… pe Terra, Epoca Antropocenă schimbându-şi comportamentul pe măsură ce înţelepciunea inginerească (şi politică, uneori) face paşi spre sapienţă. Bineînţeles, comandoul de la S&T răspunde dezideratelor Progresului – aşa cum ni se arată el acum – şi se înscrie în partidul „Geeisa curată”. De unde şi combinaţia reuşită cu echipa Adinei Magsi, de la Asociația Alucro „Every Can Counts Romania”, care m-a uns „Ambasador Can talk”, adică reprezentantul recuperatorilor de doze de aluminiu în activităţile de educare pro ştiinţă – tehnică a aborigenilor mioritici.

Plus încă un element: prezenţa în redacţie a unui automobilist răspopit în ecologist, admirabilul Oraan Mărculescu dovedindu-se şi în recenta aventură de la Academia de vară „Samuel von Brückenthal” Avrig 2016 un luptător feroce pentru stingerea focurilor pe planetă. Îi voi servi acum la fileu câteva noutaţi care îi vor descreţi fruntea şi vor convinge, sper eu, cititorii care ne vor accesa site-ul că Lumea cu adevărat se schimbă.

Prima o preiau de pe net, provine din tabăra Google unde, vă amintesc, se coace tehnologia automobilului fără şofer, dar mai ales se netezesc democratic, pentru toată lumea alfabetizată a planetei, rafturile Bibliotecii Universale. Cea mai recentă ispravă a Google-iştilor se numeşte Deep Mind şi nu este decât… un soft. Mă rog, nu chiar un simplu soft, ci un program expert specializat pe un fel de prăbuşire în sine a supercreierului Google, adică de control în interiorul giganticei reţele, în metabolismul hardware-lui care deserveşte monstruosul pseudocreier.

Deep Mind a luat mastodontul la refec, i-a analizat funcţionarea fiecărei componente, a punţilor şi reţelelor dintre acestea, a tehnologiilor de răcire a acestui ambasador al Inteligenţei Arificiale în lumea de protoplasmă a lui Homo sapiens şi… a reuşit un mănunchi de indicaţii, sfaturi şi rezolvări de probleme energetice care i-au adus mamutului IA o reducere cu 15% a nivelului de consum energetic, ceea ce se traduce în economisirea a sute de mii de tone de cărbune, care alfel ar fi fost arse în termocentralele SUA, cadorisind atmosfera cu nori ucigători de CO2 şi SO2. Reducerea consumurilor, se ştie, înseamnă cea mai eficientă cale de a primeni atmosfera terestră – căci victoriile împotriva poluării depind mai puţin de factorul politic decât de inteligenţa energeticienilor.

Tot pentru Oraan şi prietena Adina Magsi amintesc că folosirea iresponsabilă, criminală chiar, a recipientelor din plastic are ca rezultat final formarea unui plaur gigantic de peturi în Oceanul Pacific, pe undeva pe lângă insula Guam. Într-adevăr, se pare că cele două mari motoare ale hidrosferei terestre – din Atlantic şi Oceanul Indian – după ce primesc gunoaiele civilizaţiei prin râuri, curenţi marini şi supercurenţi oceanici, au un fel de pol în care plasează ceea ce apele transportă.

Acest uluitor „depozit” de resturi a fost descoperit cu doar un deceniu în urmă, este o insulă artificială, de fapt un fel de plaur plutind sub nivelul mării, cu dimensiuni de sute de kilometri în lugime şi lăţime şi gros de alţi câţiva kilometri, în care s-au strâns laolaltă miliarde de peturi şi obiecte din plastic, care ameninţă să rămână în această stare – aşa spune teoria – pentru următorii 30–40 de mii de ani. Cum ne putem debarasa de aceste „zăcăminte de hidrocarburi” – nimeni nu ştie încă.

Dar oceanografii şi energeticienii unei firme din Delft (Olanda) s-au gândit să şunteze curenţii marini şi sa culeagă „roadele” industriei maselor plastice încă de pe lângă ţărmurile continentelor. Cum? Folosind un baraj plutitor în formă de „V”, cu laturile de … 100 kilometri, în interiorul căruia dispozitive speciale adună laolaltă – şi apoi compactează – deşeurile de plastic din apropierea malurilor, care vor fi apoi preluate,  fărâmiţate şi expediate uzinelor de reciclare (cele mai multe în China). Unde, fireşte, resturile vor deveni recipiente şi piese din plastic pentru nevoile continue ale industriilor pământene. La plaurul de lângă insula Guam inventatorii de la Delft nu vor ajunge cu pluta lor – totuşi ei oferă marilor porturi şi staţiunilor turistice intens frecventate posibilitatea de a-şi curăţa, cât de cât, ţărmurile.

Societatea germană – poate cedând unor sentimente ancestrale de vinovăţie – pare cea mai dispusă să se implice în tehnologii de dezvoltare durabilă. Am asistat de pildă la Hamburg, cu câtăva vreme în urmă, la un Simpozion DESERTEC unde fizicienii şi energeticienii de la faimosul accelerator de particule „Daisy” se arătau mari fani ai energeticii solare, în mod special susţinători ai proiectului care propune recoltarea energiei solare în deşerturile planetei (prezent la lucrări, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Egiptului, i-a ironizat pe nemţi: „Înţeleg pasiunea voastră pentru tehnologii solare, mai ales că în urmă cu patru zile chiar aţi avut câteva ore cu cer senin”).

Numit EUMENA, proiectul de construcţie a „uzinelor solare” din deşerturi ar costa cam cât 5-6 zile de război în Irak sau Siria şi, odată dat în exploatare, câmpurile de panouri fotovoltaice şi „fabricile” energetice cu oglinzi, coloane de apă/abur şi generatoare de curent electric ar satisface toate nevoile energetice ale Uniunii Europene (EU), Orientului Apropiat (Middle East, ME) şi Africii de Nord (North Africa, NA), adică ale zonei EUMENA.

Se poate face? Desigur! Dar cu condiţia strict necesară ca „nebunii lui Alah” să-i lase pe locuitorii zonei să se bucure de viaţă. Adică: este nevoie de Pace pentru Progres şi Bunăstare. O a doua condiţie, fireşte, ar fi investiţia – ştim însă că nori de bani plutesc prin băncile Pământului şi-şi caută locul în care să se aşeze. Aşezaţi-vă în EUMENA, după ce se face pace.

Îmboldită, repet, de Istorie, Germania îşi manifestă generozitatea faţă de Africa şi altfel decât prin DESERTEC. Deoarece Continentul Negru n-a apucat să dezvolte infrastructura energetică clasică, i se propune acum saltul direct la solar! Fima „GreenTec” din Hamburg, de pildă, (şef al proiectului ing. Rolf Kersten) a inventat kit-uri solare pe care le expediază în Mali, în sate din jurul capitalei Bamako.

Este vorba despre seturi pliabile de fotovoltaice, simple, rezistente şi uşor de montat şi care, odată instalate, pot fiecare să acopere nevoile de iluminat electric ale unui sat timp de două ore cu ceea ce celulele fotovoltaice „sug” de le Soare în timpul zilei. Iar un sistem de baterii – pe care echipele americanului sud-african Elon Musk promit să le transforme în bunuri de larg consum – se pot adăuga la acoperirea nevoilor de energie ale localităţilor, împletindu-se cu seturile „GreenTec”.

În concluzie, războiul din şi din jurul Europei nu pare să impieteze deloc asupra capacităţii de creaţie a lui Homo faber, inginerul, care, sper eu, va salva planeta de la război.

Comentați pe Facebook