Astronomii au reuşit să interconecteze patru telescoape ale Telescopului Foarte Mare (VLT – Very Large Telescope), din cadrul Observatorului Paranal (Chile), situat la o altitudine de 2.635 metri, astfel încât acestea funcţionează ca un singur aparat, formând o oglindă virtuală cu un diametru de 130 metri.

 

Telescopul Foarte Mare (VLT) este unul din cele câteva telescoape din Deşertul Atacama şi este realizat de Observatorul Sudic European  (ESO), organizaţie internaţională cu 15 state membre, ce are sediul la Munchen, în Germania.

Conectarea de la sfârşitul săptămânii trecute a reprezentat ultimul test înainte de începerea activităţii de analiză ştiinţifică. În luna martie a anului trecut s-a încercat acelaşi lucru, însă atunci testul a fost un eşec.

Procedura de conectare a unor telescoape separate într-unul singur se numeşte interferometrie. Aceasta dă cercetătorilor o perspectivă mult mai detaliată a Universului decât prin folosirea unui singur telescop, având o rezoluţie spaţială şi capacităţi de zoom îmbunătăţite.

VLT utilizează interferometria încă de acum zece ani, însă până în prezent puteau fi conectate maxim trei telescoape VLT sau patru telescoape auxiliare mai mici.

\"(w540)

Însă, prin interferometria unui număr de patru telescoape mari, VLT devine o oglindă gigant, care formează cel mai mare telescop de pe Terra. Pentru realizarea sa, echipa internaţională de ingineri şi astronomi a folosit un instrument, numit Pionier, ce înlocuieşte mai multe oglinzi cu un singur micro-cip optic.

Principala componentă a unui telescop optic este oglinda, iar lumina provenind de la stelele, nebuloasele ori galaxiile observate cu ajutorul telescoapelor separate este reflectată de oglinzile individuale ale acestora. Interferometrul direcţionează toate aceste raze de lumină prin tuneluri subterane, unde anumite instrumente specifice compensează decalajele optice. Apoi, lumina este unită într-o singură rază, astfel că astronomii o percep ca pe o singură imagine, ca şi cum aceasta ar fi fost produsă de un singur telescop cu o oglindă gigantică şi cu un zoom considerabil îmbunătăţit (în cazul VLT, capacitatea de zoom a fost îmbunătăţită de aproape 20 de ori, potrivit astronomilor implicaţi în proiect).

Sursa

Comentați pe Facebook