0
(0)

Templul lui Jupiter de la Baalbek, în Libanul de azi, este, fără doar și poate, unul dintre vârfurile arhitecturale ale Antichității. lar Trilithonul, mai precis trei blocuri masive de piatră care fac parte din acesta, reprezintă o dovadă incontestabilă a măiestriei constructorilor din vechime.

Ei bine, cum era de așteptat, tocmai aceste blocuri fac subiectul unor controverse teribile. Pe scurt, foarte mulți indivizi sunt convinși că blocurile, cu mase estimate la 800 de tone fiecare, nu puteau fi mutate cu ajutorul tehnologiei antice (unii trâmbițează că nici azi nu putem mișca așa ceva). De aici și până la extratereștri, civilizații ultra-mega-avansate sau daco-geți uriași (nu glumesc, chiar sunt unii care cred așa ceva) nu a mai fost decât un pas.

Punct și de la capăt. Orice arheolog care a lucrat vreodată la Baalbek, și nu numai, ar spune sus și tare că Templul lui Jupiter, cu tot cu Trilithonul din dotare, a fost făcut de romani în secolul I d.Hr. Dar ce mai contează zeci de ani de studii într-o lume în care orice idiot cu conexiune la internet poate da de pământ cu specialiștii? De ce să crezi un cercetător când poți să emiți propria ipoteză în care să vorbești de zmei și feți frumoși cu super puteri din vechime?

Ca să nu o mai lungesc, voi spune doar că Trilithonul (cele trei blocuri de piatră de circa 800 de tone) a fost creat pe vremea romanilor. Este un fapt dovedit. Cel mai bun exemplu este că Vitruvius, marele inginer latin, a lăsat mai multe scrieri în care descrie tehnicile folosite pentru a muta blocuri uriașe de piatră.

Apoi, nu departe de Baalbek și fix în perioada în care era ridicat Templul lui Jupiter, regele iudeu Irod refăcea templul lui Solomon. Folosind aceeași tehnică romană, Irod amplasa acolo blocuri de peste 600 de tone. În cazul ambelor construcții, blocurile aveau rolul de perete de susținere. Mai precis, împiedicau dealul să o ia la vale atunci când pe el se construia ditamai hardughia de templu.

Mai știm și că romanii au dus din Egipt la Roma obeliscuri care cântăreau sute de tone. Adică au traversat Marea Mediterană cu ele. Oare să nu fi putut ei să mute blocurile de la Baalbek pe circa un kilometru? Și să nu uit, rușii Ecaterinei a ll-a, în secolul al XVIII-lea, au mutat cel mai greu bloc de piatră despre care avem cunoştinţă: 1.250.000 de kilograme. Și, săracii, habar nu aveau de unde tractoare și tehnologii extraterestre.

Citește aici întregul articol
„TOP 10: Marile mistere ale lumii… EXPLICATE”

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?