De la început vreau să lămuresc un lucru: n-am urmărit Jocurile Olimpice Rio 2016, nu sunt un fan al manifestărilor sportive care încurajează orgoliile și frustrările naționale, nu am deloc pretenția că m-aș pricepe la analize sportive.

Însă nu pot să tac în fața unui fenomen pur și simplu idiot: blamarea delegației române pentru ceea ce foarte mulți consideră a fi un eșec istoric al sportului românesc.

Serios? Cei care vă lamentați că România a venit acasă cu prea puține medalii și care săriți degrabă la gâtul sportivilor că nu au fost competitivi – măcar înțelegeți câtă prostie și demagogie degajă acuzațiile voastre?

V-ați hrănit orgoliile și aspirațiile pe vremea comunismului cu 10-le Nadiei Comăneci, cu golurile date de Hagi-cu-tricoul-10, cu mușchii trudiți zece ore pe zi ai lui Pațaichin. Dar omiteți că aceste rezultate au presupus nu doar sacrificii din partea OMULUI care vă reprezenta în competițiile internaționale, ci și un sistem care sprijinea eficient sportul românesc.

După Revoluție, sportul românesc a devenit rapid victima subfinanțării, intereselor financiare meschine sau distrugerii bazei materiale și de selecție. „Educația fizică” a ajuns mai rău decât Cenușăreasa în școala românească. Talentul copiilor nu are unde să se dezvolte, pentru că părinții vor să-și îndrume odraslele spre meserii bănoase, nu să le alimenteze pasiunea pentru sport.

Și uite așa, acum culegem ce-am semănat timp de un sfert de veac. Dureros de logic.

Dar adevărul doare prea tare pentru ca să-l acceptați, voi, cei care acum tunați și fulgerați împotriva sportivilor de la Rio 2016. I-ați transformat din reprezentanții aspirațiilor voastre în țapi ispășitori pentru frustrările voastre. Sunteți atât de ignoranți încât nu înțelegeți că, pentru a găsi adevărații vinovați, trebuie doar să vă uitați în oglindă.

Priviți direct în ochii reflexiei. Și întrebați-vă sincer cum puteau sportivii noștri să facă față unui nivel competitiv amețitor în condițiile în care sportul românesc e aproape pe apa sâmbetei? Înțelegeți eforturile și sacrificiile necesare pentru a atinge performanțe foarte înalte? Realizați că miserupismul nostru, ca nație, în privința eșafodajului pe care se clădește valoarea e cel care nu ne-a adus râvnitele kile de medalii la Rio 2016?

Ce mesaj le transmiteți noilor generații dacă aruncați cu noroi și pietre în propriii sportivi că au fost mai slabi ca alții? Când, de fapt, adevărul este că acei alții au fost mai buni decât cei mai buni sportivi ai noștri deoarece au avut alte condiții (de viață, de antrenament, de evoluție, etc.), condiții pe care noi nu suntem capabili să le mai asigurăm alor noștri.

Sunteți lamentabili, zău așa, toți ăștia care vă plângeți că numărați prea puține medalii. Probabil în timp ce faceți tot felul de calcule pe la pariurile sportive – un flagel care dinamitează orice idee de fair-play, onoare sportivă sau dedicare a atleților. Și care prioritizează cantitativul meschin în fața analizei calitative.

Nu aveți dreptul să criticați. Singurul drept pe care îl aveți este să tăceți. Să coborâți rușinați privirea în pământ când trece un sportiv de la Rio 2016 pe lângă voi. Pentru că acel sportiv și-a dedicat viața unui principiu și a muncit de zeci de ori mai mult ca voi pentru a avea rezultate.

Fie că are sau nu o medalie olimpică la gât, acest sportiv este un adevărat model care inspiră tinerele generații, atât prin rezultate, dar mai ales prin dedicare și muncă. Pentru că asta trebuie să înțelegem odată și-odată: de cum ne educăm copiii acum depinde viitorul tuturor. Iar baza pentru rezultate o reprezintă doar munca și abnegația.

Dacă educație nu e, nimic nu e. Rămâne doar un cor penibil al bocitoarelor care deplâng lipsa medaliilor. Și care merită cu prisosință medalia de aur pentru talentul de a ne tăia craca de sub picioare. Și trofeul de platină pentru ignoranță. Am un ultim mesaj pentru cei din acest „cor”: tovarăși, e cazul să participați la Olimpiada Schimbării Mentalității. Succes!

Comentați pe Facebook