La noi în țară, castorii au dispărut de cel puțin două secole, fiind reintroduși în apele românești în urmă cu mai puțin de douăzeci de ani. În Argentina situația este cu totul alta. Autoritățile  susțin că singura soluție pentru protejarea pădurilor este exterminarea a cel puțin 100.000 de castori.

Aceștia s-au înmulțit peste măsură în Țara de Foc, o regiune situată în sudul țării. Ca urmare, au devastat suprafețe uriașe care depășesc dublul suprafeței orașului Buenos Aires. Castorii pot doborî un copac de mici dimensiuni în doar câteva ore, în timp ce un copac masiv este doborât în câteva zile. Este vorba despre copaci a căror vârstă depășește 150 de ani, susțin autoritățile, pierderi pe care argentinienii vor să le împiedice.

Castorii au fost aduși prima dată în Țara de Foc în anul 1946 din Canada, pentru a fi lăsați în sălbăticie și pentru a fi vânați pentru blana lor. Numai că procesul de înmulțire a scăpat de sub control.

Autoritățile estimează că va fi nevoie de 15-20 de ani pentru a ucide 100.000 de castori. Cum otrava ar afecta și alte vietăți, autoritățile au decis ca animalele să fie vânate și ucise cu ajutorul capcanelor.

Comentați pe Facebook