Astronomii au anunţat de curând descoperirea celor mai mici planete găsite până în prezent în afara sistemului nostru solar, gravitând în jurul unei mici stele roşii, la o distanţă de 130 de ani lumină de Terra.

 

Descoperirea a fost efectuată de o echipă de astronomi de la Institutul de Tehnologie din Pasadena, California, cu ajutorul misiunii Kepler a NASA.

Cele trei exoplanete au fost numite KOI-961.01, .02, respectiv .03, au o dimensiune mai mică decât Pământul şi nu pot fi considerate ca locuibile, ele gravitând mult prea aproape de soarele lor roşu. Cea mai apropiată de stea este KOI-961.02.

Din această cauză, temperaturile înregistrate pe aceste planete variază între 176-447 grade Celsius, astfel că nu se poate pune problema existenţei apei lichide pe suprafaţa lor.

Cea mai mică dintre exoplanete este KOI-961.03, reprezentând 0.57 din raza Pământului (aproximativ de dimensiunea planetei Marte), cea medie (KOI-961.02) având 0.73 din raza planetei noastre, iar cea mai mare (KOI-961.01) de 0.78 din raza terestră. Planetele termină un ciclu complet de rotaţie în jurul stelei lor în numai două zile.

Steaua în jurul căreia gravitează este una de tip M, numită KOI-961 şi reprezintă puţin peste 15% din dimensiunea Soarelui, având o dimensiune cu 70% mai mare decât cea a planetei Jupiter. Astfel, KOI-961 reprezintă cel mai mic sistem solar descoperit până în prezent.

\"(w540)

Cele trei planete KOI-961 se adaugă celorlalte planete a căror existentă a fost confirmată cu ajutorul misiunii Kepler ajunge la nouă.

 

Sursa

Comentați pe Facebook