La Millennium a debutat nu demult o serie de autor care-ţi este dedicată, în care au apărut până în prezent ediţii revăzute şi adăugite ale volumelor tale de proză. Ce mai urmează în această serie?
Cred că următoarele patru volume vor fi cele de publicistică, acoperind activitatea mea ca autor de articole, recenzii, interviuri, anchete etc. Două volume vor fi ediții noi ale celor deja publicate – Nu sunt guru și … nici Torquemada, care acoperă perioada 2005 -2009 (probabil le voi adăuga și articole publicate în perioada respectivă în alte reviste decât „Observator cultural”) – celelalte două mergând mai departe, până în 2015.
Ai conceput seria de F&SF de la Paladin, în care au apărut în ultimii trei ani peste treizeci de titluri F&SF de prim rang. Care-a fost criteriul principal după care ai imaginat această colecţie?
Am vrut să fie o contribuție la biblioteca ideală de cărți SF și fantasy. O bibliotecă în care să se regăsească maeștrii – Asimov, Clarke, Brin, Bujold, Bradbury… și hai să mai spun și câțiva autori care încă n-au apărut: Simak, Silverberg, Heinlein, Wolfe, Aldiss –, dar și autori aflați pe val, cărți de-abia publicate – Ann Leckie, Robert Jackson Bennett, Sofia Samatar, Brent Weeks, Caitlin Kiernan, Daniel Abraham, Andy Weir, Neal Stephenson, Seth Dickinson etc.
Nu i-am uitat pe China Miéville și Neil Gaiman, pe care i-am publicat pentru prima oară în România în urmă cu zece ani, cărora le‑am făcut serii de autor. Lor le-am adăugat și autori din spațiul non-anglofon, cum ar fi Stanisław Lem și Dmitri Gluhovski.
Altă idee a fost că, dacă tot reluăm niște clasici, n-ar fi rău să împrospătăm puțin versiunile românești, așa că au avut (sau vor avea) traduceri noi Isaac Asimov, Stanisław Lem, David Brin, Ray Bradbury, Robert A. Heinlein, Larry Niven etc.
Eşti unul dintre mentorii Atelierului de Scriere Creativă F&SF organizat de Bookblog şi Revista de Povestiri. Care ar fi portretul robot ideal al unui cursant?
Românul s-a născut poet, că nu e om să nu fi scris o poezie… astea mai sunt cum sunt. Dar ce te faci cu asta: românul nu se poate abține să nu fie genial?! Că de-abia aici intervine baiul. Aici intervin lucrurile care se pot învăța.
Neașteptat pentru mine a fost faptul că s-au înscris la atelier oameni care n-au scris în viața lor, de-abia pe parcursul atelierului au comis prima lor povestire. Așa cum m-a mirat și prezența unor tineri scriitori care deja sunt cunoscuți în mediul SF/F/H, au povestiri publicate (unul dintre cursanți are chiar o carte publicată!) și ai zice că n-ar mai avea de ce să facă niște cursuri de scriere.
Probabil și-au dat seama de avantajul acestui gen de ateliere, au înțeles că nimeni nu le poate pune talent în traistă, în schimb pot afla multe lucruri care le-ar fi luat niște ani ca să le afle din experiență directă. Eu cred că participanții la atelier câștigă câțiva ani buni de experiență într-ale scrisului cu tot ce înseamnă el, că scrisul ăsta nu înseamnă numai scârța-scârța pe hârtie.
Mai înseamnă și să știi cum să prezinți un text, cum să-l alegi pe cel căruia i-l prezinți, cum să te porți înainte și după publicare, ce să faci, ce să nu faci (mai ales ce să NU FACI!), cum să-ți gestionezi succesele și insuccesele, lucruri foarte importante, pe care nu le are nimeni în vedere la începutul carierei, însă de care toată lumea – absolut toată lumea – se izbește (și uneori destul de violent) cu timpul.
Îți dai seama că nu pot vorbi despre atelier fără să-i pomenesc pe cei alături de care am fost prof de SF: Oliviu Crâznic, Florin Pîtea, Marian Coman, Sebastan A. Corn, Dănuț Ungureanu.
Care-i treaba cu genurile minore: F&SF, literatura pentru copii şi tineret, literatura noir şi poliţistă, poveştile de dragoste?
Te referi la literatura română? Există în măsura în care există în orice literatură. Sunt scriitori care toată viața scriu un singur fel de literatură, pe care critica a categorisit‑o ca fiind SF, fantasy, horror, mystery, thriller… și nu numai. Că mai avem roman de dragoste, roman istoric etc.
Nefericirea e că, plecând de la tema abordată și recuzită, se consideră că unele categorii sunt „mai superioare” decât altele. Până la urmă se pare că, dacă nu putem spune despre o carte că e SF sau de dragoste sau polițistă, zicem că e literatură înaltă. Și de-abia dup-aia discutăm cât de înaltă sau de joasă e înălțimea aia.
Pot fi cărți SF, fantasy sau polițiste excelente, pentru că scriitura este una care atinge excelența. Și îmi amintesc acum (ba nu, mint, am tot timpul în cap cartea asta!) de „Un fel de basm” al lui Graham Joyce, o carte superbă, o poveste minunată șI minunat scrisă, încadrată la fantasy, pentru că e cu zâne, spiriduși sau ce-or fi ăia.
Toată snobilimea într-ale literaturii va sări peste ea pentru că „noi nu citim sefeuri”. Să fie sănătoși! Habar n-au ce pierd. Când au citit „Numele trandafirului” nu s-au gândit că e un roman polițist. Când au citit „Solaris” nu s-au gândit că e un roman de dragoste. Când au citit „Povestea slujitoarei” sau „1984” nu s-au gândit că sunt romane SF.
Până la urmă știm – și toată lumea știe – că există doar cărți bune sau proaste. Iar calificativul ăsta îl dau numai cei care citesc.
Ce şanse au românii să iasă din cercul relativ strâmt al lumii F&SF din România?
S-o luăm pe rând… Da, am fost tradus în nouă limbi (în două dintre ele cu articole), deci a existat interes suficient pentru scrierile mele cât să se investească în traducere. Și am descoperit, cu mai bine de zece ani în urmă, că lumea este deschisă și spre literaturile scrise în limbi cu circulație restrânsă, pentru că oricine poate avea ceva de spus, pentru că diferențele culturale ne fac unici și interesanți.
Nu vreau să mă gândesc la o lume globalizată total, în care nu mai există specificități locale, nu mai există tradiții, nu te mai plimbi prin lume decât ca să vezi clădiri, că doar alea mai diferă (până s-or dărâma și ele). Scriitorii români de SF&F au toate șansele să iasă din cercul lor strâmt, pentru că sunt talentați, au idei… deci au cu ce ieși.
Trebuie să mai învețe să fie scriitori, trebuie să se ocupe cineva de ei, să-i împingă în față, să spună Europei (și lumii) hei, avem și noi scriitori buni în domeniul ăsta și s-ar putea să nu strige prea mult, pentru că literatură SF&F se citește peste tot în lume. Nu știu câți cititori are în Europa literatura despre anii comunismului românesc, dar sefeul și fantasy-ul știu că au mult mai mulți cititori.
Catalogul de autori SF/F/H, mistery&thriler pregătit de Ministerul Culturii pentru târgurile de carte poate fi un bun început. Antologia de proză SF&F scoasă de ICR în toamna lui 2015 este și ea un început, care putea fi mult mai bun – adică mai util – dacă se făcea cu gândul la piața externă, cu gândul la agenții literari și cu niște traducători care să comunice cu autorii.
Vrei nume, da? Păi, hai să-ți dau, că asta urăsc cel mai mult în interviuri: nimeni nu e în stare să dea două-trei nume, de teamă să nu se pună rău cu x și cu y, de teamă să nu deranjeze sensibilitățI și orgolii. Îi prețuiesc pe mulți autorii români de SF/F/H, în postura de cititor unii îmi plac mai mult, alții mai puțin, dar șanse reale la export cred că au romanele scrise de Oliviu Crâznic, Roxana Brînceanu, Dan Doboș, Ona Frantz, Ciprian Mitoceanu, Dănuț Ungureanu, Sebastian A. Corn, Marian Coman, Flavius Ardelean și ar mai fi câțiva.
Mai văd bune de tradus și câteva volume de povestiri scrise de Mircea Opriță, Marian Truță, Ana-Maria Negrilă, Rodica Bretin. Aceștia sunt autori români în viață, în activitate, cu care un agent poate discuta în termeni profesioniști, cu care un editor poate discuta chiar și despre eventuale modificări în text. Foarte important.
Și am mai avea niște antologii tematice foarte bune, cu multe texte singulare, cu care oricând am putea ieși în lume: „Steampunk”, „A doua revoluție” (editor Adrian Crăciun), „Dincolo de noapte”, „12 fețe ale goticului” (editor Olivu Crâznic), „Zombii: Cartea morților vii” (editor Mircea Pricăjan), pecum și cele trei antologii ale grupului Kult. Lista nu este exhaustivă, dar cred că avem cam 20-25 de autori care ar putea fi traduși. Cu cărți, nu cu poveşti răzleţe.
Ştiu că eşti unul dintre oamenii care au făcut ca tradiţia „Final Frontier” să se perpetueze, iar în 2016 te-ai angajat între organizatorii RomCon-ului.
Pentru Final Frontier sper că am reușit să pun pe hârtie un program interesant, care să-i fi mulțumit pe cititorii-vizitatori. În afară de obișnuitele lansări de carte, am mai adăugat câteva puncte de interes: un moment „Secția 14”, care mi se pare cenaclul cel mai viu la ora asta din București, cu cei mai mulți scriitori lansați în ultima vreme și cu cele mai multe texte publicate.
Apoi o dezbatere despre genurile minore, cu participarea unor editori și scriitori care joacă pe ambele piețe (am numit SF/F/H și mistery&thriller), ca o prelungire a celei care a avut loc la mijlocul lunii martie 2016 la Iași, în organizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”. Ar mai fi dezbaterea despre editurile care publică SF/F/H, cea peste care s-a sărit la RomConul din 2015.
În comitetul de organizare a RomConului din 2016 am intrat pentru a încerca să pun în aplicare ceea ce am spus în câteva articole pe care le-am scris când s-au anunțat categoriile și nominalizările la premiile de anul precedent. Cred că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple, cred că trebuie să avem un număr finit de premii, păstrat într-o marjă care să le asigure importanța.
Iar în privința juriului (sau a modalităţii de judecare) trebuie găsită o soluție în care să creadă toată lumea, chiar dacă victorioșii vor fi contestați de cei care nu vor câștiga. Dar nu mai putem pune în juriu maeștri de care n-a mai auzit nimeni în ultimii 20-30 de ani, oameni despre care nu știe nimeni dacă citesc sau nu SF românesc, pentru că nu s-au pronunțat nicăieri, nu i-a văzut nimeni cumpărând o carte, n-au scris un rând despre autorii români de SF.
Bineînțeles, accentul trebuie să se pună pe scriitorii români la RomCon, ei să fie vedetele convenției, ei să fie cei care să susține conferințele și dezbaterile. Și sper să avem puterea de a renunța odată și-odată la celebrele referate (tehnico-științifice) care nu interesează pe nimeni. Nu cred că publicul nostru, cititorii noștri, fanii ar fi mai interesați într-o prelegere (eventual citită de pe foi) despre istoria conceptuală a imaginarului decât într-o conferință despre „Cum am scris eu Muribecca”. Sau „Cum am scris noi Vegetal și Mineral”, „Ce avem de gând să mai scriem”.
Ai de gând să renunţi la SF&F?
Tematica din noua carte 9 1/2 Elegii nu e nouă, sub o formă sau alta dragostea e peste tot în scrierile mele, cum observa cineva pe Facebook. Cartea asta extrage doar câteva povești cu această temă, adresându‑se cititorilor care nu frecventează domeniul SF&F. Sigur că în vreo două, trei povești apar și elemente SF, dar în restul nu. Și, importantă în toate este iubirea, despre ea e vorba.
Dar nu, în nici un caz nu voi renunța la SF&F, fie și pentru că am planuri (încă nu le-am abandonat) cu o serie steampunk, Raul Colentina, iar în 2015 am scris începutul unui roman fantasy. Deci nu vă bucurați, că n-ați scăpat de mine.
Michael Haulică s-a născut la 1 februarie 1955. În 1978 a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, a Universităţii Transilvania din Braşov şi, după 25 de ani de activitate ca programator, a renunţat la informatică și s-a dedicat în întregime literaturii. A debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974, a publicat poezie, proză, articole. A fost redactor al suplimentelor SF Supernova şi Alternativ SF, a fondat revistele Lumi Virtuale (în format electronic, 2000 – 2004), Zepelinul cuantic (octombrie 2007 – februarie 2008) și Microtexte (februarie – aprilie 2009). A fost redactor-şef al revistelor Lumi Virtuale (în varianta pe hîrtie, 2004 – 2005), Fiction.ro (2005 – 2007), Nautilus (februarie 2008 – iunie 2010), Galileo Online (iunie 2010 – martie 2012).
În perioada 2006-2007 a fost redactor-şef al Editurii Tritonic şi coordonator al colecţiilor fiction.ro şi LIT., apoi director editorial al editurii Millennium Books (2008 – 2012), coordonator al colecției Ficțiuni. În prezent este redactor la Editura Paladin (în cadrul Grupului Editorial Art), coordonator al colecțiilor de SF și fantasy și redactor-șef al revistei Argos. A susţinut rubrici despre literatura F&SF în Observator cultural, Dilemateca, Știință & Tehnică. Scrierile i-au fost traduse în limbile engleză, maghiară, croată, daneză, bulgară, franceză, cehă, japoneză, portugheză. Din septembrie 2010 este membru titular al Uniunii Scriitorilor.
Volume publicate: Madia Mangalena (Institutul European, 1999; Eagle Publishing House, 2011, print și ebook; Millennium Books, 2014 – premiile Vladimir Colin 2000 şi RomCon 2002), Despre singurătate şi îngeri (Karmat Press, 2001 – Premiul SIGMA 2002), Aşteptând-o pe Sara (Millennium Press, 2005; Tritonic, 2006; Millennium Books&Texarom, 2012, ebook; Millennium Books, 2014), Povestiri fantastice (Millennium Press, 2010; Millennium Books&Texarom, 2011, ebook), Transfer (Millennium Books, 2012; Millennium Books&Texarom, 2013, ebook; Millennium Books, 2014 – Premiul Colin 2014), O hucă în minunatul Inand (Millennium Books, 2014) – proză; Nu sunt guru (Tritonic, 2007), … nici Torquemada (Millennium Books, 2011; Millennium Books&Texarom, 2011, ebook) – culegeri de articole.
Antologii publicate: AtelierKult. Povestiri fantastice (Millennium Press, 2005), Millennium Fantasy&Science Fiction (Millennium Press, 2009, coeditor Horia Nicola Ursu), Dansând pe Marte și alte povestiri. A doua antologie Atelier-Kult (Millennium Press, 2009), Argos Unu (Media-Tech&TexaRom, 2014), Argos Doi (Mediatech & TexaRom, 2015), Eroi fără voie (Millennium, 2015), Dincolo de orizont, volumul 1 (Millennium, 2015).
