Premieră mondială: o echipă româno-australiană a lansat cu succes un balon spațial în timpul eclipsei totale de Soare din 14 noiembrie. Balonul Știință&Tehnică Eclipser 1 a atins o altitudine maximă de + 36.800 m, clasându-se pe locul III în topul zborurilor stratosferice australiene din toate timpurile. De asemenea, astronomul S&T Cătălin Beldea a realizat astro-fotografii profesioniste și a documentat eclipsa totală de Soare de la sol.
În data de 14 noiembrie, la ora 5 și 20 de minute dimineața, o echipă româno-australiană a lansat balonul Știință&Tehnică Eclipser 1, în nord-estul Australiei, Queensland, dintr-o regiune sălbatică, situată la aproximativ 80 de km de orășelul Laura. Eclipser 1 este primul balon de înaltă altitudine care a fost lansat vreodată în timpul unei eclipse totale de Soare.
Scopul experimentului nu a fost acela de a doborî un record, cu toate acestea Eclipser 1 a întrecut așteptările S&T, atingând o altitudine maximă de peste 36.800 de metri (depășind astfel recordul Știință&Tehnică pe România și Europa Centrală și de Est, Stratospherium I, 35,4 km, stabilit în august 2011) și clasându-se pe locul III în topul zborurilor stratosferice australiene din toate timpurile.
În faza de totalitate a eclipsei, care a început la ora locală 6 și 37 de minute, dimineața, balonul spațial Eclipser 1 se afla la o altitudine de peste 25.000 de metri, de unde a înregistrat video desfășurarea celui mai spectaculos fenomen astronomic al anului. Filmarea va fi publicată, în curând, pe site-ul nostru. De asemenea, Eclipser 1 a realizat fotografii spectaculoase cu nordul Queensland-ului și Oceanul Pacific din stratosferă, din proximitatea spațiului cosmic.
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA VIDEO A ZBORULUI STRATOSPHERIC ECLIPSER 1!
Două evenimente surprinzătoare au avut loc în timpul experimentului:
1.) balonul Eclipser 1 este un model mai mic decât cel folosit în cadrul zborurilor stratosferice S&T românești – Stratospherium I & II, iar potrivit specificațiilor tehnice, altitudinea maximă la care putea ajunge nu putea să depășească 32 de km; cu toate acestea, Eclipser 1 a atins o cotă apropiată de 37 de km altitudine.
2.) la o oră și jumătate de la lansare, echipa româno-australiană a putut observa cu ochiul liber balonul, deși acesta se afla la o altitudine de peste 30.000 de metri.
Întreaga poveste a experimentului Eclipser 1 va fi publicată în ediția de decembrie a revistei Știință&Tehnică, în cadrul unui amplu reportaj însoțit de fotografii spectaculoase realizate de astronomul S&T Cătălin Beldea și de camera din nacela Eclipser 1.
Echipa care a lansat balonul spațial Eclipser 1 a fost formată din:
Cătălin Beldea, inițiatorul proiectului, astronom Știință&Tehnică, cel mai mare vânător de eclipse român
Florin Mingireanu, cercetător științific ROSA și inginer în tehnologii aerospațiale
Marc Ulieriu, redactor-șef Știință&Tehnică
Adrian Florescu, președintele clubului de radioamatori YO3KSR
Joe Cali, Legislative compliance, protocols, approvals and liason with CASA and Air Services Australia Air traffic control in Cairns and Brisbane. Logistics support.
Howard Small, radio tracking specialist, președintele clubului de radioamatori din Cairns, Queensland, Australia
Samantha Scafe, radio tracking specialist
Proiectul Eclipser I a fost realizat cu ajutorul Agenției Spațiale Române ROSA, al clubului de radioamatori YO3KSR și a celui din Cairns și susținut de Duracell.
Lansarea Eclipser 1
foto: Știință&Tehnică/Cătălin Beldea/Eclipser 1
În continuare, astronomul Știință&Tehnică Cătălin Beldea prezintă echipamentele folosite de echipa noastră pentru documentarea celui mai spectaculos fenomen astronomic al anului, de la sol și din spațiu:
Documentarea de la sol
Trepiedul. Prima piesă din echipament este desigur trepiedul, din fibră de carbon, pe carel-am stabilizat cu 4 sticle a câte 2 litri de apă. A fost esenţial ca platforma să rămână stabilă pe tot parcursul eclipsei, de aceea am ţinut picioarele trepiedului strânse, cât mai aproape de sol. Înainte de totalitate, odată cu scăderea bruscă a temperaturii, vântul a început să bată în rafale destul de puternice.
Montura. Pământul se mişcă. Din cauza mişcării de roaţie în jurul axei, dacă vrem imagini cu stele, Luna, Soare nemişcate, trebuie să folosim un motor care să ţină fixă bolta cerească, adică să compenseze mişcarea de la vest la est a Pământului. Pentru că expediţiile spre eclipse sunt de obicei la “capătul pământului”, am ales cea mai usoară montură cu performanţe asemănătoare monturilor clasice: Astrotrac. Cu o greutate de numai 1,1 kg, montura poate susţine echipament de 10 kg cu acurateţe de ordinul secundelor de arc la expuneri de 3-5 minute. Cum expunerile din timpul eclipsei sunt sub 5-6 secunde, în condiţii de cer senin, a trebuit să fiu atent doar la aşezarea corectă în pol, de data aceasta în polul sud ceresc, fără să exagerez cu cine ştie ce fineţe la această execuţie. Motoraşul monturii operează la un voltaj de 12V, obţinut din 8 baterii Duracell Turbo de 1,5V. Astrotracul este aşezat pe un cap de trepied dotat cu mânere de poziţionare cu reglaj micrometric. Pe Astrotrac stă un cap de trepied cu bilă, pe care se ataşează instrumentul optic.
Luneta. Din cele 5 expediţii spre eclipse totale de Soare am învăţat măcar un lucru: să iau la mine cel mai uşor echipament posibil. Esenţial la o astfel de expediţie este relocarea în funcţie de condiţiile meteo, iar un echipament greu, te poate ţine pe loc. Pentru această eclipsă am folosit o lunetă cu diametrul lentilei de 88mm, focala de 500mm, de unde rezultă un raport focal (diafragma) de numai 5,6. Focuserul e pe 2 ţoli şi are un “travel” de 75mm. Câmpul vizual (FOV) pe care l-am surprins în imagini prin acest instrument a fost de 4° 7’ pe latura mare şi de 2° 45’ pe latura mică. Din păcate, în acest dreptunghi de cer nu există stele strălucitoare sau planete aparent apropiate de discul Soarelui. Cea mai apropiată planetă de această zonă este Mercur, cu o separaţie de 9° faţă de Soare.
Sistemul fotografic. Focuserul lunetei se prelungeşte cu un adaptor care are şi rol de extender (senzorul aparatului foto este situat prea departe pentru a se realiza focalizarea doar din sistemul mecanic încorporat în lunetă). La adaptor, s-a ataşat un inel cu baionetă, pe care s-a montat aparatul foto DSLR cu cea mai mare rezoluţie din istoria senzorilor full-frame: Nikon D800.
Accesorii. Dintre cele mai importante accesorii amintesc declansatorul pe cablu, folosit pentru limitarea vibraţiilor la expuneri mai lungi de 1/500s, filtrul solar Mylar care s-a înlăturat odată cu apariţia “inelului cu diamant” – contactul II al eclipsei totale de Soare. Un foarte important accesoriu a fost binoclul prin care am observat vizual detalii de la baza cromosferei precum şi din straturile superioare ale atmosferei de plasmă a Soarelui – coroana.
Tehnică. Lucrurile au trebuit păstrate la un nivel extrem de simplu. Fiecare schimbare de parametri trebuie învăţată pe de rost, iar experienţa în astfel de situaţii devine esenţială în cazul în care ceva nu merge conform planului. Am avut la dispoziţie circa 2 minute pentru realizarea unei serii fotografice cu expuneri pornind de la 1/8000s la 4 sau chiar 6 secunde. La fiecare expunere s-au surprins detalii specifice zonelor de cromosfera si coroana solară.
Documentarea din spațiu
Scriam în numărul de septembrie al revistei Știință&Tehnică faptul că vom alege să trimitem în spaţiu între un planor şi o nacelă. Până la urmă am păstrat sistemul de nacelă pentru acest proiect din motive foarte obiective, principalul fiind experienţa celor două lansări şi recuperări de nacelă din polistiren, de la experimentele Stratospherium.
Nacela. De data aceasta, dimensiunile au fost reduse, le-am adaptat la bagajul de mână din avion. Aşadar, am avut o capsulă din polistiren, cam de două ori mai mică pe toate laturile. Greutatea ei, împreună cu echipamentele, s-a ridicat la 1.800 de grame.
Instrumente. Am învăţat multe de la ultimul nostru zbor în stratosferă, din 4 august anul acesta şi am decis să aşezăm pe fiecare perete lateral câte o cameră foto sau video. În felul acesta, am sperat ca măcar o cameră video din două să funcţioneze în cele două ore de zbor şi măcar unul din cele două aparate foto să aducă la sol imagini din conul de umbră al eclipsei. Din păcate, o eroare a buteliei cu heliu, ne-a obligat să reconfigurăm nacela și să scoatem o cameră foto și una video. Din fericire, de această dată, instrumentele foto-video Eclipser 1 au funcționat corespunzător. La fel ca la Stratospherium, în nacelă a fost montat un micro-tracker, legat la un modul GPS, care a trimis la sol coordonatele în timp real, odată cu traiectoria balonului. Parametrii atmosferici au fost urmăriţi live de la sol, via telemetrie.
Balonul şi paraşuta. Balonul a fost mai mic decât cele folosite la zborurile din România. A avut doar 1500 de grame şi teoretic urma să zboare doar până la altitudinea de 32-33 km. De data aceasta, ne-a interesat ca nacela să ajungă între 25km şi 30km altitudine pentru prelevarea de date şi obţinerea de imagini din timpul fenomenului de eclipsă, cu un timing foarte precis, fără pretenţii de doborâre a vreunui record de altitudine. Paraşuta a fost cea de la experimentele anterioare din România.
Tracking. Urmărirea balonului s-a făcut în timp real, prin folosirea sistemul APRS. La fel ca la zborurile stratosferice românești, traiectoria live a Eclipser 1 a fost pe www.aprs.fi.
