg pe tine, sau mai precis părinții tăi îți dau viață acolo unde se întâmplă să se afle în perioada de timp în care te naști. Tata a venit din Banat în 1941, să muncească la uzinele Astra din Brașov (viitoarele uzine de autocamioane de după război), mama a venit de mică, împreună cu părinții și frații din Fălticeni, într-o perioadă de foamete, la Brașov, unde bunicul a găsit de lucru ca electrician la aceleași uzine Astra. Chiar dacă în certificatul meu de naștere scrie că m-am născut în Orașul Stalin, mă bucur că am putut să cresc și să fiu educat în orașul Brașov.

Cum orașul Stalin?

Pe 22 august 1950, s-a dat decretul de schimbare a numelui, din Brașov în orașul Stalin. Pe muntele Tâmpa a fost scris din brazi numele lui Stalin, pentru ca toată lumea să salute schimbarea. Îndoctrinarea Brașovului a durat un deceniu. Deși comunismul a rezistat până în decembrie 1989, pe 24 decembrie 1960 Brașovul și-a recăpătat denumirea originală, iar de pe Tâmpa a fost șters numele lui Stalin. Referitor la orașul Stalin, istoria ne dovedește că imperiile și dictatorii nu au viața veșnică. Uneori lungă, dar nu veșnică…

Se spune că ne putem alege orice, mai puțin părinții. Ce le datorați?

M-am bucurat de părinți harnici, iubitori, care au investit tot ce au putut în noi, în mine și în sora mea, Marilena, în educația noastră, în viitorul nostru. Mama, cu liceul pedagogic la activ, a aplicat tot ce a învățat în privința educației pe cei doi copii, renunțând la serviciu pe toată perioada creșterii și educației noastre școlare. Abia după ce a intrat și sora mea la facultate, a avut ambiția să-și dea niște diferențe și să se angajeze cadru didactic la o școală. Tata devenise inginer la aceeași uzină la care se angajase în 1941, dar care acum construia autocamioane, a ajuns în funcții de conducere, se remarca prin invenții și inovații, și a adus în casă un venit deloc mic, prin care ne-au asigurat în creștere și educație tot ce a fost necesar.

Care sunt cele mai dragi amintiri legate de ei?

Mult prea multe. Când eram mic și tata era încă student la seral, lucra acasă, la planșele lui pe hârtie de calc, iar eu eram tare curios ce schițează el acolo. Mă lua uneori pe genunchi și, pe marginea planșei, îmi desena cu creionul iepurași sau alte animăluțe despre care știam din povești. După ce mă culcam seara, le ștergea, ca să își continue desenele lui tehnice. Când a zburat în cosmos primul satelit artificial al Pământului, în 1957, aveam 5 ani, tata mi-a explicat ce este acela și cum arată (se scrisese mult despre el în presa vremii, iar tata cumpăra și citea ziarul în fiecare zi). Apoi, impresionat de descriere, la grădiniță, la ora de desen, am desenat o casă, cu mine și cu sora mea ținându-ne de mână în curte și satelitul zburând pe deasupra casei noastre.

Legat de mama, urmărea întotdeauna să respectăm un anumit program, inclusiv să ne culcăm seara la timp. Eram elev de gimnaziu și construiam aeromodele cu care participam la concursuri. Făceam parte dintr-un cerc de aeromodele, dar înainte de competiții ne aduceam modelele acasă și le pregăteam de concurs. Era deja 11 seara și mama mă tot bătea la cap să merg la culcare. Încă mai aveam de lucru la împânzit aripile modelului meu cu o hârtie specială, pe care ulterior o lăcuiam. Lucram în bucătărie, pe masă. Mama, înțelegând totuși cât de important era pentru mine să termin acel model pentru concursul de a doua zi, a renunțat la bătutul la cap cu culcatul și a venit lângă mine să mă ajute cu terminarea modelului. Și acum mi-o amintesc cum ținea hârtia pe scheletul avionului, ca eu să o pot fixa și apoi lăcui. Ne-am culcat atunci amândoi târziu în noapte, iar a doua zi am luat un premiu la concurs. Satisfacția a fost de toate părțile.

Cum era adolescentul Prunariu?

Ca orice adolescent. Învățam bine, părinții au urmărit să am prieteni cuminți,  studioși, să nu intru în găști de golani, de bătăuși (erau destule și atunci, și era ușor să fii atras de ele), dar asta nu însemna că nu mai făceam și eu năzbâtii, ca orice adolescent. Cu unii colegi de atunci am rămas prieteni pe viață, ne-am înrudit prin cununii, botezuri, și ne revedem oricând cu mare bucurie.

Ați ales ingineria ca profesie pentru că era la modă, pentru că tatăl era inginer sau pentru că așa cum zice Henry G. Stott „ingineria este arta de a organiza și dirija oamenii și de a controla forțele și materialele din natură în folosul rasei umane“?

Am ales ingineria pentru că îmi plăcea mereu să meșteresc și să aflu cum funcționează orice mecanism. Am construit aeromodele și rachetomodele de mic și am dorit întotdeauna să ajung să construiesc modele mari, cu care să pot eu însumi să zbor. Tata, desigur, a reprezentat un exemplu pentru mine în domeniul tehnic, dar eu, în acest domeniu, aveam o țintă specifică: aviația și nimic altceva. Așa am ajuns în 1976 absolvent al Facultății de Construcții Aerospațiale, cum se numea atunci facultatea din cadrul Politehnicii bucureștene.

Cum s-a manifestat hazardul în viața dumneavoastră?

Cred că hazardul are un rol important în viața oricui. Îl putem numi hazard, îl putem numi soartă. Poate că soarta a făcut ca, în anul 2 de facultate, să ies, ca orice băiat, „la agățat“ de boboace, studente proaspăt-intrate în anul întâi; erau foarte puține la facultatea noastră și noi, băieții, mulți, așa că am fost norocos ca una dintre ele să îmi devină prietenă, să muncim împreună în comisia culturală a facultății, să constat că avea un nivel intelectual mult peste medie, fusese campioană la șah și mă bătea de mă stingea la acest sport al minții, iar apoi să-mi unesc soarta cu ea și să fim împreună și acum, ca pensionari. Apoi, tot soarta a făcut ca, la momentul potrivit, să mă aflu în locul potrivit pentru a ridica mâna și a spune că vreau și eu să particip la selecționările de cosmonauți.

Am forțat puțin soarta, pentru a face stagiul militar în perioada martie-septembrie 1977, înainte ca soția să termine facultatea și să fie repartizată la aceeași fabrică de avioane unde eram deja angajat, astfel ca, atunci când ne readunam ca familie (aveam deja un fiu), să nu mai am obligațiile militare ale oricărui tânăr din perioada aceea. Aș fi putut să fac armata în orice altă perioada ulterioară și să aflu apoi din ziare că din acea unitate militară a fost selecționat cel care ar fi devenit primul cosmonaut român.

Dacă nu ați fi fost cosmonaut, ce v-ar fi plăcut să fiți și de ce?

Greu de spus. Ca zodie, sunt Balanță, și efectiv sunt caracterizat prin armonie și echilibru, fiind iubitor de artă și frumos. Poate aș fi devenit diplomat sau artist. Mi-a plăcut fotografia din adolescență, când am descoperit-o. Mi-a plăcut să-i aflu secretele, atât pe cele artistice, cât și pe cele tehnice, și m-aș fi cufundat cu plăcere în această pasiune, pe care poate că aș fi transformat-o în profesie.

Sunteți de profesie inginer aeronautic. Ați fost: ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Dumitru-Dorin Prunariu la Bacău în anul 1977 Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene (ESA). Ce am omis?

Mai sunt și altele. Deși mă apropii vertiginos de vârsta de 69 de ani, obligațiile profesionale internaționale parcă se amplifică. Am dovedit profesionalism, imparțialitate, diplomație în pozițiile pe care le-am ocupat până acum și acesta este un lucru căutat în instituțiile internaționale. Am ajuns să fiu bine cunoscut în domeniul meu de activitate, sunt căutat și mi se fac propuneri în continuare pentru poziții onorante. Mai nou, de câteva luni, am fost propus și ales președintele unui Grup Global de Experți pentru Activități Sustenabile pe Lună. Lucrez cu 38 de experți reprezentând instituții guvernamentale, academice, științifice și societatea civilă din cinci continente, în cadrul unei asociații internaționale, Moon Village Association, care este membru observator al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic, urmând ca, în doi ani, să finalizăm un document cu principii, linii directoare, noi reglementări și măsuri voluntare care să fie propuse ONU și însușite de state în activitățile lunare care reîncep în foarte puțini ani și care vor deveni permanente pentru mai multe state și instituții internaționale. SUA, China, Agenția Spațială Europeană, Rusia vizează Luna pentru activități permanente la suprafața ei, inclusiv cu oameni, începând din anii următori. Luna va constitui și o platformă pentru viitoarele zboruri pilotate spre Marte. Deci, privesc spre viitor și constat ce mult mai am de lucru.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Se spunea: „Vedi Napoli e poi muori“. Se va spune: să-ți vinzi casa, să vezi luna? Ar putea să devină turismul spațial accesibil oamenilor obișnuiți?

Turismul spațial este în faza de implementare. Deocamdată, este prohibitiv de scump. Un loc pe nava lui Elon Musk, pentru o persoană privată care dorește să zboare la bordul Stației Cosmice Internaționale (ISS), costă acum 55 de milioane de dolari americani. Vor fi construite hoteluri cosmice care vor găzdui oameni în regim turistic, pentru a nu perturba activitatea guvernamentală de la bordul ISS, unde se zboară acum. Firma Bigelow Aerospace are atașat la ISS, de mai bine de 4 ani, un modul gonflabil, care constituie baza unei viitoare stații spațiale confortabile pentru turiști. O astfel de stație va fi plasată în cosmos pliată compact, cu rachete obișnuite, și gonflată pe orbită. Va fi asamblată o stație de acest gen și pe o orbită circumlunară. Turism cosmic vor face oamenii sănătoși, care pot suporta suprasarcinile de la lansarea și aterizarea din cosmos, și care pot suporta fără probleme imponderabilitatea. Stabilitatea psihică va fi și ea o condiție. Într-o primă fază, acest tip de turism și-l vor permite doar miliardarii, apoi milionarii, și apoi alte categorii de oameni bogați.

Colonizăm Luna, apoi Marte, apoi…

Marte este frontiera la care ne gândim acum. Iar un zbor cu echipaj uman spre planeta roșie se va putea întâmpla peste vreo 15 ani. Elon Musk afirmă că va construi colonii umane pe Marte care, peste 40-100 de ani, vor atinge un număr de peste un milion de oameni. Pentru a merge mai departe, va fi nevoie de oameni nu numai foarte bine pregătiți, dar și cu proprietăți fizice îmbunătățite genetic. Rezistența la radiații este o problemă care trebuie rezolvată. Decalcifierea și demineralizarea oaselor este o altă problemă care apare în zborurile de lungă durată în imponderabilitate. Probabil o structură de navă interplanetară toroidală, care prin rotație permanentă să creeze un minimum de gravitație la bordul ei, va fi necesară. După Marte, am putea aborda sateliți naturali ai planetelor-gigant, Jupiter, Saturn, pe care s-a descoperit apă. Dacă distanța minimă între Pământ și Marte este de aproximativ 60 de milioane de km, distanța până la Jupiter este cam de 10 ori mai mare. Dacă un zbor dus până la Marte ar dura cam 8 luni, până la Jupiter ar putea dura cam 7-8 ani. Un zbor dus-întors până la unul dintre sateliții lui Jupiter ar putea dura până la 20 de ani. Ce rezerve ar trebui să ia un echipaj cu el ca să facă față unui astfel de zbor, considerând totuși că toate deșeurile de la bord vor fi reciclate? Ce organism uman ar putea să reziste, nu numai fizic, ci și psihic, unui zbor cosmic de 20 de ani? Rămân întrebări la care știința următoarelor decenii va căuta să dea răspunsuri.

Care sunt criteriile de selecție a cosmonauților? Diferă la americani, ruși, chinezi?

Cei care zboară în cosmos îndeplinesc activități similare, trec prin situații similare cărora trebuie să fie antrenați să le facă față, sunt supuși unor solicitări fizice și psihice similare. Deci, e inevitabil ca selecția să urmărească aceleași criterii și parametri. Să nu uităm că, din 2011, de când nu mai zboară naveta spațială americană, toți americanii au zburat cu nave cosmice rusești, Soyuz, și s-au antrenat împreună cu rușii. Când încă zbura naveta, numeroși cosmonauți ruși s-au antrenat și în SUA și au zburat cu vehiculul american recuperabil, naveta spațială. La bordul Stației Cosmice Internaționale lucrează împreună, respectând aceleași norme și standarde, astronauți și cosmonauți din multe state ale globului. În prezent, 38 de națiuni au cosmonauți proprii.

Ați primit întrebarea asta la toate conferințele pe care le-am organizat împreună, așa că încerc să scăpăm de ea: cum poate deveni un român cosmonaut?

Agenția Spațială Europeană (ESA) a lansat un nou proces de selecție de candidați cosmonauți europeni, deschis, desigur, și pentru România. Depunerea cererilor s-a încheiat pe 28 mai. Criteriile, pe lângă condițiile de sănătate, au fost: studii superioare și cel puțin un masterat într-un domeniu științific (ingineresc, fizic, chimic, medical, biologic etc.), cel puțin trei ani de experiență profesională și cunoașterea foarte bună a limbii engleze, urmând a învăța și limba rusă.

Să ne întoarcem la motivația interviului nostru: marele zbor. În spațiu, în timpul unei zile pământene, vedeați răsăritul de 16 ori și tot de atâtea ori treceați prin variații de temperatură de la +150 de grade Celsius la -150 de grade. Asta te face să te apropii sau să te îndepărtezi de Dumnezeu?

Credința și raportarea unor lucruri, fenomene și evenimente la o forță superioară sunt un lucru comun. Atunci când sunt lucruri neînțelese prin prisma percepțiilor noastre native sau dobândite ulterior, le raportăm la astfel de forțe superioare. Credința ne creează o determinare interioară pentru a depăși lucruri și situații deosebite. Când aceasta este înțeleasă ca un fenomen pozitiv, care unește oamenii, care îi face să acționeze împreună pentru binele lor, al planetei, atunci aportul ei la viața socială, dar și particulară a unui individ, este necesar. Cosmosul nu te face să te apropii sau să te îndepărtezi mai mult de Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, sau într-o forță superioară, în funcție de religia pe care o împărtășești, crezi și înainte și după ce ai zburat în cosmos. Cosmosul doar îți amplifică viziunea globală asupra lumii și fenomenelor din Univers, și, de ce nu, îți dă sentimentul că tot ce există este echilibrat prin niște forțe universale.

Ce ați făcut în spațiu?

Am efectuat o serie de experimente de astrofizică – am studiat radiații cosmice, tehnologii – am crescut într-un mini-furnal electric cristale din materiale speciale, solidificate după trecerea prin niște capilare cu secțiunea pătrată și nu rotundă, pentru a studia tensiunile care apar la colțuri, dar și distribuția de impurități, care este uniformă în condiții de imponderabilitate. Pot spune că am fost cobai pentru numeroase experimente medicale și am dat teste psihologice pentru a stabili perioada acută de adaptare în imponderabilitate, care este capacitatea noastră de muncă, gradul de oboseală, capacitatea de calcul, de reacție la diferiți stimuli. Testele psihologice au fost elaborate de specialiștii noștri.

Cum este imponderabilitatea?

În 8 minute și 50 de secunde, ajungi de la 0 km/h la 28.000 de km/h. Stând culcat pe spate într-un suport, căruia i-am putea spune fotoliu, al navei cosmice, un suport mulat pe organismul fiecărui cosmonaut, suporți această presiune, care este de 4 ori mai mare decât greutatea propriului organism. Se produc o serie de modificări, solicitări, trebuie să stai încordat, în același timp să urmărești parametrii navei cosmice pe perioada de lansare. Parte dintre ei sunt transmiși prin telemetrie, pe alţii îi raportezi de la bord. În aceste momente, crește tensiunea, crește pulsul și, când ajungi în spațiul cosmic, imediat ce se întrerup motoarele rachetei purtătoare, apare imponderabilitatea. Aceasta este o stare deosebită de orice ai încerca la sol. Pe lângă plăcerea de a pluti, imponderabilitatea provoacă și numeroase neplăceri organismului uman. Datorită faptului că nu mai ai greutate, iar organismul, mușchii, sistemul osos nu mai susțin propria greutate a corpului, apar transformări în mușchi, transformări în joncțiuni, coloana vertebrală se destinde până la durere, mai ales când stai nemișcat. Acest lucru se întâmplă mai ales în timpul nopții, când dormi, și când apar dureri pe care nu le poți potoli cu pastile. Trebuie să te scoli să faci mișcare pentru ca efectele durerii să fie diminuate. Și trebuie să știi că de dormit am dormit pe tavan. În imponderabilitate crește presiunea sângelui în partea superioară a organismului, crește tensiunea intraoculară, îți simți mucoasele inflamate, simți o presiune deranjantă în cap. Toate aceste efecte trec în timp, numai că la noi timpul era scurt. Am zburat timp de 8 zile fără patru ore, iar imediat după ce ne-am adaptat la condițiile de imponderabilitate, a trebuit să ne luăm rămas bun, să supunem organismul unei perioade de readaptare la condițiile terestre.

Este mai dificilă adaptarea la întoarcere?

La revenirea pe Pământ, fiind din nou supus atracției gravitaționale după imponderabilitate, ai impresia că ești de două ori mai greu decât erai înainte. Până ce mușchii își revin la tonusul pe care l-au avut înainte de zborul cosmic trec chiar câteva zile, și în acest timp faci febră musculară doar mergând normal, pentru că îți porți din nou greutatea corpului. Apar dureri ale coloanei vertebrale, din cauza tasării acesteia în condiții terestre. De asemenea, apar probleme de echilibru în perioada readaptării aparatului vestibular și trebuie să ai mare grijă să nu cazi când schimbi direcția, cel puțin în primele zile. Mai apar modificări în timp, legate și de alte organe, dar pe care tu efectiv nu le mai simți, putând însă fi detectate prin investigații medicale.

Am asistat cândva la o demonstrație realizată de Pierre de Hillerin, pe atunci președintele Institutului de Cercetări pentru Problemele Sportului, care și-a început discursul așa: „Am făcut tot felul de experimente și teste și pot să vă spun că reflexele lui Dumitru-Dorin Prunariu sunt extraordinare și de mai multe ori a bătut computerul. Este un supraom“. Sunt moștenite aceste reflexe sau au fost antrenate?

Îndrăznesc să spun că echilibrul este una dintre caracteristicile mele înnăscute. Când îți dezvolți niște calități pentru care ai deschidere prin natura ta, rezultatele pot deveni de excepție. În cadrul pregătirii pentru zborul cosmic, am efectuat multe antrenamente pentru controlul echilibrului, atât fizic cât și mental. De aici probabil și rezultatele înregistrate de Pierre de Hillerin.

Știu că ați făcut teste și în spațiul cosmic; rezultatele au fost la fel de bune?

Se știa că anumiți parametri se diminuează în condiții de imponderabilitate, unde stresul este mai mare, organismul este în plină transformare, atenția nu mai este atât de ascuțită cum este jos, la sol. Când am revenit pe Pământ, am făcut aceleași teste, pentru a vedea cum se readaptează organismul la condițiile terestre. Important nu era să obții parametri maximi, ci să furnizezi medicilor și psihologilor informații despre cum se adaptează organismul uman, ce parametri se modifică și cum se modifică aceștia.

Cum se vede Pământul de sus? Dar răsăritul de soare?

Pământul se vede superb. Emoția pe care ți-o transmite acest „bolovan uriaș care se învârte sub tine“ este imensă. Acolo, în spațiul cosmic, nu se simte viteza cu care te învârți în jurul Pământului. Ai impresia că stai pe loc, pentru că nu mai există nicio accelerație, iar senzația este că Pământul se învârte cu o viteză mare sub tine. Practic, o rotire completă durează o oră și jumătate. Răsăritul și apusul sunt spectaculoase, petrecându-se de 16 ori mai repede decât se văd de la sol.

La întoarcerea în țară, Dumitru-Dorin Prunariu a fost primit pe drept cuvânt ca un erou. S-a schimbat în timp atitudinea lui Ceaușescu față de dumneavoastră? S-a simțit umbrit?

Nu pot să spun că în tinerețe am fost preocupat de situația politică din România. Trăiam normal, ca orice alți oameni din preajma mea, ne descurcam cu ce ne trebuia, așa cum se descurcau și ceilalți, aveam un salariu decent ca inginer de aviație și ne vedeam de viața și de familia noastră ca orice alt cetățean din cercurile noastre de cunoscuți. Eram mândru de realizările din domeniul meu de activitate, aviația română era în plină dezvoltare, eram mândru când auzeam de unele succese diplomatice ale României, chiar dacă acum diverși cârcotași le pun sub semnul întrebării, eram mândru când sportivii români veneau acasă de la competiții internaționale cu medalii și titluri de campioni, dar, dacă nu voiam să ascult discursurile interminabile ale lui Ceaușescu, închideam televizorul și mai dădeam radioul și pe Europa Liberă sau Vocea Americii, pentru a auzi și alte puncte de vedere despre ce se întâmpla în lume și în România. Pe atunci nu simțeam că aceste lucruri mă afectează direct. Adevăratul impact al impunerilor politice de atunci l-am simțit după zborul cosmic, când am ajuns persoană publică și am intrat în altă categorie de interes pentru oficialități. Atunci am simțit pe pielea mea faptul că în România trebuia impus un singur erou național, acesta fiind doar Ceaușescu, și că oricine ar fi intenționat, cu sau fără voie, să îl eclipseze era imediat „lucrat“ de aparatul de partid și marginalizat. Cosmonauții, prin activitatea lor, pot fi considerați nu numai pionieri în domeniul lor, dar și eroi, zborul cosmic reprezentând încă un domeniu de activitate foarte riscant.

Dar românii cum v-au perceput?

Românii aveau nevoie de un nou idol care să le mai spele imaginea unui erou impus, cum era Ceaușescu, de aceea aparatul politic al lui Ceaușescu, înțelegând acest lucru, m-a marginalizat rapid. Nu am mai apărut în presa centrală, nici la televiziune, scriam materiale de specialitate doar la revistele Știință și Tehnică și Magazin, articolele legate de activitatea mea apăreau la rubrici nesemnificative din ultimele pagini ale publicațiilor etc. Pe lângă aceasta, nu am primit niciun drept special sau ceva favoruri pentru că eram cosmonaut. Până și ca să găsesc o locuință adecvată, ca să mă mut cu familia în București, unde mi se impusese locul de muncă, a fost o tevatură întreagă, locuind cam jumătate de an la un cămin militar până când, prin relații și intervenții, să ajung la o locuință generoasă. „Sus“, unde eu nu mai ajungeam, se raportase că totul este rezolvat cu mine, iar „jos“, unde trăiam și munceam, nu se mișca mai nimic.

Ați fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii. Cât de repede sau de lent i-ați cunoscut pe cei din vest?

Acum, în lume sunt cam 580 de astronauți și cosmonauți. Anul acesta am marcat 60 de ani de la zborul primului om în cosmos, Iuri Gagarin. Eu am zburat la 20 de ani după Gagarin și am devenit al 103-lea pământean care a ajuns în cosmos. Pe astronauții din vest am ajuns să îi cunosc după anul 1985, când am participat la fondarea primei și singurei asociații internaționale, profesionale, educaționale și neguvernamentale a astronauților și cosmonauților, Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic. De atunci, am început să învăț limba engleză, am interacționat tot mai mult cu vestul, iar după 1990, relațiile cu instituțiile si specialiștii din vest efectiv au explodat. Am mulți prieteni astronauți din vest, lucrăm împreună, facem parte din aceleași instituții, în anul 2011 fiind chiar ales pentru un mandat de 3 ani, la propunerea astronauților americani, președinte al acelei asociații fondate de noi.

Este mai unită comunitatea decât în anii ’80?

Comunitatea astronauților și cosmonauților este mult mai unită acum decât în perioada Războiului Rece, și este normal să fie așa. Zborurile comune sovieto-americane, apoi ruso-americane, la bordul stației orbitale Mir, apoi la bordul Stației Spațiale Internaționale au schimbat radical colaborarea între specialiști, inclusiv între astronauți în deceniile din urmă. Pe lângă aceasta, cosmonauții și astronauții au înțeles primii că planeta noastră este unică și grija noastră față de ea trebuie să fie globală. Aceste idealuri ne-au și unit când am fondat, încă în perioada Războiului Rece, acea Asociație a Exploratorilor Spațiului Cosmic.

Toți copiii doresc să devină cosmonauți și majoritatea adulților să devină pensionari. Când se pensionează un cosmonaut și ce face la pensie?

După cum ați constatat și din răspunsurile anterioare, un  cosmonaut nu se poate considera pensionar niciodată. Nu este vorba de ieșitul formal la pensie dintr-o instituție în care ești angajat, conform legislației în vigoare. Din acest punct de vedere, sunt pensionar militar încă din  anul 2007. Sunt însă membru permanent în consiliul de administrație al Agenției Spațiale Române, membru al Academiei Române cu obligații specifice și am atribuțiuni proprii internaționale, fie ca reprezentant al României în cadrul ONU și ESA, fie ca specialist individual în organizații din care fac parte. Pe lângă aceasta, gândiți-vă numai la solicitările de interviuri ale media, ale școlilor sau ale diferitelor instituții de a face prezentări educaționale, de specialitate, de a face prezentări motivaționale etc. Doar dacă dispar undeva pe un vârf de munte, îmi închid telefonul, mă decuplez de la internet și mă consider dispărut din societate pot considera că sunt un adevărat pensionar, fără nicio obligație față de societate și de semeni. Dar așa ceva nu pot să fac, deci rămân un pensionar activ profesional.

Observ că nu am vorbit de pasiuni… Știu că ați început cu aeromodelism, știu că vă place să fotografiați, chiar și eclipse. Vă mai plac cărțile și filmele. Alte „păcate“?

Oamenii sunt păcătoși prin natura lor umană. Dar natura omenească implică multe lucruri și preocupări pozitive care, ca „păcate“, sunt benefice, frumoase.Pentru că internetul și televiziunea ne-au invadat viața și, vrei-nu vrei, ocupă o bună parte din timpul zilnic, cititul multor materiale de interes pe internet a devenit uzual, deși nu compensează nici pe departe plăcerea răsfoirii paginilor de hârtie ale unei cărți. Filmele mă relaxează, mă destind după o zi încordată. Slavă Domnului, avem acum, pe smart TV-uri, tot felul de canale pe care putem vedea aproape orice. Fotografia și prelucrarea digitală a imaginilor și chiar a materialelor video rămân o preocupare plăcută, care mă absoarbe uneori. În rest, îmi place să-mi fac singur o grămadă de lucruri prin casă, ingenioase și inovative, dacă se poate.

Ați zbura spre Marte?

Cred că acum zece ani aș fi spus DA fără rezerve. Acum însă mă gândesc că, la vârsta mea, nu mai am timp să ajung până acolo și înapoi cu o perioadă de ședere rezonabilă pe planeta roșie. Dacă ar fi să fiu chiar acum selecționat pentru un zbor spre Marte, aș necesita cel puțin 5-6 ani de pregătire asiduă, eventual un zbor de antrenament până la Lună și înapoi. Asta înseamnă că aș ajunge deja la 75 de ani. John Glenn, primul astronaut american, a zburat a doua oară în cosmos când avea 77 de ani, dar numai o săptămână, la bordul navetei spațiale. Dacă chiar aș fi selecționat pentru un nou zbor cosmic și aș îndeplini toate condițiile fizice și medicale, considerând că psihologic sunt la fel de stabil ca acum 40 de ani, aș efectua cu plăcere un zbor până pe Lună și înapoi.

Unul dintre inginerii lui Elon Musk spunea că nici mort nu s-ar urca în sicriele alea zburătoare…

Ei, sunt oameni și oameni. Există riscuri, desigur. Elon Musk nu a lansat niciun echipaj  umanpână când navele lui nu au fost foarte bine testate. Transparența activităților lui cosmice de acum ne arată cât de complex și de vulnerabil este un sistemmcosmic, care este îmbunătățitmpermanent până este adus în final la faza de avizare pentru zboruri cu oameni la bord. Cu nava sa Crew Dragon și cu rachetele proprii recuperabile Falcon 9, a trimis deja cu succes trei echipaje la bordul Stației Spațiale Internaționale, ultimul la sfârșitullui aprilie 2021. Testează intens, dar nu fără probleme temporare surmontabile, viitoarea sa navăStarship, care este programată să fie realimentată în spațiul cosmic și să ducă până pe Lună, sau chiar pe Marte, echipaje de până la 20 de oameni.â

Una dintre teoriile conspirației spune că Elon a accelerat cursa spre Marte pentru că Pământul nu are cum să mai stopeze schimbările climatice. Ce părere aveți?

Este adevărat că scopul declarat de către Elon Musk al stabilirii unor colonii pe Marte este salvarea speciei umane. Pământul nostru este amenințat nu numai de schimbări climatice radicale, ci și de pericole din afara planetei, ca vremea cosmică, respectiv influența exploziilor solare puternice asupra tehnologiei și vieții, cât și probabilitatea ca, într-un viitor greu previzibil, să fim ciocniți de asteroizi care pot schimba clima pe Pământ și pot face ca anumite specii să dispară, inclusiv specia umană. Astfel de cataclisme s-au întâmplat în istoria Pământului, dar înainte de apariția omului. Dinozaurii au dispărut acum 66 de milioane de ani ca urmare a unui astfel de cataclism. Scenariul se poate repeta. Aproape sigur nu în timpul generației noastre sau al celei care va urma, dar probabilitatea ca o astfel de catastrofă să se petreacă în următoarele sute de mii de ani există. Am început să ne organizăm de pe acum, pentru ca, în următoarele decenii, să putem devia orbita unui posibil asteroid ucigaș. Să sperăm că știința ne va ajuta să ne salvăm și să continuăm să trăim aici, fără să părăsim definitiv Pământul.

De ce sunt oamenii mai pasionați de stele decât de adâncurile oceanelor?

Poate pentru că spațiul cosmic a devenit mai accesibil decât adâncimile de kilometri sub ocean. Este mai ușor să te uiți de pe Pământ la cer și să vezi mii de constelații decât să aduci oamenilor informații de pe fundul oceanelor. Cosmosul ne ajută să ne cunoaștem mai bine propria planetă, și multe descoperiri legate inclusiv de oceanul planetar au fost făcute prin intermediul observațiilor din spațiul cosmic.

Ați coborî în Groapa Marianelor?

Nu.

Credeți că există viață în Univers?

Sigur există viață și în alte părți din Univers. Ar fi absurd ca viața să existe doar pe această planetă numită Pământ, unde nivelul de dezvoltare a omenirii este încă insuficient pentru a ne face să luptăm la unison pentru protecția propriei case a tuturor, singura planetă care ne asigură condiții naturale de viață și pe care trăim acum. În ultimul timp se descoperă apă nu numai pe Lună, pe Marte, dar și pe mai mulți sateliți ai planetelor din sistemul nostru solar. De asemenea, se descoperă undeva, în galaxia noastră, în alte sisteme stelare, sisteme asemănătoare sistemului nostru solar, unde se presupune că poate să existe viață. Practic, oamenii de știință caută urme de viață după criteriile pe care le cunoaștem noi pe Pământ, respectiv după apă. Apa este o substanță indispensabilă existenței vieții, în accepțiunea noastră. Planeta Marte este investigată intens de către roboți pentru a găsi urme biologice. Pe Marte au existat râuri, probabil și vegetație și viață, sub o anumită formă, iar acestea au dispărut ca urmare a unei catastrofe planetare. După mine, războaiele, generate în principal de lupta pentru resurse tradiționale, dar poluante, pentru control și putere, distrugerea unor comunități, economii, dezvoltarea unor industrii poluante și lipsa de conștiință raportată la efectele globale ale acțiunilor noastre arată că suntem încă într-o fază de dezvoltare chestionabilă. În mod sigur, în Univers există forme de viață mai dezvoltate, care au ajuns să stăpânească fenomene fizice care nouă încă ne sunt necunoscute, și care probabil ne-au vizitat și studiat nedistructiv de-a lungul timpului.

Să revenim la Marte. Ce va schimba micuțul elicopter în planurile de colonizare?

Raportat la misiunile tot mai intense pe planeta Marte, trebuie să înțelegem că acestea pregătesc debarcarea, într-un viitor previzibil, a unor echipaje umane. Pe altă planetă, oamenii au nevoie să respire, iar Perseverance testează pe Marte un modul experimental care produce oxigen din atmosfera bogată în CO2 a planetei; oamenii vor avea nevoie să se deplaseze rapid pe distanțe mari, iar un elicopter adaptat atmosferei rarefiate a lui Marte ar fi o soluție. Un prim test cu un aparat de zbor cu elice pe altă planetă îl realizează acum micul elicopter marțian Ingenuity. Rezultatele testelor vor furniza informații necesare pentru a construi elicoptere mai mari, mai stabile și mai eficiente pentru zborul în atmosfera lui Marte. Apoi, elicoptere pentru deplasarea oamenilor.

Credeți că tehnologiile 3D și 4D rămân componente strategice ale colonizării sau vom găsi alte soluții mai ieftine, mai ingenioase?

Imprimarea 3D se folosește demult la bordul Stației Cosmice Internaționale. Nu se concepe construirea unor baze permanente pe Lună și pe Marte fără folosirea tehnologiilor 3D pentru construirea modulelor locuibile, dar și pentru producerea unor piese de schimb pentru diferite echipamente. A produce pe altă planetă ce ai nevoie este mult mai ieftin decât a căra cu tine de pe Pământ echipamente de rezervă sau piese de schimb. Imprimarea 4D poate realiza obiecte capabile să își schimbe structura atunci când sunt expuse la stimuli externi precum temperatura și lumina. Imprimarea 4D permite schimbarea culorilor, formelor, mărimilor sau poate face un material inert să se miște controlat. Asociată cu inteligența artificială, această nouă tehnologie, experimentală deocamdată, poate produce adevărate revoluții în explorarea altor corpuri cerești.

Ce șansă are Agenția Europeană să mai prindă din urmă plutonul fruntaș: America, China, Rusia?

Agenția Spațială Europeană (ESA) este o structură interguvernamentală, internațională, din care fac parte 22 de state europene, inclusiv România. Scopul ei este de a propulsa Europa în domeniul cercetării științifice fundamentale și aplicative și în domeniul aplicațiilor cosmice care să ajungă în casa oricărui cetățean european. ESA consideră că este mai eficient și mai rațional să dezvolte colaborări internaționale pentru diferite programe spațiale decât să construiască și să exploateze singură facilități costisitoare, care nu au o rată de recuperare profitabilă. ESA are colaborări extinse cu NASA, participând, de exemplu, la programul lunar cu modulul de serviciu al navei cosmice lunare Orion, participă la construirea a două module ale viitoarei stații spațiale circumlunare Gateway și are dreptul, prin acordurile semnate, ca, în compensație, să participe cu 3 astronauți europeni la programul lunar american Artemis. Colaborarea cu Rusia implică trimiterea la bordul ISS a unor echipaje europene cu ajutorul navelor rusești Soyuz, sunt dezvoltate împreună experimente științifice complexe și se participă împreună la misiuni interplanetare etc. Cu China există acorduri de cooperare științifică și este deschisă calea pentru ca astronauți europeni să zboare în viitor cu nave chinezești și să desfășoare activități științifice la bordul viitoarei stații spațiale chineze. Aceste colaborări și sinergii, dar și realizările proprii europene, duc la realizarea unui program european eficient și sustenabil. Competiția între SUA și China în special, dar și cu Federația Rusă, este o competiție în primul rând strategică, de control și contracarare a unor posibile activități ostile desfășurate în spațiul cosmic. În acest domeniu, Europa realizează doar atât cât să-și poată proteja propriile investiții cosmice și pentru a-și asigura informațiile proprii, uneori sensibile, obținute prin mijloace cosmice.

Se spune că tot ce există pe Pământ e proiectat în cer. Dacă o să avem mai multe baze lunare sau marțiene, concurența de pe Pământ, războiul rece, se va muta acolo?

Greu de spus. Spațiul cosmic circumterestru, dar și cel lunar și circumlunar, pot reprezenta un câmp de control și dominare asupra activităților terestre. Marte este prea departe pentru astfel de activități și nu este privit ca o zonă de interes strategic. Să sperăm însă că respectarea acordurilor internaționale în domeniul cosmic și alte înțelegeri, care se negociază și vor mai fi negociate în cadrul ONU, chiar dacă vor fi emise sub forma unor linii directoare, principii sau a unor măsuri voluntare, vor ajuta atât la creșterea înțelegerii și încrederii, cât și la eliminarea unor suspiciuni reciproce între marile puteri în domeniul activităților cosmice.

Care sunt planurile lui Dorin Prunariu pentru anii următori? Să îmi continui activitățile în domeniul cosmic în cadrul unor organizații semnificative în domeniu, așa cum o fac și acum. Pe lângă aceasta, să inspir mai departe tineri care doresc să urmeze o carieră în domeniul științelor spațiale.

Știu că se lucrează în studiourile armatei la un film documentar despre Marele Zbor. Când o să-l vedem?

Încă nu știu. Poate peste un an. Echipa care îl realizează a ajuns să studieze documente de arhivă despre care nici eu nu știam că există. Fac o documentare foarte amănunțită, digitizează filme vechi de arhivă realizate de armată, de studioul Sahia, de televiziune, îmi iau interviuri și doresc să realizeze un documentar, probabil de 70 de minute, foarte realist despre zborul meu cosmic.

Ce ați fi dorit să vă întreb și am omis?

Nu știu. Eu zic ca întrebările au fost foarte cuprinzătoare.

Peste 100 de ani, când vom sărbători Ziua Dorin Prunariu, ce zi ați prefera să fie: 27 septembrie sau 14 mai?

Lumea va uita probabil când m-am născut, dar ar fi păcat să uite când a fost realizat primul zbor al unui român în spațiul cosmic. Deci, optez pentru 14 mai.

Fotografii din arhiva domnului Dorin-Dumitru Prunariu

Vă rugăm să nu preluați fotografii sau text fără să cereți în prealabil aprobarea redacției la adrian.banuta@stiintasitehnica.ro.