O furtună solară ar putea afecta zilele următoare comunicaţiile terestre 0...
Astronomii amatori speră să poată observa, începând chiar de azi, particule ale unei furtuni solare ce vor produce aurore boreale senzaţionale. Reversul medaliei este că, potrivit experţilor în telecomunicaţii, radiaţiile produse pot cauza furtuni magnetice care ar afecta comunicaţiile radio şi reţelele electrice.
O cometă uriașă s-ar putea prăbuși pe Marte în 2014 0...
Prima cometă descoperită în acest an, C/2013 A1, va trece, probabil, la o distanță de numai 37.000 de kilometri de suprafața lui Marte spre finele lui 2014. Totuși, dat fiind faptul că orbita obiectului nu este cunoscută precis, există șanse mari ca acesta să intre în coliziune cu Planeta Roșie. Dacă se va întâmpla așa, impactul va fi de sute de ori mai puternic decât cel care a eradicat dinozaurii, acum 65 milioane de ani, pe Terra.
Viitorul programului spațial american 0 (0)
Rămășițele supernovei SN 1987A 4.8 (5)
Românii vor desfășura experimente la bordul Stației Spațiale Internaționale 5...
Nano Space Labs, compania înfiinţată prin contribuţia cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, şi compania americană NanoRacks au semnat un parteneriat care le va permite entităţilor private şi academice de cercetare din România să deruleze experimente ştiinţifice şi educaţionale în Laboratorul Naţional al SUA de pe Staţia Spaţială Internaţională.
Voyager 1 aproape a părăsit Sistemul Solar 0 (0)
Sonda spațială Voyager 1, de la NASA, urmează să devină primul obiect construit de om care părăsește Sistemul Solar și pătrunde în spațiul interstelar.
Sare pe luna jupiteriană Europa, poate și viață 0 (0)
Potrivit astronomilor Mike Brown de la Caltech și Kevin Hand din cadrul Laboratorului Jet Propulsion al NASA, misiunea Galileo (1989 – 2003) și telescopul Keck II de pe Mauna Kea, din Hawaii și al său spectrometru OSIRIS au furnizat dovezi care indică faptul că apă sărată provenind din vastul ocean lichid de sub crusta înghețată a satelitului Europa a început să iasă la suprafață.
E oficial: mergem pe satelitul Europa 0 (0)
Cea mai mică lună a lui Jupiter, Europa, ar putea avea condițiile necesare formării și întreținerii vieții – un motiv foarte întemeiat pentru ca NASA să trimită o misiune acolo.
Furtunoasele proto-roiuri de galaxii 0 (0)
Apus de soare extraterestru – Cum arată amurgul văzut de pe...
Depăşind imaginaţia producătorilor de filme de la Hollywood, cercetătorul Frédéric Pont, de la Universitatea din Exeter, Regatul Unit, a realizat o serie de imagini înfăţişând apusuri extraterestre de soare. Una dintre aceste fotografii ne arată ce am putea vedea dacă am gravita la 10.000 km deasupra exoplanetei HD 209458b.

























