Potrivit unui studiu efectuat pe şoareci de laborator, al cercetătorilor Şcolii Universitare de Medicină Washington, din St. Louis, publicat în revista Nature, anumite secvenţe ADN din celulele tumorale pot direcţiona sistemul imunitar spre distrugerea celulelor canceroase.
Sistemul imunitar se bazează pe o reţea de indicatori şi declanşatori de alarme, care îi arată ce anume şi când anume trebuie atacat şi eliminat din organism.
Cercetătorii susţin de mult timp că sistemul imunitar poate percepe, fie singur, fie cu ajutorul vaccinelor sau al altor tratamente imuno-terapeutice, cancerul ca pe o ameninţare. Odată recunoscut cancerul, sistemul imunitar ar trebui să îşi dezvolte capacitatea de a ataca celulele canceroase, fie până la eliminarea tumorii, fie până la epuizarea resurselor sistemului imunitar.
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201202/w540/celula_tumorala_16737000.jpg\")
Însă interacţiunile dintre sistemul imunitar şi cancer sunt mai complexe. Teoria autorului studiului, dr. Robert Schreiber, numită „imuno-editare”, sugerează că unele dintre mutaţiile celulelor canceroase sunt foarte uşor de recunoscut de către sistemul imunitar, din acest moment acesta atacând aceste mutaţii până la anihilarea lor şi implicit eliminarea cancerului. Dar, cancerul poate fi „editat” de sistemul imunitar, prin eliminarea celulelor cu mutaţii uşor recognoscibile şi subzistenţa restului de celule tumorale, care pot continua să crească ori să intre într-o perioadă de stagnare, în care nu sunt distruse, ci doar ţinute sub observaţie de către sistemul imunitar.
Pentru realizarea studiului, echipa de cercetători a dorit să definească genetica tumorilor care încă nu au interacţionat cu sistemul imunitar. Pentru aceasta, au indus tumori în şoareci fără sistem imunitar. Comparând datele genetice ale celulelor canceroase cu cele ale celulelor normale, ei au identificat un număr de 3.743 mutaţii în genele tumorilor canceroase. Apoi, au identificat secvenţele proteice probabile de a fi recunoscute de un senzor cheie al sistemului imunitar. Una dintre proteinele afectate de mutaţii era o formă de beta 2 spectrină, prezentă în toate celulele tumorale identificate şi atacate de sistemul imunitar şi complet neprezentă în celulele ignorate de sistem.
Ca atare, cercetătorii au clonat gena mutantă şi au transplantat-o în alte celule tumorale, din care ea lipsea. În momentul transplantării în şoareci cu imunitate normală, celulele tumorale conţinând această beta 2 spectrină mutantă au fost atacate şi eliminate de cele imunitare.
Dr. Schreiber aseamănă beta 2 spectrina cu un senzor de alarmă care alertează sistemul imunitar cu privire la prezenţa sa şi îi indică celulele care trebuie atacate, susţinând că finalitatea studiului său ar fi crearea unui vaccin care să ajute sistemul imunitar să recunoască şi să atace proteinele din cancer.
