0
(0)

Trupele militare ale armatei SUA au folosit, timp de mai mulți ani, în misiunile lor din Irak și Afghanistan, un robot de mici dimensiuni care poate fi, pur și simplu aruncat în zonele de conflict, pentru recunoaștere și observare.

 

Denumit Recon Scout Throwbot, ajutorul telecomandat al soldaților americani va ajuta deopotrivă, de acum înainte, forțele de ordine și pompierii, grație unei decizii luate de  Comisia Federală de Comunicații (FCC), din Statele Unite.

Cu o greutate ce abia depășește o jumătate de kilogram și având o lungime de aproximativ 20 de centimetri, robotul de forma unei gantere echipat cu video-cameră poate fi literalmente aruncat asemenea unei mingi pe acoperișurile sau prin geamurile clădirilor. Grație formei lui, Throwbot va ateriza aproape indiferent de situație în poziție optimă atunci când are la dispoziție o suprafață plană și, odată lansat, se poate deplasa silențios pe sub mobilă, pe sub autoturisme sau la adăpostul altor obiecte, de unde va transmite imagini video unei stații de comandă situată până la peste 300 de metri depărtare.

Throwbot este controlat de către un operator aflat aproximativ pe raza menționată, cu ajutorul unui joystick simplu de folosit, prevăzut cu un mic ecran ce oferă perspectiva “ochilor” robotului. Dar versatilitatea nu se oprește aici. Mai recent, compania Recon Robotics, “părintele” lui Throwbot, a dezvoltat un nou robot de formă și dimensiuni similare cu ale primului, dar care poate fi lansat dintr-un tun, atașându-se magnetic pe exteriorul unei nave maritime și escaladând-o până îi atinge puntea unde, asemenea Theowbot-ului clasic, începe să exploreze.

Construit pentru operațiuni împotriva piraților, robotul magnetic este, de fapt, un sistem din două părți, pe care Recon Robotics îl descrie ca fiind “marsupial”. Un robot mobil de dimensiuni mai mici și dotat cu o cameră în infraroșu este găzduit în interiorul unui robot mai voluminos. Duo-ul este lansat dintr-un soi de tun de pe o altă ambarcațiune sau chiar de la bordul unui vas robotic telecomandat. După ce aderă magnetic la partea exterioară laterală a unei navei vizate, robotul cel mare îl eliberează pe cel mai mic pe punte, pentru ca acesta să se poată deplasa și transmite imagini video celor care îl coordonează.

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here