Hypatia a fost o figură luminoasă a antichității târzii. Din nefericire, poate că ar fi fost uitată, dacă nu ar fi avut parte de un sfârșit cumplit. Deși avem la dispoziție foarte puține date despre ea voi îndrăzni, în cele ce urmează, să vă spun povestea ei.
Biblioteca din Alexandria
Hypatia s-a născut în centrul cultural al lumii elenistice, Alexandria. Orașul a fost fondat de către Alexandru Macedon în anul 331 î.e.n. Renumita sa bibliotecă a fost construită în vremea domniei asupra Egiptului a lui Ptolemeu al Doilea, undeva între 285-246 î.e.n. După întemeierea bibliotecii el a căutat peste mări și zări să obțină manuscrise din toate categoriile, fixându-și un obiectiv foarte ambițios: procurarea de 500.000 de volume. Cumva Biblioteca din Alexandria reprezenta un important element în configurarea imaginii dinastiei ptolemeice. S-a ajuns până acolo încât Ptolemeu al V-lea a interzis exportul papirusului egiptean, pentru ca nu cumva Biblioteca să își găsească vreun rival în lumea antică. Foarte repede, Alexandria a devenit, probabil, cel mai important centru cultural al lumii. Aici se adunau marii învățați ai lumii antice pentru a traduce și a studia manuscrisele în care era adăpostită cunoașterea vremii.
Din nefericire, nici pe vremea aceea nu trăiam într-o lume în care cunoașterea să aibă puterea de a lupta împotriva forței brute. În anul 48 î.e.n., în timpul Războiului Civil, Iuliu Cezar asediază Alexandria și incendiază Biblioteca. Din fericire, dacă putem spune așa, au fost distruse ”numai” circa 40.000 din prețioasele manuscrise adăpostite de ea, Acesta fost momentul în care Biblioteca din Alexandria a pornit pe panta inexorabilă a declinului, deși din când în când a mai avut scurte perioade de relativă înflorire. În anul 642 e.n. arabii ocupă Alexandria iar Biblioteca a fost incendiată. Astfel a dispărut pentru totdeauna o comoară de neprețuit a cunoașterii umane.
Copilăria și educația
Revenind acum la Hypatia, nu cunoaștem cu exactitate anul în care s-a născut, probabil că undeva între anii 350 și 370 era noastră. Tatăl ei, Teon din Alexandria era un ilustru matematician, filozof și astronom, care a condus celebrul Muzeion, un adevărat centru de cercetare al antichității, din care făcea parte și nu mai puțin celebra Bibliotecă din Alexandria. Despre mama Hypatiei nu știm nimic. Nu prea existau mame ilustre în lumea antică europeană…
A avut o educație de cea mai bună calitate, lucru deloc neobișnuit pentru fetele care aparțineau claselor superioare, mai ales în Alexandria, un adevărat far cultural al vremii. Damascius, un filosof filozof atenian din secolul al VI-lea nota la un moment dat: ”Hypatia s-a născut, a crescut și a fost educată în Alexandria. Fiind mai inteligentă decât tatăl ei, ea nu s-a mulțumit să studieze doar matematica, ci s-a îndreptat cu pasiune către filozofie.”
Același Damascius scria mai departe, despre frumusețea Hypatiei: ”[…] obișnuia să îmbrace mantia de filosof și să vorbească în public despre Platon, Aristotel sau despre lucrările altor filosofi, tuturor celor care doreau să o audă. […] Era dreaptă și castă și a rămas virgină toată viața. Era atât de frumoasă și bine făcută încât unul dintre studenții să s-a îndrăgostit atât de tare de ea încât nu a mai putut să se stăpânească și i-a arătat în mod deschis un semn al pasiunii lui.”
Istoricul bizantin Socrates Scholasticus, contemporan cu Hypatia, scria în Historia Ecclesiastica că ”Ea explica principiile filosofiei pentru stdenții săi. Mulți dintre ei veneau de la mare distanță penru a o asculta.” În ceea ce privește frumusețea Hypatiei, Socrates Scolasticus era mult mai rezervat decât Damascius: ”[Ea avea] stăpânire de sine, pe care o dobândise prin cultivarea minții… [era admirată] pentru demnitatea și virtutea ei extraordinare.”
Hypatia a început să țină conferințe publice, este posibil ca ea să fi avut o catedră în cadrul centrului cultural Muzeion, oferind o educație înaltă discipolilor proveniți din pătura înstărită și cultivată a anticului oraș.
Opera științifică
Din păcate așa cum vă spuneam mai devreme, avem foarte puține dovezi directe despre opera științifică a Hypatiei. Se pare că a redactat comentarii asupra unor mari matematicieni ai antichității, din care sunt de remarcat cele asupra Aritmeticii lui Diofant (care a fost un matematician alexandrin din secolul III e.n) și cele asupra Secțiunilor conice a lui Apolonius din Perga (care a fost un geometru ce a trăit în secolul II î.e.n.) De asemenea a colaborat, împreună cu tatăl său la editarea unor lucrări ale marelui astronom matematician și geograf Ptolemeu. Tatăl său, Teon din Alexandria, preciza foarte clar ”Comentariile lui Teon din Alexandria la a treia carte a Sintacticii Matematicii a lui Ptolemeu au fost pregătite de către fiica mea, Hypatia.”
În cartea Hypatia of Alexandria – mathematician and martyr, Michael Deakin scria admirativ: ”Gama intereselor sale era impresionantă. În domeniul matematicilor ea a scris sau a susținut prelegeri de astronomie (inclusiv despre observații vizuale), geometrie (o geometrie avansată pentru acea vreme) și algebră (și în acest caz era vorba despre o algebră complicată) și a participat la progresul tehnicilor de calcul […] Scrierile ei au fost, după cum putem judeca acum, o prelungire a pregătirii ei în domeniul matematicii. De fapt, ea a urmat un program inițiat de către tatăl său: un efort conștient pentru a păstra și elucida marile opere matematice ale moștenirii alexandrine.”
Informații prețioase despre Hypatia găsim, dar prea puține, în epistolele fostului ei student Synesius din Cirenaica, cel ce avea să devină episcop de Ptolemais. Nu avem din păcate decât niște copii ale câtorva scrisori pe care el le-a trimis Hypatiei. În ele descoperim o mare admirație și un profund respect pentru fosta lui profesoară, căreia adesea îi cerea sfatul. Într-o scrisoare adresată unui oarecare Paeonius, el îi povestește cum ajutat de Hypatia a reușit să proiecteze un astrolab, care mai apoi a fost construit de către cei mai buni argintari. ”Prin urmare, îți ofer în dar o lucrare scrisă de mine, la care a contribuit din plin cea mai venerată profesoară a mea [Hypatia]”, scria Synesius.
Într-o altă scrisoare, Synesius ținea să îi descrie iubitei sale profesoare un alt instrument. ”Sunt într-o situație atât de rea, încât am nevoie de un hidroscop. El a fost turnat din aramă pentru mine Instrumentul în cauză este un tub cilindric, care are forma unui flaut și are aproximativ aceleași dimensiuni. Are crestături în linie perpendiculare, cu care putem măsura densitatea lichidelor. Un con formează un capac la una dintre extremități și ete bine fixat pe tub. Conul și tubul au o singură bază. Acesta se numește bariliu. Ori de câte ori pui tubul în apă, acesta rămâne drept. Poți număra apoi crestăturile cu ușurință și, în acest fel, poți măsura densitatea apei.”
Mulți susținători entuziaști ai Hypatiei adaugă multe alte realizări spectaculoase ale ei. Și eu sunt unul dintre susținătorii entuziaști ai ei, dar am nevoie de dovezi cât de cât clare pentru a vi le relata. De exemplu, în unele lucrări am găsit că hidroscopul este una dintre realizările importante ale Hypatiei. Așa cum ați văzut în citatul de mai devreme, acest instrument a fost realizat de către Synesius fără nici un ajutor din partea Hypatiei.
Hypatia și politica
Hypatia trăia într-o perioadă tulbure a Alexandriei. Orașul era deja dominat de către creștini, care s-au lansat în lupte deschise cu păgânii. Hypatia era păgână. În 385, Teofilus devine patriarhul Alexandriei și lupta împotriva necreștinilor începe să se amplifice. La sfârșitul anului 391, o serie de decrete imperiale au reiterat interdicția sacrificiilor publice și folosirea templelor în scopuri religioase adăugându-se în același timp, pedepse severe pentru funcționarii publici care nu ar fi pus în aplicare aceste interdicții. Creștinii din Alexandria îi priveau cu oarecare indulgență pe păgâni dar, la începutul anului 392, Teofilus decide să renoveze o bazilică imperială. Atunci când au început lucrările, muncitorii au descoperit un altar subteran, care conținea obiecte de cult păgâne. Teofilus a văzut în asta marea oportunitate de a-și bate joc de religia tradițională. A organizat o paradă cu ”obiectele misterelor sângeroase din vizuinile nelegiuirii și cavernele păcatului”, pe care le reprezentau templele păgâne.
Legile care interziceau activitățile religioase tradiționale au iritat-o pe Hypatia. Era păgână și a înțeles că acestea afectează profund practicarea religiei tradiționale. În același timp, filosofia Hypatiei permitea o cale pur contemplativă de unire cu divinul. Deoarece această abordare nu implica practicarea de ritualuri și vizite la templu, noile legi nu amenințau cu nimic practicile ei filosofice sau religioase.
Socrates Scolasticus scria că Hypatia avea ”o moderare personală față de magistrați”, expresie care s-ar putea traduce prin faptul că ea nu a cerut și nu a așteptat onorurile și recompensele pe care le doreau mulți dintre filosofii vremii. Deși modestă din fire, Hypatia se întâlnea adesea cu prefectul Egiptului, ajungând în timp să devină unul dintre principalii săi consilieri. Un secol mai târziu decât cele consemnate de Socrates Scolasticus, Damascius nota: „Pentru că era pricepută și articulată în vorbirea ei și înțeleaptă și virtuoasă din punct de vedere politic în acțiunile ei, […] guvernatorii o salutau întotdeauna prima dată când veneau în cetate”.
Hypatia oferea consultanță privată concetățenilor ei, atât celor din elita intelectuală, cât și celor care aveau un statut social mai scăzut. În scrierile lor, Socrates Scolasticus și Damascius se sugerează că Hypatia participa la viața publică a orașului exact așa cum ar trebui să o facă un filozof. Era angajată în viața publică, dar trăia ca un filozof. La rândul lui, discipolul Hypatiei, Sinesius, arată că ea la învățat cum să împace exigențele vieții publice cu raționamentul filozofic.
Hypatia a încercat să arate alexandrinilor că viața socială poate fi condusă pe baza unor principii filozofice prin carea să se elimine violențele cu care se confrunta orașul. Din nefericire, tocmai asta avea să îi aducă un sfârșit de o violență extremă.
Moartea Hypatiei
Trecem repede către anul 415. Între Chiril, patriarh al Alexandriei din 412, și Oreste, proaspăt prefect al Egiptului, se declanșează un conflict. Totul a început cu confiscarea proprietăților și a expulzării evreilor de către Chiril. Oreste îi susținea se face apel la împăratul Teodosie al II-lea pentru a împiedica acțiunea patriarhului. Este o confruntare aspră și directă. Hypatia, care era foarte apropiată de Oreste, îl ajută cu sfaturi. Implicarea ei, deși discretă, avea să amplifice animozitatea lui Chiril față de înțeleapta femeie. Să nu uităm că ea era admirată atât de creștini, cât și de păgâni, devenind astfel, în mintea patriarhului Alexandriei, un inamic redutabil.
Apoi lucrurile au evoluat foarte rapid. Oreste este cât pe ce să fie asasinat în timpul unei revolte care izbucnește din cauza tratamentului aplicat evreilor, Oreste este cât pe ce să fie asasinat. Tentativa este atribuită parabalanilor, o frăție creștină care se ocupa cu tratarea bolnavilor și îngroparea morților. Oreste îl arestează pe Amonius, un preot al frăției, și îl torturează în public până la moarte. Confruntați cu escaladarea situației, creștinii din Alexandria încearcă să calmeze situația care devenise explozivă. Se apelează la împăratul Teodosie al II-ea pentru a juca rolul de mediator între cele două tabere. Hypatia joacă în continuare un rol important, asistându-l pe Oreste, lucru care nu este văzut cu ochi buni de către adversarii săi. Episcopul copt Ion din Nikiu nota următoarele: ”În acele vremuri era în Alexandria o femeie păgână, o filozofă, pe nume Hypatia, care, angajată constant în magie, astrologie și muzică, a sedus pe mulți oameni cu ajutorul lui Satana. Prefectul provinciei, Oreste, o onora în mod deosebit, căci ea îl sedusese cu arta ei magică. [Oreste] a încetat să mai frecventeze biserica, așa cum era obișnuit să facă; a venit acolo o singură dată dar numai întâmplător. Mai mult decît atât, el a atras și mulți alți credincioși către Hypatia […]”
A urmat inevitabilul. Iată ce scria Socrates Scolasticul: ”Ura împotriva ei a început să crească. Într-adevăr, se întâlnea des cu Oreste și asta stârnit o furtună de calomnii din partea creștinilor. Era acuzată că s-a opus relațiilor de prietenie dintre Oreste și patriarh. Un grup de bărbați exaltați, în fruntea cărora se afla un anume Petru, a complotat împotriva ei și au prins-o în plină stradă, atunci când se întorcea acasă. Au târât-o până la o biserică ce purta numele Caesareum, unde au dezbrăcat-o, au tăiat-o și au tăiat-o sistematic în bucăți. Bucățile de trup le-au dus într-un loc numit unde le-au incinerat. […] Aceasta s-a întâmplat în al patrulea an ale patriarhiei lui Chiril […], în luna martie, în timpul postului mare.”
Încheiere
Viața Hypatiei, oricât de puține sunt datele pe care le avem, nu avea cum să nu îi inspire pe artiști. Îmi vine în minte acum excelentul film Agora, regizat de Alejandro Amenábar. Este adevărat, sunt acolo multe exagerări (de exemplu ea, în film, era o precursoare a lui Galilei și a lui Kepler) dar văd în ele doar niște licențe cinematografice, care au drept scop umanizarea unui important personaj al antichității. Filmul acesta m-a făcut să caut mai multe date despre Hypatia. Este adevărat, repet, avem prea puține informații despre ea, dar pentru mine, Hypatia reprezintă un punct luminos al istoriei noastre, un punct pe care trebuie să îl privim, atât cu rațiunea, cât și cu inima.
