Am fost crescut într-o familie și într-o societate (comunistă, apoi capitalistă-de-junglă) care condama vehement lenea. Și totuși, de foarte multe ori lenea mi se părea extrem de atractivă (știți proverbul răstălmăcit „lasă pe mâine ce poți face azi, că poate mâine nu mai trebuie”?), iar situațiile conflictuale „trebuie să fac asta!” vs. „chiar trebuie să fac asta?” nu erau puține.

Între timp, viețile noastre s-au aglomerat, parcă a crescut viteza cu care facem lucrurile, suntem bombardați de o mulțime de informații, stresul devine din ce în ce mai… stresant (sic!), iar momentele de relaxare sunt din ce în ce mai puține – implicit, mai valoroase. Nu-mi place acest trend. Ce atâta grabă, domnilor? Ia să vedem dacă lenea nu e un antidot.

A fi sau a nu fi leneș

Nu cu mult timp în urmă, tatăl meu mi-a recomandat cartea „Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați”, scrisă de Tom Hodgkinson. În paranteză fie spus, taică-meu, fost profesor de română, se bucură de câțiva ani de postura de pensionar, degustând zilnic relaxarea. Spre deosebire de maică-mea, care, tot pensionară, fostă profesoară de română, caută tot timpul să-și ocupe timpul cu activități, ca pe vremea când era în câmpul muncii.

Așa încât partea aia super-logică a creierului meu l-a etichetat pe tata ca fiind leneșul. Normal, nu?! Dar am citit cartea respectivă, inițial cu reticență, după care acaparat de subversivitatea ei (lenea e doar un pretext pentru a ataca multe problematici ale societății noastre, foarte chirurgical, aș spune). Și, la final, mi-am dat seama că l-am judecat eronat pe tatăl meu – este leneș în sensul foarte bun al cuvântului!

Și asta îmi propun și eu: să fiu un leneș exemplar. Să nu confundăm, totuși, lenea despre care vorbesc aici cu „muieți-s posmagii” din povestea lui Ion Creangă. Lenea aia e realmente condamnabilă și singurul ei rezultat este extincția, deoarece anihilează lupta pentru supraviețuire sau contribuția la societate. Nu, vorbesc despre un alt fel de lene, lenea care te face să fii mai eficient și să nu-ți consumi energia degeaba.

Lenea combinată cu inteligența

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac, Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg. Imediat după numirea în funcție a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.  În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

  • gradul de inteligență (de la proști la inteligenți)
  • atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici)

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

A: prost și leneș
B: inteligent și harnic
C: prost și harnic
D: inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Era si posibilitatea ca, într-o bună zi, să le vină o idee bună, dar mai important era ca nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație. Mă îndoiesc că ei s-ar carateriza ca fiind leneși (pentru că nu dă bine), dar înțelegeți care e ideea, nu?

Lenea în viziunea unui comunist

O lucrare importantă care tratează subiectul este „Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848”, scrisă de Paul Lafargue (1842 – 1911) în 1880 și tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler sub titlul „Dreptul la lene”.

În esență, autorul arată că marii industriași / patroni consideră că lenea nu este bună, deoarece muncitorii leneși le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăți tot mai mult. De aceea, prin publicitate, aceștia conving masele sa cumpere mai mult, astfel că, pentru a cumpăra mai mult, muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizați fizic și înglodați în datorii.

Concluzia autorului este că, dacă am munci mai puțin fiecare dintre noi, am putea trăi toți mai bine, șomajul ar scădea, iar nivelul de viață al populației s-ar îmbunătăți. Dar nu ar mai câștiga atât de mult patronii. Pare o societate a unui viitor utopic (sau distopic?!) spre care ne gonește tehnologia automatizării și evoluția Inteligenței Artificiale?

Lenea din perspectivă medicală

Născut în Tunstall pe 4 noiembrie 1902, cel mai bătrân bărbat din Marea Britanie trăieşte în Derbyshire din 1947, iar de-a lungul vieţii sale a fost martorul a două războaie mondiale, a fost preot în armata britanică şi învăţător timp de 10 ani, fiind căsătorit de 3 ori. Rugat să-şi dezvăluie secretul longevităţii, seniorul a mărturisit candid: lenea!

Mulţi au crezut că e doar o glumă, însă studii recente vin să demonstreze că un consum mic de energie poate să ne ajute să trăim mult şi bine. Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!

Cei care se trezesc în zori şi sunt agitaţi toată ziua îşi pregătesc din tinereţe mormântul,  susţine dr. Peter Axt, expert în sănătate publică, citat de Daily Mail. El recomandă să lenevim jumătate din timpul nostru liber, în loc să ne căznim să mergem la sală ori să facem jogging.

Dr. Peter Axt şi fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte „Bucuria Lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”, în care explică pe larg faptul că toţi oamenii posedă o cantitate limitată de „energie vitală” şi că viteza cu care este consumată determină precis speranţa de viaţă a fiecărei persoane. Cei doi mai spun că activităţile care sunt mari consumatoare de energie, precum „trasul de fiare” într-o sală de forţă, accelerează îmbătrânirea şi fac organismul mai susceptibil la îmbolnăvire.

Un stil de viaţă mai relaxat este important pentru sănătate… Dacă ai o viaţă stresantă şi faci exerciţii fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii”, afirmă Axt-Gadermann. Ea a adăugat că una dintre diferențele-cheie între oamenii mai leneşi şi cei hiperactivi este că organismele mai active produc mai mulţi „radicali liberi” (molecule instabile de oxigen) care ar accelera îmbătrânirea.

Mai mult, „lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”. Iar în timpul relaxării şi metabolismul este mai lent, producându-se mai puţini radicali liberi.

Atât Axt-Gadermann, 34 de ani, cât şi tatăl său, în vârstă de 65 de ani, au fost alergători de cursă lungă (fond), ceea ce le permite să susţină că vorbesc în cunoştinţă de cauză. Totodată, ei afirmă că râsul este o alternativă mai sănătoasă decât alergarea sau exerciţiile fizice.

În carte, cei doi cercetători mai spun că lenea este foarte bună şi pentru creier. Asta pentru că exerciţiile fizice sau stresul duc la producerea unui excedent de cortizol, un hormon care vatămă neuronii provocând pierderi de memorie şi senilitate prematură.

Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi” spunea Jules Renard. Iar butada, foarte reuşită, ar avea o mai mare aplicabilitate dacă societatea n-ar culpabiliza  statul degeaba, fie el şi pe termen foarte scurt, întreţinând totodată un veritabil cult al muncii asidue şi al activităţii fizice.

Nota Bene: Bătrânii noştri spuneau despre o persoană leneşă: „ăsta trăieşte o sută de ani” şi uite că aveau dreptate! Închei cu Robert A. Heinlein, scriitor american de literatură științifico-fantastică, care afirma că „progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme, ci de oameni leneși care caută căi mai ușoare pentru a realiza ceva”.

Deci, are sens lenea acum?

P.S.
Cel mai simpatic animal de pe planetă mi se pare leneșul (sloth, în engleză). Într-un documentar am auzit o sintagmă comică, dar care are doza ei de adevăr: „he doesn’t do s#%t, but he still survives”. Într-o notă mai serioasă, când roboții ne vor prelua sarcinile plictisitoare și repetitive, ne vom putea dezvolta mai mult latura creativă. Atunci cel mai probabil lenea va deveni, în sfârșit, un avantaj.

Comentați pe Facebook