Obiectivitatea – care este atât de importantă în știință – nu este trăsătura primară a omului de știință, ci a comunității științifice. Oamenii de știință renunță rareori la propriile ipoteze, mai ales după ce au fost publicate, dar asta nu este o problemă. Ceilalți oameni de știință sunt fericiți să supună aceste ipoteze unor teste severe (David Hull, Science as a process: An evolutionary account of the social and conceptual development of science)
V-am dat acest citat, pentru că nu vreau să ratez nicio ocazie pentru a sublinia unul dintre cele mai importante mecanisme prin care știința se autocorectează neîncetat. De fapt, tema pe care vreau să discut acum este cu totul alta, cea a teoriilor conspirațiilor.
Trăim vremuri cu adevărat minunate. La un singur clic distanță de noi se află aproape orice dorim să știm. În urmă cu două decenii trebuia să depui eforturi serioase pentru a căpăta informațiile de care aveai nevoie. Îmi amintesc (mărturisesc, cu nostalgie) de orele nesfârșite petrecute prin biblioteci, căutând prin cartoteci cărțile și revistele care tratau subiectele care mă interesau.
În acea vreme, chiar dacă se deschiseseră frontierele, treceau zile și săptămâni bune până când găseam informații satisfăcătoare despre evenimente importante, cum ar fi cele legate de prima misiune de reparare a telescopului spațial Hubble. Acum pot avea informații detaliate, care ajung la mine fără întârziere, despre aproape orice subiect.
Dau un clic și urmăresc în direct lansarea unei rachete. Mai dau unul și citesc cel mai nou comunicat de la CERN. Pot accesa mai toate publicațiile științifice relevante și acolo adesea descopăr lucruri extraordinare. Ecranul monitorului meu a devenit cu adevărat o fereastră larg deschisă către lumea științei și nu numai. Internetul este un minunat instrument pentru răspândirea științei.
Din nefericire, același Internet este la fel de eficient și atunci când este vorba despre răspândirea pseudoștiinței. Luați la întâmplare o năzbâtie oarecare, oricât de absurdă ar fi ea, de exemplu, cea care ne spune că pământul este plat. O să găsiți o sumedenie de „informații” care confirmă năzbâtia și veți descoperi un număr surprinzător de adepți ai ei, care se plâng în cor de o conspirație mondială menită să ascundă adevărul. Pentru ei însăși explorarea spațială reprezintă o uriașă înșelăciune.
Conspirațiile – explicații alternative
Cum de este posibil ca năzbâtii evidente să se răspândească și, mai grav, să capete un număr semnificativ de adepți?
În articolul „Social Determinants of Content Selection in the Age of (Mis)Information” (Determinanții sociali ai selecției conținutului în epoca (dez)informării), publicat în „Lecture Notes in Computer Science”, 2014, se arată că: „Teoriile conspirației, ca explicații alternative la fenomene complexe, își găsesc în Internet un mediu favorabil pentru diseminare și, nu rareori, sunt folosite pentru elaborarea de politici și pentru lansarea de dezbateri colective.
Tezele conspirației tind să reducă complexitatea realității prin explicarea aspectelor sociale și politice ca fiind rezultatul unor planuri elaborate de organizații sau indivizi puternici. Aceste tipuri de explicații pot implica uneori respingerea științei, apelând la explicații alternative pentru a înlătura dovezile științifice”.
Studiul continuă cu o amplă analiză statistică a postărilor pe rețeaua de socializare Facebook, în care au fost monitorizate interacțiunile (prin comentarii, like și share) cu știri din zona conspiraționistă și din cea a științei reale, în cazul a 1,2 milioane de utilizatori italieni. Dintre aceștia, au fost aleși cei care au dat like, în proporție de 95%, unei anumite categorii de știri. Astfel, eșantionul inițial a fost împărțit în două categorii: cea a adepților teoriilor conspiraționiste (790.899 utilizatori) și cea a adepților științei reale (255.225 utilizatori).
Nu este cazul acum să prezint mai multe detalii ale studiului, vreau doar să subliniez o primă idee rezultată din acesta: „Rezultatele noastre sugerează că un utilizator, cu cât este mai implicat în consumarea de informații legate de teoriile conspirației, cu atât expunerea la demistificări sau la satiră va crește probabilitatea ca acesta să consume în continuare relatări conspiraționiste”. Altfel spus, demistificarea are un efect nedorit: întărirea credințelor conspiraționiste ale consumatorilor de teorii ale conspirației.
Un alt studiu, „Science vs Conspiracy: Collective Narratives in the Age of Misinformation” (Știință versus consiparție: narațiuni colective în epoca dezinformării), care îl continuă pe cel amintit mai sus, și care a fost publicat în jurnalul online „Plos One” pe 23 februarie 2015 ne mai sugerează un aspect important, legat de comportamentul iubitorilor de conspirații. Studiul a fost realizat tot prin monitorizarea utilizatorilor de Facebook.
„Consumatorii de teorii ale conspirației se implică [, mai mult decât consumatorii de știință în difuzarea subiectelor legate de știință,] în difuzarea de subiecte conspiraționiste, care – conform propriului lor sistem de credințe – nu sunt abordate de către mass-media convențională și în știrile din știință. Acest mod de acțiune, orientat către difuzarea de știri conspiraționiste, explică omniprezența zvonurilor lipsite de bază reală în rețeaua de socializare”.
Nu pot să îmi dau seama cât de relevante sunt aceste constatări, dar înclin să le acord o semnificație importantă, într-o lume în care FB-ul a devenit nu numai o modă, ci și un important canal de difuzare a informațiilor.
Vă cer permisiunea să mai adaug un citat, pe care îl preiau din de New York Times Magazine. „Cel mai bun predictor pentru credința într-o teorie a conspirației este credința în alte teorii ale conspirației”, declara Viren Swami, profesor de psihologie la Universtitatea din Westminster, Anglia.
Se poate limita răspândirea teoriilor conspirațiilor?
Din propria mea experiență știu că răspunsul este aproape negativ. Oricâte argumente raționale ai aduce pentru a respinge homeopatia, oricâte studii serioase ai folosi în argumentație, „de vină sunt producătorii de medicamente, care nu vor să promoveze o terapie ieftină”. Tot companiile Big Pharma sunt vinovate de vaccinuri, care reprezintă numai o sursă de venituri. Există o adevărată conspirație menită să ne ascundă faptul că vaccinurile provoacă multe rele, autismul fiind numai unul dintre ele. Și în acest caz argumentele raționale și studiile științifice riguroase nu au darul de a convinge pe antivacciniști.
La fel de greu este să convingi că nu se poate extrage energie din nimic pentru că, nu-i așa?, există o conspirație mondială a industriei petroliere. Sunt convins că puteți adăuga și voi multe exemple la această listă a mea. Problema rămâne așa cum scriam mai devreme, demistificarea are un efect nedorit: întărirea credințelor conspiraționiste ale consumatorilor de teorii ale conspirației.
Soluția? John Cook și Stephan Lewandowsky au publicat în 2011 o mică broșură, intitulată „The Debunking Handbook” (Manualul de demistificare). „Demistificarea miturilor este problematică. Dacă nu se procedează cu atenție, orice efort de demistificare poate întări credința în miturile care se vor a fi corectate. Pentru a evita aceste efecte inverse (backfire effects) demistificarea trebuie să cuprindă trei elemente principale: în primul rând, respingera trebuie să se focalizeze pe fapte și mai puțin pe mit, pentru a evita ca dezinformarea să devină și mai familiară.
În al doilea rând, orice mențiune la [enunțuri din] mit trebuie să fie precedată de avertismente explicite care să atenționeze cititorul că urmează o informație falsă. În fine, demistificarea trebuie să includă explicații alternative care nu sunt luate în considerare în dezinformarea inițială, [în mit].”
Cred că orice mit, orice năzbâtie trebuie prezentată cât mai detaliat cu putință, cu citate ample din literatura care o promovează (desigur, asta este în funcție de spațiul tipografic sau de emisie pe care îl am la dispoziție). Apoi urmează argumentele: punct cu punct încerc să demontez argumentele folosite de către susținătorul de năzbâtii, prin comparare afirmațiilor acestuia cu faptele.
Să nu credeți că este o treabă ușoară. Dimpotrivă. Uneori consum foarte mult timp numai și numai pentru a verifica un citat dintr-un articol. Poate nu știați, dar una dintre tehnicile preferate ale susținătorilor pseudoștiinței este aceea de a cita din articole științifice de calitate. Uneori constat că citatul cu pricina este pur și simplu inventat, alteori i se schimbă sensul, prin scoaterea din context.
Să vă dau un singur exemplu. Cineva, pentru a argumenta efectele devastatoare ale vaccinurilor, mi-a dat un link către o postare pe site-ul „Collective Evolution”, în care se arăta cât de periculos este vaccinul antiHPV, Gardasil. La un moment dat, se făcea o trimitere către un studiu amplu realizat de către FDA (Food and Drug Administration), care, cică, demonstra efectele secundare amenințătoare ale acestui vaccin. Practic, 73,3% din participantele la studiu au avut de îndurat tot soiul de „noi probleme medicale” (New Medical Condition) după administrarea dozei de Gardasil.
Am intrat pe studiul cu pricina (linkul îl aveam chiar în postarea de pe Collective Evolution), am căutat tabelul la care se făcea referire și abia atunci m-am putut lămuri. În primul rând, era vorba despre probleme medicale raportate după vaccinare. Asta nu înseamnă neapărat că ele s-au produs din cauza vaccinării. Și mai era ceva deosebit de important, care lipsea cu desăvârșire din postarea de pe Collective Evolution: lipsea o întreagă coloană din tabelul problemelor medicale. Lipsea coloana care centraliza aceleași probleme medicale apărute în cazul în care a fost administrat un placebo. Inutil să vă spun, persoanele care au primit puțin ser fiziologic în locul vaccinului au manifestat, în aceleași proporții, „noi probleme medicale”… Vreau să vă mai spun că această postare de pe Collective Evolution avea 138.000 de like-uri! Postările de pe pagina de FB a NASA au, în general, 10.000 de like-uri.
Orice comentariu este inutil.
