CORP & MINTE

În această categorie Corp & Minte puteți citi știri, articole și analize care abordează sferele medicinii generale și alternative, ale cercetării din genetică, ale neuroștiințelor, ale tehnologiilor și materialelor avansate cu aplicații directe în sectorul medical, dar și sfaturi și recomandări de menținere și îmbunătățire a condiției fizice și a stării generale de sănătate.

În secolul XXI, domeniul medical înregistrează o evoluție galopantă, de la noi remedii împotriva unor boli extrem de grave (cancer, SIDA, etc.) până la tehnologii inovative (celule stem, editare genetică, etc.), menite a ne îmbunătăți sănătatea și a ne prelungi viața într-un mod nemaiîntâlnit până acum în istoria omenirii.

Totodată, cercetătorii fac pași mari în direcția înțelegerii funcționării corpului uman, a organelor și relațiilor dintre ele, precum și a modului de funcționare și de control a creierului. Sunt lucruri care nu ajută doar la găsirea unor modalități mai eficiente de asigurare a sănătății fizice și mentale, ci și elemente esențiale care vor ajuta la evoluția speciei umane. Evoluție care va merge mână în mână cu noile descoperiri din domeniul nanotehnologiei și roboticii, care se speră că vor contribui la îmbunătățirea pe toate planurile a speciei umane, dar și a celorlalte viețuitoare de pe Pământ. În plus, s-ar putea ca Omul 2.0 să fie mult mai pregătit și adaptat pentru călătoriile în spațiu, medicina spațială fiind o știință la începuturi.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
CORP & MINTE

Un sfert din europeni suferă de probleme psihice

În fiecare an, peste 160 milioane de europeni  acuză o suferință psihică– 38% din populația Bătrânului Continent, potrivit unui raport dat publictății de European Brain Council și European College of Neuropsychopharmacology.

O procedură non-chirurgicală repară cu o viteză uimitoare nervii secționați

Profesorul George Bittner și colegii de la Centrul Austin pentru Neuroștiințe din cadrul Universității Texas au dezvoltat o procedură simplă și necostisitoare de reparare rapidă a nervilor periferici distruși.

Tehnicile de meditație tibetane îi permit creierului să controleze temperatura corpului

Potrivit unei echipe de cercetători coordonate de prof. Maria Kozhevnikov, de la Departamentul de Psihologie al Universității Naționale din Singapore (NUS), care a studiat mai mulți călugări tibetani practicanți ai unei forme de meditație cunoscută ca „g-tummo”, în stare meditativă creierul uman este capabil să modifice integral temperatura corpului.

Cunoașterea, felinarul și elefantul

psihologie-stiinta-tehnica-1
O celebră afirmaţie a geneticianului J.B.S. Haldane (atribuită şi astrofizicianului Arthur S. Eddington) spune că „Universul nu numai că este mai straniu decât presupunem,...

Băutorii de lapte au strămoşi comuni

Un studiu efectuat recent relevă faptul că mulţi dintre europeni şi indieni descind dintr-un strămoş comun, băutor de lapte, din urmă cu aproximativ 7.500 de ani – majoritatea europenilor şi indienilor care pot bea lapte prezintă aceeaşi mutaţie genetică, numită 13910T.

Surpriză! Rudele lui Ötzi erau fermieri neolitici de la sudul Dunării

Ötzi, botezat și Omul Ghețurilor, celebra mumie descoperită în Alpii italieni în 1991, a fost considerat, pe baza unor studii genetice preliminare, un urmaș al unei populații restrânse din Sardinia, populație care ar fi migrat pe continent acum circa 5.300-5.500 de ani.

CRISPR: editarea genetică umană a primit undă verde în SUA

ADN CRISPR
Editarea genetică umană a primit undă verde în SUA. Forul decizional responsabil de aprobarea experimentelor medicale din SUA a dat „undă verde” aplicării pe...

Base Jumping, “cel mai tare lucru pe care il poate face...

Ambiția omului de a zbura, care părea la început o nebunie şi un lucru aproape imposibil, a ajuns acum, după secole întregi, un lucru real şi cât se poate de firesc. Planoarele, deltaplanele, parapantele şi alte dispozitive de planare s-au cam demodat de ani buni în unele ţări. Acum ai nevoie doar de un costum cu membrane, multe ore de paraşutism în spate şi stăpânirea tehnicilor de zbor.

Noile tehnologii utilizate în sport

tehnologii avansate in sport
Text de Andreea Paul Lumea sportului evoluează odată cu noile tehnologii. Anul 2022 este martorul aventurilor noastre pe apele Lunii...