Pe cât de penibilă este o astfel de afirmație – că omul a trăit acum o jumătate de miliard de ani! – , pe atât de uzitată este în cercurile tuturor celor care susțin că gândesc „altfel” și nu vor să se supună științei convenționale. Am auzit-o de atât de multe ori exprimată de oameni care habar nu au ce este ăla un trilobit, încât a ajuns să mi se facă părul măciucă.

De ce tocmai un trilobit? Păi, tocmai asta susține aşa zisa revelaţie din mailul de care vă spuneam. Că un geolog american, William J. Meister, a descoperit în anul 1968, în situl de la Antelope Spring, Utah, o urmă de sanda umană care călcase un trilobit. Mai aflăm că urma are 26 de centimetri lungime, iar călcâiul este separat de talpă, aşa cum apare orice urmă de picior uman.

În ciuda eforturilor sale, Meister, dar și alți confrați care au publicat cărți pe această temă, s-au văzut cenzurați, scoși din librării, ostracizați și așa mai departe. Înainte de a demonta această stupizenie, mă întreb cum naiba au fost cenzurați oamenii aceștia, dacă toți vorbesc despre „descoperirea” lor? Mă rog, asta contează mai puțin.

Să vedem însă ce este cu urma în cauză. În primul și în primul rând, Meister avea treabă cu geologia cam pe cât aveau Tom și Jerry cu această știință. Adică omul era un vânător de fosile amator și cam atât. Căuta trilobiţi (măcar el nu spunea că sunt scoici preistorice, așa cum susține „ilustrul” arheolog austriac Klaus Dona) și alte forme de viață fosile pentru a le valorifica.

Acum, de ce spun că pretențiile lui Meister și ale celor ce-i susțin opinia sunt niște stupizenii? Nici măcar adepții teoriei Pământului vechi de numai 6.000 de ani, singurii care au crezut ceea ce clama Meister, nu pot nega faptul că trilobiții erau creaturi marine. Și atunci, cum poate cineva să explice că un om de acum 500 de milioane de ani (să presupunem prin absurd că exista așa ceva) s-ar fi plimbat în sandale pe… fundul mării?

Trecem și peste acest aspect și mergem mai departe. Aşa-zisa urmă de sanda nu este nici pe departe ceea ce s-a pretins. Este, în realitate, o urmă lăsată de un proces geologic. Nu există călcâi sau alte bazaconii. Ceea ce creaționiștii consideră separația călcăiului de talpă este, în fapt, o simplă crăpătură naturală care continuă mult dincolo de așa-zisa urmă umană.

În plus, trilobitul de doar câțiva centimetri ar fi trebuit să fie zdrobit. Nici vorbă de așa ceva. Și, ca să închei apoteotic, șandramaua asta de ipoteză a fost demontată încă de la începutul anilor ’80, adică la scurtă vreme după tam- tam-ul pornit de Meister și ai lui. De ce în România încă e vândută ca marfă de calitate? Ei bine, ăsta da mister!

Citește aici întregul articol
„TOP 10: Marile mistere ale lumii… EXPLICATE”

Comentați pe Facebook