Omenirea se îndreaptă cu pași repezi către aventura supremă: colonizarea spațiului cosmic. În câteva decenii vom lua în stăpânire Luna și planeta Marte. Aventura va continua și, în momentul în care vom avea tehnologiile necesare, vom pleca înspre stele. Deși vom avea de așteptat multă vreme până când va începe această etapă a aventurii umanității, există oameni de știință care se întreabă ce se va întâmpla cu limba vorbită de cei care vor porni în lungi voiaje interstelare și/sau vor înființa colonii pe suprafața planetelor extrasolare îndepărtate.
În luna aprilie a anului 2020, în Acta Futura, o revsită a ESA dedicată conceptelor avansate, a fost publicat articolul ” Language Development During Interstellar Travel” (Dezvoltarea limbajului în timpul călătoriilor interstelare). Studiul este semnat de către doi cercetători, A. Mckenzie, de la Departamentul de lingvistă al Universităţii Kansas și J. Punske, profesor asociat la Universitatea Southern Illinois.
Deși am cunoștințe de lingvistică foarte slabe, textul celor doi m-a fascinat încă de la început, așa că l-am parcurs cu mult entuziasm. El începe așa: ”Acest studiu explorează consecințele modificărilor limbajului în timpul călătoriilor interstelare și colonizării interplanetare. Limbajul se modifică pe măsură ce comunitățile devin mai izolate una de alta, astfel încât izolarea îndelungată a unei comunități călătoare poate duce la un limbaj de neînțeles de către comunitatea din care a plecat. Problema se va complica mai târziu, atunci când vor sosi noi comunități, care vor avea, la rândul lor, un limbaj modificat față de cel a primilor călători.”
Pe site-ul Universității Kansas, McKenzie preciza: ”Dacă ești la a zecea generație pe o navă spațială interstelară, vei constata că au apărut noi concepte, noi probleme sociale iar oamenii au creat noi modalități de a vorbi despre ele. Astfel apare un nou vocabular specific navei spațiale. Cei rămași pe Pământ s-ar putea să nu inventeze niciodată aceleași cuvinte, câtă vreme nu vor avea nevoie de ele. Și, pe măsură ce vă veți îndepărta, comunicațiile cu cei de acasă se vor rări tot mai mult. […] În cele din urmă se va ajunge la punctul în care nu va mai exista un contact real cu Pământul, mai puțin datele tehnice transmise periodic. Având în vedere faptul că limba se va modifica pe nava spațială de-a lungul călătoriei și pe timpul colonizării, apare firesc următoarea întrebare: Va trebui să mai facem efortul de a învăța limba de la momentul plecării de pe Pământ? Răspunsul este afirmativ. Va trebui să o învățăm pentru a putea citi manualele de zbor, pentru a transmite mesaje către casă etc. Dar trebuie avut în vedere și faptul că acolo, pe Pământ, limba va evolua la rândul ei. Deci și ei, cei rămași acasă, vor fi nevoiți să folosească, atunci când vor comunca cu ei, limbajul din momentul în care echipajul de colonizatori spațiali a plecat la drum. Este ca și cum, în prezent, am folosi limba latină pentru a putea comunica.”
Privind către trecut
În istoria umanității avem mai multe situații în care comunități, mai mari sau mai mici, s-au izolat de locul de baștină. Probabil că istoria polinezienilor ne oferă cele mai bune indicii despre evoluția divergentă a limbajului în comunități care nu mai comunică, sau comunică foarte greu, cu cei rămași acasă. În urmă cu circa două milenii și jumătate ei au pornit colonizarea insulelor din Pacific. În jurul anilor 500 grupuri de polinezieni ajungeau în Arhipelagul Hawaii și în Insula Paștelui. Prin anii 1.000 ei ajungeau în Noua Zeelandă.
Până în prezent au fost catalogate aproape 30 de limbi polineziene. Nici una dintre ele nu este vorbită de populații mai mari de jumătate de milion de oameni și jumătate dintre ele sunt vorbite de populații alcătuite din mai puțin de o mie de membri. Toate limbile polineziene par a proveni dintr-o limbă comună, numită protopolineziană, care a avut ca arie de răspândire zona cuprinsă între insulele Fiji, Tonga, Samoa, Wallis și Futuna. Deoarece polinezienii ei au colonizat insule nelocuite și, cel mai adesea, au trăit într-o izolare deplină, studierea limbilor vorbite de către ei reprezintă un ”adevărat laborator lingvistic”, remarcă autorii studiului citat, fără a intra în detalii suplimentare.
Ca o paranteză, v-aș invita să vă imaginați această aventură a vechilor polinezieni, care se avântau în lungi călătorii, cel mai adesea fără să știe dacă la capătul drumului îi așteaptă vreun tărâm primitor. Știau că vor avea de înfruntat primejdii uriașe, știau că le va fi aproape imposibilă revenirea acasă. Și totuși au ajuns ca într-o perioadă de timp de două milenii să colonizeze multe dintre insulele Pacificului. Cumva există o genă care ne îndeamnă să depășim hotarele cunoscutului, genă care a rămas activă până în zilele noastre. Noi, cei de acum, avem un avantaj uriaș față de polinezieni. Știm încotro vrem să mergem și nu vom pleca la drum până când nu vom cunoaște în detaliu destinația, oricât de îndepărtată ar fi ea, și fără a pregăti resursele tehnologice pentru a asigura supraviețuirea coloniștilor. Deocamdată nu suntem presați de timp, încă mai putem spera că planeta noastră ne va oferi resursele necesare supraviețuirii civilizației, dacă vom învăța să avem grijă de ea.
Revenind la cei doi cercetători americani, ei arată, în articolul citat, că nu avem informații istorice despre cronologia evoluției divergente a limbajului polinezian. Aici am o mică observație. În 1985, marele matematician român Solomon Marcus publica o carte pe care am citit-o din scoarță în scoarță. Ea se numea simplu: ”Timpul”. Printre altele, în ea era discutată și problema ”timpului lingvistic”. Cartea nu o mai am dar, din fericire, la Editura Paralela 45, în 2011, textul a fost reluat în antologia ”Paradigme universale”. Citez din Solomon Marcus: ”Perspectiva temporală in dezvoltarea limbilor preocupă de multă vreme pe lingvişti, antropologi şi arheologi. Dacă toţi autorii au fost de acord că gradul de diferenţiere în interiorul unei familii de limbi creşte odată cu timpul istoric de dezvoltare a acestor limbi, puţini au fost cei care au bănuit că s-ar putea obţine informaţii mai precise asupra acestei dependenţe. Într-adevăr, influenţele atât de eterogene care acţionează asupra dezvoltării limbilor nu prea dădeau speranţa posibilităţii unor rezultate mai riguroase în acest domeniu, mai cu seamă atunci când este vorba de acele perioade din istoria unei limbi pentru care nu există informaţii directe. In aceste condiţii, este uşor de înţeles senzaţia de noutate pe care a trezit-o ipoteza enunţată în 1952 de Morris Swadesh, după care vocabularul de bază, în contrast cu masa vocabularului, se schimbă foarte lent, într-un ritm constant, acelaşi pentru toate limbile pământului.”
Solomon Marcus prezintă apoi ipoteza lui Swadesh, descompusă, la rândul ei, în patru ipoteze:
”1. O anumită parte, relativ mică, a vocabularului oricărei limbi (parte numită vocabularul de bază) este mult mai puţin supusă schimbării decât restul vocabularului.
2. Ritmul de schimbare (în termeni tehnici: rata de retenţie) a vocabularului de bază este relativ constant în timp. Mai precis, dacă după o evoluţie de o mie de ani vocabularul de bază a rămas neschimbat în proporţie de p % (unde p este de obicei superior lui 70) , atunci, după o altă mie de ani, o aproximativ aceeaşi proporţie de p % din vocabularul rămas se menţine intactă; iar după un al treilea mileniu, aproximativ aceeaşi proporţie de p % din vocabularul care a rezistat două milenii se va menţine intactă ş.a.m.d.
3. Proporţia de p % (numită rata de retenţie) la care ne-am referit anterior este aproximativ aceeaşi pentru toate limbile pământului. Cu alte cuvinte, rata de retenţie a vocabularului de bază este aproximativ aceeaşi în toate limbile.
4. Drept consecinţă a ipotezei precedente, dacă proporţia acelor cuvinte din vocabularul de bază care sunt genetic asemănătoare şi au un sens apropiat este cunoscută pentru oricare două limbi, atunci (dacă nu au apărut factori perturbatori cum ar fi migraţiile, cuceririle sau alte contacte sociale care ar putea încetini sau grăbi procesul normal de diferenţiere) se poate evalua durata scursă din momentul în care cele două limbi au început să se diferenţieze de limba lor mamă.”
Exploratorii moderni
Laboratorul lingvistic al limbilor polineziene este un instrument util pentru a vedea cum vor evolua limbile vorbite de către viitorii exploratori ai spațiului. Totuși, remarcă cei doi cercetători americani, ”trebuie să ținem seama de modificările culturale produse între timp”. Cei doi identifică trei modificări culturale, care vor influența evoluția limbajului.
În primul rând, ei vorbesc despre politica limbii: ”În viața obișnuită, oamenii pot folosi orice limbă le convine. Atunci când este vorba despre cooperare internațională sau profesională încep să apară constrângeri. Existența unei limbi comune, sau a unui mic set de limbi, este importantă pentru cooperare și devine crucială pentru succesul unei misiuni.” Din această perspectivă, este necesar ca pentru ”orice colonie, sau zbor de lungă durată, să aibă în vedere stabilirea unei politici a limbii bine definită”. O asemenea politică va influența ritmul de modificare a limbii.
În al doilea rând, trebuie să se țină seama de educație. ”Spre deosebire de trecut, în timpurile moderne aproape toți copiii merg la școală. Copiii sunt o componentă importantă în schimbarea limbii.” Școala reprezintă un factor important în conservarea limbii, prin impunerea unor reguli stricte de gramatică și stil. Asta nu însemnă că nu asistăm la o evoluție continuă a ei. Chiar în zilele noastre, dicționarele se îmbogățesc cu cuvinte noi. ”Același lucru se va întâmpla în cazul călătoriilor interstelare sau al coloniilor de pe planete extrasolare. Chiar dacă școlile de la bordul lor vor preda riguros, să zicem, engleza terestră, copiii vor dezvolta treptat un dialect al navei spațiale, care, cu timpul, se va îndepărta din ce în ce mai mult de engleza vorbită pe Terra [în momentul demarării misiunii]. […] După câteva generații membrii echipajului aproape că nu vor mai avea nevoie să învețe engleza terestră, cu excepția ncesității citirii manualelor de zbor și de întreținere și pentru alte documente istorice. În cazul unui echipaj multilingv, acest proces se va desfășura similar pentru fiecare limbă implicată.”
În al treilea rând, trebuie să se țină seama de evoluția telecomunicațiilor. Multă vreme comunitățile au trăit oarecum izolate unele de altele. O dată cu revoluția informațională, lucrurile s-au schimbat dramatic. ”Contactul încetinește sau previne divergența limbajului, iar mass media națională promovează o singură identitate cu un dialect neutru, așa că am putea trage concluzia că aceste dialecte se vor amesteca în timp. Această concluzie este contrazisă de ceea ce se poate observa în prezent. Constatăm că imaginea este mult mai complexă. În timp ce unele dialecte se îndreaptă către un dialect standard, promovat de educație și mass media, alte dialecte se vor se vor îndepărta de el, ca un marker al identității socio-economice, o cale de a își conserva propria identitate într-o cultură omogenizată.”
Ceva similar se va întâmpla și în cazul călătoriilor spațiale de foarte lungă durată. Evoluția divergentă a limbii se va produce, în ciuda păstrării comunicațiilor radio cu cei rămași acasă. Evoluția va deveni mult mai rapidă atunci când, din cauza distanței, mesajele radio dintre Pământ și nava spațială vor fi recepționate la ani de zile după transmiterea lor. Să nu uităm că și acasă, pe Pământ, vom asista la o evoluție continuă a limbii. În aceste condiții pentru comunicațiile dintre exploratorii spațiului și cei rămași pe Terra va fi folosită o limbă ”arhaică”, cea vorbită în momentul plecării. ”Este vorba despre ceva analog cu folosirea limbii latine de către Biserica Catolică.”
Cei doi autori americani mai precizează un aspect important: ”Dacă vom trimite echipaje multiple către colonii, vor apărea noi probleme. Istoria arată că, în cazul călătoriilor de câteva luni, timpul nu va fi suficient pentru apariția unor limbi noi, așa că, după ce colonia și-a stabilit propriul dialect, noii sosiți îl vor putea asimila rapid. […] Totuși, în cazul călătoriilor care se vor desfășura de-a lungul a mai multor generații, la bordul fiecărei nave spațiale se va dezvolta un dialect complet diferit față de cel a primilor coloniști. […] Fiecare nou echipaj ajuns în colonie va reprezenta, în esență, un nou grup de emigranți lingvistici. Aceste grupuri vor fi discriminate, până când copiii și nepoții lor vor învăța limba locală? S-ar putea stabili un canal de comunicație, înainte de sosire, pentru ca noii veniți să învețe limba locală înainte de debarcarea în colonie?”
Încheiere
Cu siguranță vor trece mai multe generații până când grupuri mari de oameni vor porni către alte stele. Vor fi multe probleme tehnice de rezolvat iar, în prezent, abia dacă putem intui soluțiile la ele. Am scris despre asta în alte ocazii. Am îndrăznit acum să abordez un subiect ce ține de lingvistică pentru a contura mai bine problemele viitorului. Am dorit să vă arăt că nu numai cercetătorii din domeniul științelor exacte sunt preocupați de călătoriile spațiale îndelungate, ci și cei din domeniul științelor umaniste. Pentru mine asta este un semn bun. Oamenii de știință nu sunt preocupați numai de viitorul imediat sau mediu ci și de cel îndepărtat. Asta mă face să repet: cu siguranță vom coloniza planete extrasolare îndepărtate!
