Ne place să credem că OMUL este ființa supremă de pe această planetă albastră. Dar hai să nu ne mai ascundem după deget și să recunoaștem crudul adevăr: acțiunile umanității ne arată că, în ciuda sclipirilor de geniu ale câtorva reprezentanți și în ciuda unor avansuri tehnologice remarcabile, Homo sapiens nu este mai mult decât un animal ghidat de instincte primare și cu o nesăbuită foame de autodistrugere.

Știu, sună nebunește afirmația de mai sus. Însă am la îndemână multe dovezi în sprijinul pesimismului pe care sunt sigur că deja vă pregătiți să-l criticați cu vehemență.

Cresc emisiile asociate producerii energiei

Își mai amintește cineva de Acordul de la Paris, din 2015? Prin care națiunile lumii păreau că au ajuns, în sfârșit, la concluzia că economia trebuie schimbată radical dacă nu vrem să asistăm la implozia societății umane din cauza schimbărilor climatice, accelerate de poluarea produsă de activitatea umană?

Ok, „forget about it” pare să fie mesajul industriei energetice.

Agenția Internațională a Energiei (IEA) arată că în 2017 s-a atins un record în materie de emisii asociate cu producerea energiei: 32,5 miliarde de tone de CO2 și alte gaze cu efect de seră au fost emise în atmosferă doar pentru a satisface „foamea” omenirii pentru energie.

O creștere de 1,4% față de 2016, după ce trei ani la rând s-a înregistrat o stagnare a emisiilor – ceea ce a indus ideea eronată că, gata, chiar putem reduce poluarea! Nimic mai fals. Odată cu creșterea nivelului de trai în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare (în special în Asia), se înregistrează și o creștere accelerată a cererii de energie (mai exact, cu 2,1% mai mare decât în 2016).

Iar adevărul este crunt: în 2017, 70% din necesarul energetic a provenit din surse fosile – cărbuni, petrol și gaze naturale. Asta în timp ce, atenție, rata de creștere a investițiilor în sursele regenerabile a încetinit. Contrar celor stabilite la Paris în 2015…

Pentru bănci contează „verzișorii”, nu viitorul verde

Aici, în România, am tot auzit în ultimul an sintagma „statul paralel” (nu comentez acum inepția acestei sintagme). Însă, pe plan mondial, lumea financiară pare că trăiește pur și simplu într-o „lume paralelă”. De ce spun asta? Pentru că m-a lăsat mască raportul Banking on Climate Change 2018.

Din care reiese că 36 dintre cele mai mari și mai puternice instituții bancare de pe mapamond (să le zicem „Big Banks”) au finanțat companiile care se ocupă de exploatarea combustibililor fosili (cunoscute sub apelativul „Big Oil”) cu peste 115 miliarde de dolari în 2017 – atenție, cu 11% mai mult decât au făcut-o în 2016! Cum rămâne cu mișcarea „divest fossil fuels”, care a făcut furori la summit-ul de la Paris, din 2015? Exact: „forget about it”!

Iar cele mai mari investiții au mers într-o direcție neașteptată: tar sands. Mai exact, exploatarea petrolului de șist, probabil cea mai eficientă metodă găsită de Homo sapiens petroleus de a distruge iremediabil natura în căutarea aurului negru. Față de 2016, în 2017 investițiile în acest sector (în special în Canada – știți pozele cu peisaje minunate, nenumărate lacuri și păduri majestuoase…) au crescut cu 111%. Pentru că bani.

Și pentru că administrația Trump consideră că schimbările climatice nu sunt ceva de speriat, ba chiar încurajează ideile conspiraționiste, care consideră influența poluării asupra încălzirii globale doar niște invenții ale… statului paralel, probabil. Între timp, se aplică „business-as-usual”: lumea e dependentă de petrol, cărbuni și gaze naturale – deci lorzii acestor droguri continuă să facă bani cu nemiluita, în ciuda predicțiilor sumbre privind următoarele decenii.

Regenerabilele avansează, dar insuficient de repede

Uite că avem și vești bune în tot acest peisaj pesimist: în 2017, giganții Google și Apple anunță că toată energia electrică pe care au consumat-o a provenit integral din surse regenerabile. Mai mult, investițiile acestor două corporații în proiecte „verzi” vor crește de la an la an, la fel ca și presiunile pe furnizori de a se alinia acelorași standarde zero-emisii.

O altă veste bună este adusă de raportul IRENA Renewable Capacity Statistics 2018: în 2017, producția de energie din surse regenerabile a crescut cu peste 8% față de 2016 (mai exact, cu 167 GW), capacitatea globală crescând la aproape 2.200 GW. Mai mult, între 2010 și 2017, costurile din sectorul panourilor fotovoltaice au scăzut cu 73%, iar din cel eolian cu 25% – iar, în unele cazuri, aceste investiții au devenit mai rentabile decât temocentralele sau centralele pe gaz.

„Deci se poate!” ar trebui să exclam încântat. Însă, din păcate, trebuie să mă temperez. Conform multor analiști, chiar dacă e clară evoluția galopantă a tehnologiei din domeniul regenerabilelor, iar multe țări și bănci sprijină din plin această evoluție, adevărul este că majoritatea guvernelor fac prea puțin pentru a asigura o legislație favorabilă industriei regenerabilelor. Iar, în ritmul actual, este imposibil să evităm schimbările climatice catastrofice, care ne-ar putea lovi chiar înainte de jumătatea acestui secol.

La capitolul exemple pozitive poate fi dată Marea Britanie (deși nu știu dacă, după Brexit, această situație va mai rămâne valabilă): în 2016, emisiile de CO2 au scăzut cu peste 5%, în primul rând datorită reducerii cu peste 50% a utilizării termocentralelor, în favoarea centralelor pe gaze naturale, dar și datorită investițiilor serioase în energia eoliană și solară. E adevărat, poluarea în Marea Britanie este deja la cote alarmante, deci englezii erau obligați să ia măsuri radicale.

Contraexemplul este tocmai locomotiva economică a Europei: deși în 2017 cifrele oficiale arată că nivelul de emisii de gaze cu efect de seră din Germania a scăzut cu 0,5% (adică aproape deloc), intrând mai în detaliu se remarcă o mare problemă. Și anume că emisiile cresc vertiginos în sectorul transporturilor și cel manufacturier. Iar asta dă peste cap angajamentul Germaniei de a-și reduce poluarea cu 40% (față de nivelul din 1990) până în 2020.

Mașinile convenționale, diavolul de care nu vrem să scăpăm

Ne apropiem vertiginos de cota de 2 miliarde de autovehicule propulsate de motoare cu ardere internă, care circulă zilnic pe mapamond și care, evident, „scuipă” zilnic milioane de tone de diverse noxe. Și totuși, nici constructorii, nici autoritățile nu se grăbesc să ofere alternative, fie că vorbim de din ce în ce mai popularele mașini electrice ori de mult-așteptatele mașini cu hidrogen.

La noi, în spațiul carpato-danubiano-pontic, invazia de mașini second hand și majoritar diesel continuă, în timp ce autoritățile se codesc să introducă un impozit pe poluare. Așa cum unu plus unu fac doi, e destul de clar cam ce ne așteaptă, în materie de efecte drastice ale poluării, peste câțiva ani.

Dar stați liniștiți – noi suntem mici copii. În Germania, politicienii nu sunt incompetenți, ci de-a dreptul rău-voitori. După ce Curtea Supremă a decis că municipalitățile au tot dreptul să aplice interdicții de circulație mașnilor diesel poluante, iată că guvernul german, în frunte cu Angela Merkel, caută să împiedice municipalitățile să aplice astfel de măsuri drastice.

Cât de paradoxal sună așa ceva: locuitorii orașelor vor să trăiască mai sănătos, refuzând să mai înghită emisiile de oxizi de azot și de particule fine rezultate din arderea motorinei în motoarele mașinilor, dar guvernul le dă peste nas, pentru a proteja puternica industrie a producătorilor de autovehicule (alintați ca „Big Auto”), care au investit masiv în motoarele diesel până acum.

Asta în timp ce, în SUA, organismul guvernamental EPA vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât să… relaxeze normele anti-poluare aplicate fabricanților auto! De ce? Pentru că, oricât de tentant sună pentru publicul american electromobilitatea (grație Tesla, evident), cele mai populare mașini de peste ocean sunt SUV-urile și pick-up-urile de mari dimensiuni, propulsate (evident!) de motoare gurmande.

Și, deoarece în 2017 s-a constatat o creștere a consumului mediu al parcului auto din SUA, ce-ar fi să rezolvăm problema nu forțând producătorii să investească în mijloace de propulsie cât mai puțin poluante, ci asigurându-le un cadru legal cât mai… relaxat?! Pentru că, să ne amintim, administrația Trump consideră că poluare nu e un pericol, iar schimbările climatice sunt doar o poveste (sintagma „climate change” nici măcar nu mai apare în documentele oficiale!).

Ah, și să nu uităm de o problemă socială pusă pe tapet de sindicatele din Coreea de Sud: „mașinile electrice sunt dăunătoare și distrug locurile de muncă” ar fi afirmat un lider sindical, îngrijorat că Hyundai ar putea închide în viitorul apropiat uzinele în care se produc motoarele termice, în goana după electromobilitate sau hidrogen. Este pur și simplu o idee care mocnește de multă vreme în domeniul auto și care le dă mari dureri de cap managerilor.

Pentru care e mai importantă profitabilitatea de moment a companiilor pe care le conduc (bunele vânzări asigurându-le, evident, și bonusuri de milioane de dolari sau euro) decât sustenabilitatea pe termen lung – deși presa este inundată de declarații și angajamente privind trecerea cât mai rapidă la electromobilitate și renunțarea la propulsia clasică. Nu doar Facebook și Mark Zuckerberg au probleme cu subiectul delicat al încrederii, nu credeți?

Schimbăm totul sau acceptăm un deznodământ fatal?

Concluzia de bază, în urma celor arătate mai sus, este uluitor de simplă: dacă mai continuăm să trăim în același fel – creștere economică asociată cu creșterea poluării -, nu există un „MÂINE” pentru urmașii noștri. Ci doar moștenirea unei lumi în care supraviețuirea este incertă.

Poate de aceea acum nici două săptămâni a avut loc la Amsterdam prima ediție a conferinței International Climate Risk. Poate părea ciudat, dar peste 200 de bancheri din 30 de țări s-au adunat pentru a dezbate serios problema „carbon bubble” (subiect pe care l-am explicat deja, dar care încă este ignorat de marea majoritate a oamenilor).

Nu știu dacă s-au vorbit doar discuții la această conferință sau chiar vor exista urmări concrete. Dar știu că marile companii din domeniul asigurărilor au tras deja un semnal de alarmă privind creșterea neașteptată a costurilor asociate cu daunele provocate de schimbările climatice. Care, în lumea reală, nu în cea a fanilor lui Trump, nu pot fi ignorate.

Nu doar atât. Corporatismul și capitalismul feroce sunt puse la zid de un inedit raport: World Inequality Lab a fost publicat în prestigioasa revistă Harvard Business Review și analizează chirurgical inegalitățile crase la care s-a ajuns în acest sistem economic care domină societatea umană a începutului de secol XXI. Deloc întâmplător, se arată legătura extrem de strânsă între economia poluantă și discrepanțele uriașe între puținii super-bogați și restul populației planetei.

Deci, ce zici, Homo sapiens iresponsabilus, e ok să te faci că nu vezi pădurea din cauza copacilor? „There’s no such thing as free meal” – și nici acțiuni iresponsabile fără consecințe potențial fatale.

Comentați pe Facebook