Este cert că primii reprezentanți ai speciei noastre, Homo sapiens, atunci când au părăsit Africa, au făcut-o nu cu gândul de a construi zgârie-nori sau navete cosmice, ci dintr-un motiv cât se poate de banal… nevoia de hrană. Vânătorii au urmat turmele de sălbăticiuni, atingând tărâmuri necunoscute și colonizând, încet-încet, întreaga planetă. Apoi, marile fluvii, Nilul, Tigrul, Eufratul, Indusul sau Iangtzî au oferit căminul ideal pentru primele societăți agrare.

Marile invenții ale începutului istoriei, marile războaie din acea perioadă, s-au realizat din nevoia de hrană. Iar prezentul poartă încă pecetea unor decizii istorice luate din motive pe care puțini le-ar intui, preferințele culinare ale oamenilor. Unele dintre aceste episoade pot părea ilare, altele grave, însă nu încape îndoială că au fost și sunt extrem de importante pentru ceea ce suntem noi astăzi.

Războaiele punice sau conflictul pentru grâne

Din 264 î.Hr. și până în 146 î.Hr, romanii și cartaginezii de origine feniciană s-au antrenat în conflicte surde, pe viață și pe moarte, pentru controlul asupra rutelor comerciale din Mediterana, conflicte cunoscute mai ales sub numele de războaie punice. Înainte însă de a pomeni despre acestea, trebuie menționat un aspect extrem de interesant vizavi de motivația începutului acestor conflicte.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-2În lumea antică, în tot bazinul mediteraneean, dieta se baza pe trei alimente principale: pâinea, vinul și uleiul. Erau atât de importante încât multe popoare le considerau sacre, nu numai în religiile politeiste, cum ar fi cea greco-romană, ci chiar în cele monoteiste, precum iudaismul și creștinismul. Și toate aceste alimente se găseau din belșug în Sicilia. Nu mai puțin important, aurul pe care îl genera comerțul cu astfel de alimente era cât se poate de apetisant pentru orice stat cu pretenții de mare putere.

Astfel, în urma unui conflict al regelui grec al Siracuzei, Hieron al II-lea, cu mamertinii (foști mercenari care ocupaseră orașul Messina și îl transformaseră în bază de raiduri asupra așezărilor agricole), cei din urmă, pentru a evita înfrângerea, cer ajutorul Cartaginei. O propunere care se potrivea ca o mănușă cu interesele puterii maritime din nordul Africii. Și, așa cum fac de obicei marile puteri, Cartagina a oferit ajutorul militar mamertinilor, dar nu s-a mai retras după aplanarea conflictului.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-3Nemulțumiți de noua situație, mamertinii șiau îndreptat atenția către un nou aliat, Roma. Ce nu știau aceștia era că romanii priveau cu același interes ca și cartaginezii insula din sudul Italiei. Urmarea? Se iscă primul conflict romano-cartaginez.

Mamertinii sunt primii care dispar în urma conflictului, iar mai târziu, istoria luptelor avea să ducă la exterminarea cartaginezilor și ștergerea capitalei lor de pe fața pământului. Romanii își învingeau cel mai de temut rival și își croiau drum spre cucerirea celei mai mari părți a lumii cunoscute de ei.

Laptele și șansa lui Columb

În anul 1003, doi exploratori scandinavi, Leif și Thorvald Erikson, ambii fii ai celebrului Erik cel Roșu, atingeau țărmul Americii de Nord, alături de un mic echipaj format din doar 35 de persoane, și aduceau compatrioților lor povești despre o lume extrem de bogată, în care se găseau din abundență lemn, somoni și viță de vie (ei numiseră teritoriul nou descoperit „Vinland” – Țara vinului).

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-4Însă Leif, conducătorul expediției, nu era atât de interesat de înființarea unei colonii, cât de ideea de a descoperi pământuri noi pentru alții, așa că se întoarcea după doar un an cu un transport de struguri și de lemn și își petrecea restul anilor predicând învățăturile creștine printre semenii săi din Groenlanda. Însă relatările despre un tărâm atât de bogat aprindeau imaginația altora.

Astfel, în anul 1010, Thorfinn Karlsefni, un alt explorator scandinav, pornește pe aceeași rută descrisă de frații Erikson, către Țara Vinului. Alături de el se afla și Freydis Eiriksdottir, sora lui Leif și a lui Thorvald Erikson. Expediția, ai cărei membri numărau de data aceasta 140 de indivizi, era una menită să înființeze o așezare permanentă, după modelul deja consacrat al coloniștilor vikingi.

Thorfinn a găsit baza predecesorilor săi și a început să extindă așezarea inițială. Pentru a evita conflictele cu nativii americani (botezați de europeni „Skraelings” – sălbaticii), exploratorul scandinav a inițiat o serie de schimburi comerciale cu aceștia, primind piei de animale în schimbul unor țesături de culoare roșie de care amerindienii păreau extrem de interesați.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-5Ceea ce a urmat este învăluit în ceață. Cel mai probabil, după ce terminaseră toate țesăturile de culoare roșie, și cu nativii americani dorind încă să facă schimburi, oamenii lui Thorfinn au avut lipsa de inspirație să le ofere acestora lapte. Nu aveau de unde să știe că nativii erau intoleranți la lactoză.

Cu dureri de stomac încă puternice și convinși că au fost victimele unei tentative de otrăvire, amerindienii ar fi atacat cu sălbăticie tabăra scandinavă, silindu-i pe coloniștii rămași în viață să se întoarcă de unde veniseră. A fost singura tentativă de a coloniza America de atunci și până la Columb. De unde să știe genovezul că o simplă bărdacă de lapte îi dăduse șansa să scrie istoria lumii?

Alcool, caviar și… ortodoxie

O mărturie vie și extrem de interesantă despre o decizie care avea să se dovedească hotărâtoare inclusiv în geopolitica actuală vine din partea călugărului Nestor (1056 – 1114) și a cronicii sale privind istoria Rusiei kievene. Mai precis, de la momentul în care Vladimir Sviatoslavici cel Mare (958 – 1015), prinț al Rusiei kievene, a luat decizia înlăturării păgânismului slav și a adoptării uneia dintre marile religii ale vremii.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-6Însă nu era nicidecum o hotărâre ușoară, mai ales că ambasadori din toate centrele religioase insistau ca Vladimir să facă o alegere în acest sens. Pe de altă parte, Vladimir cel Mare cunoștea obiceiurile poporului său, ca de altfel și pe cele ale sale, iar acestea nu trebuiau trecute ușor cu vederea. După o consfătuire cu boierii săi, în anul 987, prințul a trimis emisari care să obțină informațiile necesare despre tot ceea ce îl interesa vizavi de credințele religioase.

Iar prima întrevedere a avut-o cu emisarul care studiase Islamul. De la acesta afla că musulmanii sunt „foarte triști” și, mai important, interzic consumul de băuturi alcoolice și al cărnii de porc. Erau două motive care au făcut imposibilă orice șansă de adoptare a acestei religii de către kieveni („Băutura este bucuria noastră, a tuturor rușilor. Noi nu putem exista fără această plăcere” – remarca Vladimir cu această ocazie).

Iudaismul a fost și el refuzat. În fond, evreii aveau cam aceleași tabuuri ca și musulmanii. Despre hinduși se răspândiseră zvonuri false cum că ar fi canibali și, oricum, erau prea departe de ruși pentru a fi luați în seamă. Mai rămâneau două opțiuni, creștinismul de tip roman sau cel bizantin. Romanii posteau însă prea mult, în viziunea emisarilor săi, în timp ce creștinii de la Constantinopol, deși posteau și ei, aveau dezlegări la pește în timpul postului, așa că rușii ar fi putut să se înfrupte cu caviar chiar și atunci.

Un an mai târziu, în anul 988, Vladimir se căsătorea cu Ana, sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, și poruncea tuturor locuitorilor din Rusia kieveană să renunțe la păgânism și să îmbrățișeze noua religie ortodoxă.

Un regat pentru un… condiment

Dacă Ferdinand de Aragon și Isabela de Castilia ar fi știut unde aveau să ducă Inchiziția spaniolă și expulzarea non-creștinilor peste hotarele Spaniei, probabil că l-ar fi închis pe Torquemada într-o mănăstire pentru tot restul zilelor sale. Nu au făcut-o, așa că marele inchizitor dominican s-a pus pe treabă cu un zel nemaiîntâlnit vreodată în analele inchiziției.

Mulți evrei și musulmani au fost torturați și uciși, deposedați de averi sau convertiți cu forța la creștinism. Mulți alții au părăsit Spania și și-au îndreptat pașii către cea mai tolerantă țară europeană, Olanda. Iar aportul lor la o economie deja înfloritoare s-a făcut simțit relativ repede. Într-o perioadă în care monarhii europeni alegeau să se lupte cu biserica sau între ei, Olanda protestantă era deschisă pentru afaceri. Olandezii i-au înlocuit pe venețieni și pe florentini ca bancheri internaționali.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-7Bursa de Valori, numită Bourse, a fost creată la Amsterdam la jumătatea secolului al 16-lea. În 1609, se deschidea Banca Amsterdam, cu o secție dedicată schimbului valutar internațional, cu un sistem de scriere a cecurilor inventat de arabi și cu garanția guvernului asupra siguranței depozitelor (fapt întâlnit în SUA, ca un exemplu, de abia în 1933). Florinul devenise monedă de circulație internațională, iar Olanda controla comerțul internațional cu zahăr, cafea, sclavi, vin, sare, pietre prețioase, cereale, aur sau argint.

Însă cea mai importantă contribuție la bunăstarea olandezilor venea din Insulele Mirodeniilor, azi Indonezia. Nu e de mirare că olandezii au înființat Compania Olandeză a Indiilor de Est în 1602, la doar doi ani după Compania Britanică a Indiilor de Est, având, practic, același scop… comerțul cu mirodenii. Compania olandeză devine repede un adevărat stat în stat. Bătea monedă, încheia tratate internaționale și conducea o armată proprie.

La scurt timp după înființate, compania rupe monopolul portughez, care dura de aproape un secol, asupra unui condiment extrem de valoros, nucșoara, un condiment care se găsea doar pe trei mici insule indoneziene. Valoarea sa a crescut și mai mult atunci când medicii vremii au recomandat nucșoara ca unic tratament pentru ciumă. Cum ciuma bubonică tocmai lovise Europa, este ușor de înțeles modul în care prețurile au explodat literalmente.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-8Anglia nu vroia sa îi lase să scape o asemenea ocazie, dar confruntarea cu Olanda părea una costisitoare, așa că navigatorii britanici au ales o altă cale. Hărțile vremii arătau că există un drum nou către Indiile de Est, prin nordul Norvegiei, apoi către est. Mare greșeală. Mai toți marinarii care s-au încumetat la o asemenea expediție au murit înfometați sau degerați. Rămânea astfel o singură soluție, războiul.

În confruntarea dintre Anglia și Olanda, olandezii au ieșit învingători. Astfel că au luat partea leului, ceea ce atunci părea bucata ca mai bună a afacerii, insulele cu nucșoară. Pentru a nu își umili prea mult adversarii, și sperând într-o colaborare viitoare, olandezii au ales să cedeze o colonie americană fără de valoare, New Amsterdam, către învinși. Iar englezii, pentru a păstra o fărâmă de orgoliu, i-au schimbat numele. I-au spus simplu… New York.

Revoluția pâinii

Este evident că, la fel ca și în cazurile prezentate până acum, gastronomia și preferințele culinare au reprezentat motive importante în luarea unor decizii hotărâtoare în istoria lumii. Sigur că nu au fost singurele argumente, însă importanța lor este de netăgăduit. Însă, în ceea ce privește Revoluția Franceză, în mod clar aceasta nu poate fi separată de gastronomie.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-9La sfârșitul secolului al 18-lea, francezii erau descriși oriunde în Europa ca „panivori” – mâncători de pâine – și pe bună dreptate. Nu numai că pâinea reprezenta alimentul de bază al populației, dar era și un motiv de mândrie națională. Pâinea franțuzească trebuia să fie cea mai bună din lume.

Tensiuni între brutari și populație existaseră cu peste 100 de ani înaintea Revoluției Franceze, iar statul se vedea nevoit să controleze producția de pâine pentru a evita revoltele spontane. Brutarii erau așadar funcționari publici, iar poliția controla producția de pâine, cel mai important aspect fiind ca aceasta să nu se oprească.

Atunci când speculanții au ascuns cantități mari de drojdie pentru a da impresia unei lipse a acestui ingredient și pentru a crește artificial prețul pâinii, poliția a intervenit în forță. Au fost efectuate razii în casele tuturor comercianților de drojdie, marfa a fost confiscată și trimisă în brutării, iar speculanții aruncați în beciurile Bastiliei.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-11Un brutar avea nevoie de permisiunea poliției pentru a-și schimba meseria, dar se bucura și de anumite avantaje. Fiecare primea un livret cu ajutorul căruia putea închiria o cameră la un hotel sau putea mânca la o tavernă, fără să mai plătească. Atât de importantă era producția de pâine.

Pâinea trebuia să fie albă, pufoasă, și să aibă o anumită consistență și greutate. Mai mult, fiecare brutar trebuia să își inscripționeze numele pe fiecare pâine pentru a se evita comercializarea pâinii contrafăcute. Iar un muncitor francez plătea, în medie, jumătate din leafa zilnică numai pe pâine.

În anul 1775, o demonstrație de amploare a avut loc pe străzile Parisului, atunci când locuitorii viitorului Oraș al Luminilor au primit pâine neagră în loc de pâine albă. Brutarii schimbaseră drojdia clasică cu drojdie de bere, una care făcea coca mai ușor de prelucrat și care permitea pâinii să se coacă mai repede. Brutarii aproape au fost linșați, deși nu o dată polițiștii lăsaseră clienții nemulțumiți, în special femeile, să bată public brutarii necinstiți.

Pâinea francezilor avea nevoie și de sare. Iar guvernul francez, într-o veșnică dorință de a colecta fonduri, a impus o neinspirată taxă pe sare (Gabelle), taxă ce privea numai pătura mijlocie și cea săracă a populației. Prețul pâinii a crescut simțitor, devenind echivalentul a aproape 90% din salariul zilnic al unui muncitor. În alte cazuri, prețul a rămas la fel, dar calitatea pâinii a scăzut, iar asta era o ofensă de neiertat pentru francezi.

Colectorii taxelor se dedau la abuzuri greu de imaginat. Intrau în casele celor săraci chiar și pe timpul nopții, percheziționau locuințele și îi forțau pe cei simpli să plătească taxe uriașe pentru folosirea sării. Cei care nu putea plăti își pierdeau puțina avere și erau aruncați în închisori. Cum foametea și violența publică riscau să escaladeze, regele Ludovic al XVI-lea a convocat o adunare generală a tuturor claselor sociale.

Cei care doreau schimbarea politicilor fiscale au fost așezați în stânga, moderații în centru, în timp ce nobilii conservatori s-au poziționat în dreapta. A fost doar o șaradă pentru că nobilii dețineau toată puterea și astfel nimic nu s-a schimbat. Pe 14 iulie 1789, bazându-se și pe zvonurile că regele a mobilizat armata pentru a instaura ordinea în rândul populației, oamenii au luat cu asalt Bastilia.

gastronomie-istorie---stiinta-tehnica-10Trei luni mai târziu, pe 6 octombrie 1789, pâinea a dispărut din piețele Parisului. A fost picătura care a umplut paharul. O mulțime furioasă s-a îndreptat spre Versailles, acolo unde gărzile s-au aliat cu revoluționarii. Familia regală a fost arestată și închisă la Bastilia. În drumul spre închisoare, mulțimea îi ironiza pe rege, regină și Delfin cântând: „Brutarul, soția brutarului și fiul acestora”.

În ciuda unei tentative de a evada la 21 iulie 1791, Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta au fost capturați aproape de granița cu Austria, aduși la Paris și executați. Francezii nu uitaseră niciodată că regina, chiar dacă informația s-a dovedit ulterior falsă, le spusese celor trimiși să o anunțe că oamenii nu mai au pâine: „Lasă-i să mănânce cozonac!” (În original, brioșe).

Istoria cafelei

  • Sec. 8 – Apare legenda „caprelor care dansează”. Aceasta spune că un păstor etiopian, Kaldi, a observat că animalele sale devin extrem de energice după ce consumă fructele unui anume arbust. Kaldi le consumă și el și descoperă proprietățile cafelei.
  • Cca. 900 – Cafeaua apare menționată pentru prima dată în scrierile medicului arab Rhazes. Acesta o numește qahwa, o prescurtare a termenului qahhwat al-bun (vin de fasole).
  • Până în 1500 – Musulmanii răspândesc cafeaua în Persia, Egipt, Turcia, nordul Africii.
  • 1511 – Guvernatorul din Mecca închide cafenelele și oprește consumul de cafea, susținând că aceasta este interzisă de Coran. Motivul real era acela că oamenii se adunau în cafenele și făceau haz pe seama lui. Măsura sa nu are decât inversul efectului scontat de acesta.
  • 1536 – Cafeaua este adusă prin orașul Mocha din Yemen. Apare astfel cafeaua Mocha.
  • 1699 – Olandezii cultivă cafea pe insula indoneziană Java. Cafeaua devine cunoscută sub numele de Java.
  • 1727 – Cafeaua este cultivată în Brazilia.
  • 1773 – După protestul „Ceaiului de la Boston”, americanii refuză ceaiul și încep să consume tot mai multă cafea.
  • 1788 – Santo Domingo oferă jumătate din producția de cafea a lumii.
  • 1832 – Cafeaua devine băutura oficială a armatei SUA, înlocuind romul.
  • 1878–1880 – Piața mondială este invadată de cafeaua braziliană. Prețul cafelei scade vertiginos, piața cafelei este în colaps.
  • Sec. 21 – Brazilia exportă circa o treime din producția mondială de cafea, urmată de Vietnam. Comerțul cu cafea este unul dintre cele mai profitabile, aproape la fel ca și cel cu petrol. Zilnic, sunt consumate 2,25 de miliarde de căni de cafea.

Istoria ceaiului

  • 3000 î.Hr. – Primele dovezi arheologice ale consumului de ceai în China.
  • Sec. 3 î.Hr. – În China apare prima scriere care face trimitere la consumul ceaiului.
  • Sec. 5 – Bodhidharma, călugărul care a adus budismul în China, se spune că și-a smuls pleoapele pentru a nu i se mai închide ochii din cauza somnului, în timpul meditației. Acestea ar fi prins rădăcini, devenind plante de ceai.
  • Sec. 7 – Chinezii consideră ceaiul drept un medicament puternic și un secret pentru viața îndelungată.
  • Sec. 8 – Apare Cartea Ceaiului (Cha Ching) de Lu Yuu, în China.
  • Anul 804 – Călugării japonezi aduc ceaiul în Japonia.
  • 1215 – Esai, călugărul care aduce budismul în Japonia, scrie un tratat despre ceai numit Kissa Yojoki.
  • Sec. 16 – Sen Rikyu transformă ceremonia ceaiului într-un veritabil eveniment cultural japonez. Portughezi sunt primii europeni care scriu despre ceai.
  • 1610 – Olandezii aduc ceainicele în Europa.
  • 1650 – Cafenele engleze introduc ceaiul în meniul lor. Acesta are un succes uriaș și se crează un adevărat ritual („Ceaiul de la ora 5”).
  • 1689 – Ceaiul devine o marfă extrem de apreciată în Rusia, acolo unde este adus de caravane de sute de cămile care călătoresc, în medie, un an până la destinație.
  • Sec. 18 – Rușii inventează samovarul.
  • 16 decembrie 1773 – Are loc momentul „Ceaiul de la Boston”, protest prin care mai mulți coloniști americani aruncă 342 de lăzi cu ceai în mare, protestând împotriva politicii taxelor a Marii Britanii. Este momentul care marchează începutul Războiului de Independență al SUA.
  • Sec. 20 – Apare ceaiul la plic.
  • Sfârșitul sec. 20 – Americanii consideră ceaiul drept un medicament puternic și un secret pentru viața îndelungată.

Istoria cartofului

  • Cca. 8000 î.Hr. – Cartoful este domesticit în Peru și Bolivia.
  • 1537 – Conquistadorii spanioli gustă pentru prima dată cartofii.
  • Cca. 1550 – Conquistadorii aduc cartofii în Spania.
  • 1586 – Cartoful ajunge pe masa reginei Elisabeta I a Angliei. Bucătarul șef gătește florile plantei și aruncă tuberculii.
  • 1600 – Cartofii ajung în Franța, via Elveția.
  • 1651 – Autoritățile germane forțează oamenii să cultive cartofi.
  • 1660–1688 – Cartoful devine planta preferată a irlandezilor, culturile cresc rapid, la fel și populația, care ajunge de la 500.000 la 1,5 milioane.
  • 1672–1725 – Țarul Petru cel Mare introduce cartofii în Rusia. Rușii descoperă rapid că aceștia pot fi distilați și transformați în alcool.
  • 1760-1840 – Populația irlandeză, care își baza alimentanția în principal pe cartofi, crește cu 600%, atingând 9 milioane de locuitori.
  • 1780 – Regele Ludovic al XVI-lea încearcă să convingă țăranii francezi să cultive cartofi, dar eșuează. Medicul Antoine Parmentier îl sfătuiește să cultive cartofi în curtea palatului de la Neuilly și să îi păzească cu gărzi înarmate pentru a da impresia unei culturi valoroase. Țăranii fură cartofi, sub privirile gărzilor, și îi cultivă, ceea ce era, în fapt, scopul regelui.
  • Sec. 21 – Cartoful este una dintre cele mai importante patru plante alimentare din lume. Peste 200 de milioane de oameni își bazează dieta în special pe cartofi. Rusia este cel mai mare producător de cartofi la nivel mondial.

Comentați pe Facebook