De vrem sau nu, suntem blocați într-o idee arhitecturală clasică bazată pe împărțirea spațiului după utilitatea acestuia. Noi, cei ce am făcut parte din blocul comunist, nu am unit nici măcar bucătăria cu living-ul, așa că suntem condamnați să trăim în cutiuțele partiționate strict. O firmă spaniolă de arhitectură încearcă o nouă abordare: apartamentul modular.

casa-inteligenta-stiinta-tehnica-2PKMN Architectures a derulat un experiment interesant într-un spațiu de 70 m2, un apartament aparent banal, de bloc, din nord-vestul Spaniei.

Ei au îndepărtat pur și simplu pereții ficși și au montat totul (paturi, TV etc.) în obiecte de mobilier care pot fi mutate pe șine și roți, astfel că întregul spațiu poate fi configurat în fel și chip după pofta locatarilor.

casa-inteligenta-stiinta-tehnica-3Astfel, Casa MJE, așa cum au botezat-o arhitecții, poate fi un apartament cu trei camere atunci când vin în vizită rudele, poate avea două camere ad-hoc, când te duci la culcare sau se poate transforma într-un imens ring de dans atunci când dai o petrecere. Paturile sunt încastrate în mobilă, la fel și dulapurile și echipamentele electronice.

Singurele spații „fixe”, din motive evidente care țin de alimentarea cu apă și gaze, rămân baia și bucătăria. Se trece astfel la un nou concept arhitectural în care nu spațiul definește activitățile, ci activitățile definesc spațiul în care se desfășoară.

casa-inteligenta-stiinta-tehnica-4
Planul locuinței devine strict o chestiune de utilizare cât mai bună a spațiului, într‑un anumit moment.

Comentați pe Facebook