0
(0)

După aparențe, ar putea fi o navă extraterestră, sau versiunea futuristă a submarinului Nautilus închipuit de Jules Verne în romanul de aventuri„20.000 de leghe sub mări”. În realitate, imaginile ilustrează un laborator maritim locuibil, ce ar putea începe să exploreze oceanele planetei chiar de la finele anului viitor.

 

Intitulată SeaOrbiter – parțial submarin, parțial vas de cercetare – nava este conceptul arhitectului francez Jacques Rougerie. Actualmente piesa centrală a pavilionului Franței în cadrul Expo 2012 din Yesou, Coreea de Sud (sub formă de machetă), design-ul industrial al navei a fost finalizat iar faza de construcție va demara în octombrie acest an.

„Părinții” proiectului se așteaptă la costuri de circa 43 de milioane de dolari pentru construirea lui SeaOrbiter, care va măsura 58 de metri în înălțime. Atunci când va fi lansat la apă, aproximativ 50% din corpul vasului va fi scufundat, făcând posibilă studierea constantă a mediului subacvatic.

SeaOrbiter promite că le va oferi oamenilor posibilitatea să trăiască sub ape timp îndelungat, pentru a observa mediul și a lansa misiuni de cercetare asupra unor domenii precum biologia marina, oceanografia și problemele climatice.

Proiectat să se deplaseze cu ajutorul curenților, vasul va genera cea mai mare parte din electricitatea necesară propulsării și sistemelor de întreținere a vieții la bordul său din energie regenerabilă, între care cea solară, cea eoliană și energia valurilor. Potrivit constructorilor, se discută și dezvoltarea unui mijloc de folosire a biocombustibilului ca sursă principală de alimentare pentru SeaOrbiter.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here